Arhive autor: Alexandru Florin Țene

Un monument de slovă ridicat lui Eminescu…

Editura „Mircea cel Bătrân” a publicat un volum de 800 de pagini, dedicat inegalabilului EMINESCU, tom ce conține studii și comentarii din diverse domenii sociale, culturale și științifice, majoritatea dedicate poetului. Cartea se deschide cu „Un scurt argument ” semnat


Cavalerul nebuniei străbate literatura Europei…

Scriitorii europeni, vrând-nevrând, îl caută pe Don Quijote ca erou al viselor lor pe motiv că nu-i o fiinţă reală, ci un om de ficţiune şi de acţiune, mai real decât toţi scriitorii. Un om ficţiune plecat să preschimbe zarea


„Blândul Păstor – pentru turma Lui e jertfitor“…

Volumul se deschide cu poemul „În rugă de iertare “, care exprimă, printr-o întrebare retorică, bunătatea nemărginită a Domnului: „Cum încă Doamne ne mai porți iubire: „Când suntem lași și mincinoși din fire/ Și de povețile ce încă ni-i le-ai dat/ Noi


Eul poetei ca trăire autentică…

Grupajul de poeme scrise în versuri libere „Gara unde cresc lalele“, semnat de Simina Maria Tofan, destul de consistent, al volumului ne descoperă o poezie lirică al noțiunilor medicale și al sufletului, însă transfigurate printr-o dicție aproape spondee. Poeta cultivă


Lumea trăiește prin femei: Muza pierdută şi regăsită!!

Femeia este jumătatea mitologică a bărbatului. cuvânt auzit atât des în societate și atât de des întâlnit în literatură. Femeia face lumea, „…nimic nu se face decât prin ea și pentru ea”, scria A. France, „lumea trăiește prin femei” (Jules


Unitatea genurilor literare este dată de unitatea operelor literare

O tradiţie nu se menţine de dragul tradiţiei în sine, ci prin prezenţa ei, prin capacitatea de a se mai preta încă la o actualizare. Tradiţia se stinge iremediabil îndată ce devine incompatibilă cu concepţiile despre lume precum şi cu


Zeităţile nu mor niciodată, rămân în subconştiientul popoarelor

Oamenii primitivi nu l-au cunoscut pe Dumnezeu. Însă se temeau de vicistitudinile naturii, pe care nu le puteau explica şi înţelege. Mult mai târziu au apărut religiile, diferite ca percepere a dumnezeirii, în funcţie de geografie, teritorii, climă, limbă şi


Trădarea și oportunismul la români de-a lungul istoriei s-a strecurat ca o viperă și în Academia Republicii Populare Române (1)

De-a lungul istoriei noastre au existat în cadrul elitelor oportuniști și trădători care au contribuit la schimbarea cursului normal al evenimentelor, influențând în rău viața neamului pe care îl „slujeau“. Înainte de a intra în miezul subiectului pe care doresc


O eroare morală și estetică: imanența tragicului din literatura populară…

Mitul Meșterului Manole, din balada cu același nume văzut ca elogiu adus jertfei de sine, al „Mioriței” ca act al acceptării tragicului, adică asumarea conștientă a limitei; al baladei „Toma Alimoș”, unde crima este justificată prin obținerea dreptății în afara


Seismograful valorilor la Mircea Daroși

Cartea lui Mircea Daroși poate fi considerată o istorie literară și a culturii contemporană care se scrie în timpul nostru, și prin însă-și apariția ei „polemizează“ cu corifeul din București care, cu rea intenție, exclude din Istoria sa mari personalități