Scenariul de încălzire globală până în anul 2100, cu cca 4,5 grade, a fost declarat implauzibil și nerealist de un comitet tehnic din cadrul ONU. Cu toate acestea, estimarea încălzirii globale cu cca 4,5 grade a stat la baza tuturor politicilor economice și fiscale falimentare din ultimii 15 ani, a determinat legislație, conceptul ilogic și anti-științific de „știință stabilită”, guvernare corporatistă deturnată, segregare socială și ideologică. De fapt, ceea ce s-a întâmplat a fost nimic altceva decât o conspirație (uneltire) globală menită a muta ilegitim și injust bogăție, resurse și control de la societate la oligarhii neo-feudali care se deplasau la conferințele climatice cu private – jet – ul și cu yachtul. A dezvălui conspirația și a critica uneltirea a fost una dintre „teoriile conspirației” care se dovedește azi a fi realitatea adevărată a faptele. Pe scurt, în cadrul Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), un grup tehnic numit ScenarioMIP a publicat recent, în mai 2026, un nou cadru de scenarii, care rectifică scenariul originar. Pur și simplu, acest scenariu, care a stat la baza conspirației globale, a fost considerat implauzibil pentru sec. XXI. Experții au atras atenția că scenariul inițial era, oricum, un worst case scenario, iar nu ceva menit a deveni business as usual. Știm cu toții că acest „cel mai răi scenariu” a fost folosit frecvent în cercetare, presă și politici ca referință principală. Legacy media și social media au împărțit lumea în conformiști și conspiraționiști/deviaționiști, pe cei din urmă punându-i în tot felul de cordoane sanitare, shadowbanning sau alte forme de cenzură și pedepsire a delictului de opinie. Chiar și acum, chiar și această postare va fi cenzurată de marile platforme online, căci algoritmii și politicile lor sunt încă setate pe ideea antiștiințifică potrivit căreia Pământul, până va fierbe cu cca 4,5 grade până în 2100 AD. Iar Uniunea Europeană a impus taxe pe amprenta de carbon și politici economice falimentare pe baza acestui scenariu nerealist. În zeci de mii de studii plătite din bani publici sau de oligarhi, în rapoarte media, în evaluări (inter)naționale și în politici publice, scenariul extremist a fost tratat ca referință principală sau chiar „cel mai probabil fără politici”.
Schimbarea scenariului nu e doar o corecție de parcurs sau o încercare de a îndrepta o greșeală de comunicare. Este, de fapt, proba unui comportament grav, cinic, ideologic orientat, care face praf bruma de încredere care mai exista în știință și politici publice, oricum afectată grav de politicile din pandemie. Scenariile extremiste climatice au intrat profund în evaluări naționale de impact climatic în întreg „Occidentul Colectiv”, teste de stres bancare, în politici de creditare „verde” sau în rapoarte ale Băncii Mondiale, FMI și în politici ale UE. Taxele pe amprenta de carbon, schemele ETS și CBAM și reglementările verzi au fost „justificate”de riscurile proiectate de acest scenariu extremist, care acum este considerat improbabil. O mare parte din costurile economice (prețuri energie, taxe, pierderi de competitivitate), precum și falimentele cauzate și supra-îndatorarea statelor a fost cauzată de acest scenariu extremist, ticluit pe baza unei probabilități supraestimate. A fost o „minciună nobilă” și o exagerare instituționalizată care ne-a costat zeci de trilioane de euro și viitorul. Criticii au fost etichetați și sancționați dur – iar asta e partea cea mai toxică, deoarece afectează ireversibil încrederea. Studii științifice serioase arătau încă din 2020 că scenariul extremist al IPCC este supra-utilizat și ne-plauzibil, dar aceste studii au fost catalogate ca „negare a schimbării climatului”, ca dezinformare sau chiar ca „anti-știință”. Din cauza neo-feudalilor care le dețin și, mai ales, sub impactul Digital Services Act, marile platforme online (VLOP), adică, meta, google, apple, microsoft, amazon, tik tok au recurs la cenzură, sub masca „moderării” conținutului care „aruncă dubii asupra consensului” sau „obstrucționează acțiunea climatică”. Au existat cazuri concrete de conținut eliminat (ex. videoclipuri TikTok etichetate ca „hoax climatic”). Campanii oficiale UE (#ClimateFactsMatter) și fact-checking-uri au tratat adesea orice scepticism față de scenarii extreme ca risc sistemic.
Aceasta nu e dezbatere științifică – e act de putere instituțională discreționară impus pentru a proteja un narativ. Știința avansează prin contestare, nu prin suprimare. Când autoritățile și platformele mari colaborează să eticheteze critici legitimi (chiar dacă minoritari), semnalul e clar: „consensul” asupra unei narațiuni extremiste e mai important decât adevărul actualizat. Evident, asta nu doar erodează, ci pulverizează încrederea în știință și politici publice. Știința e un proces, iar nu o dogmă. Ceea ce s-a întâmplat în domeniul climatic și al pandemiei a demonstrat, în special pedepsirea criticilor, arată că și procesul științific poate fi capturat de presiuni politice/finanțare/instituționale. Când „știința stabilită” se dovedește parțial greșită, iar cei care au avertizat devreme sunt sancționați, publicul învață să fie sceptic față de viitoarele „urgențe” prezentate ca incontestabile. Autoritățile (guverne, UE, bănci centrale) au folosit scenarii extreme ca instrument de legitimare a politicilor costisitoare. Când politicile rămân în vigoare chiar și după ce baza lor de scenariu se prăbușește, par a fi mai mult ideologie decât management prudent al riscului. Propaganda și VLOP-urile agravează totul. Oamenii văd un narativ unilateral și cenzură, iar nu dezbatere. Rezultatul? Polarizare socială și aneantizarea încrederii generale în instituții. Știința climatică a fost folosită politic și protejată de critici, ceea ce a cauzat daune ireversibile de credibilitate. Oricum, e bine de reținut că scepticismul rațional față de narativele oficiale nu „conspiraționism”, ci un vaccin necesar pentru o democrație sănătoasă și o știință mai bună…
