Să zicem că am crede în „onorabilitatea” guvernanților care aproape că se jură că nu ne (mai) fură, că au făcut-o deja!, și că prin listarea companiilor naționale de stat (rămase…) nu ar fi vorba despre o privatizare integrală… Ci ar fi vizate, de fapt, doar procente insignifiante din acestea, iar statul ar rămâne acționar majoritar… Dar problema este generată tocmai de procentele „insignifiante” puse la bătaie de către guvernanți, atât prin cumul lor la nivelul întregii economii a țării, și raportarea lor la procentele acționarului majoritar – Statul Român, dar și prin destinația lor următoare… Mai ales în condițiile în care România se află sub un evident război economic de preluare/acaparare, în fapt, de predare chiar prin mâinile guvernanților, a industriei sale, a piețelor de desfacere, a nișelor economice… Și nu mai vorbim doar despre posibila intruziune a unor interese străine în acționariatul companiilor naționale ale țării, ci și de cumulul lor, la nivel de prezență, în favoarea unui anumit jucător… Pentru că, în momentul în care în toate companiile strategice ale țării va fi prezent un anumit „jucător”, tabloul securității economice naționale se va schimba radical; inclusiv al aceluia geostrategic în contextul fronturilor ce se înmulțesc și se apropie, și nu doar spre limesul țării, ci înspre sferele ei economice interne, prin globalizarea efectelor economice ale conflictelor din apropierea țării dar și din lume… Or, în condițiile în care România se găsește deja sub asaltul cumpărării bucată cu bucată, a terenurilor și fabricilor sale, a piețelor de desfacere, a segmentelor de depozitare, transfer și logistică, în favoarea aceluiași mare „achizitor” (inclusiv pentru a vinde prin noi în UE toate produsele sale, dar și spre ale zone ale lumii, precum cele cândva aflate pe rutele ei de cereale, astăzi aflate sub presiunea și blocajul de război al Rusiei), a mai pune pe piață procente din companiile de stat strategice nu generează doar vulnerabilități, ci ne expune integral și iremediabil… Pentru că nu poți scoate la vânzare nici măcar un singur procent din aceste companii strategice fără a fi dezvoltat un minim mecanism legislativ care să împiedice aglutinarea acestor procente, cumulate practic bucată cu bucată (așa cum a fost înstrăinat pământul țării, apoi industria și economia, prin toate fabricile, piețele și nișele noastre de desfacere) în beneficiul unui jucător scos în față de către Bruxelles: Ucraina… Pentru că dacă legea monopolului prevede doar limitarea acaparării majoritare a unui segment de către un jucător, asta nu înseamnă că, în lipsa unei asemenea acțiuni, același jucător nu va putea exercita un monopol (care, în final, se va referi tot doar la ceea ce contează azi: controlul) la nivelul întregii economii a țării prin cumulul procentelor preluate din segmentele esențiale ale acesteia. Mai ales când nu există nici o minimă limitare legală a posibilității ca un centru de interes (în cazul de față, și pentru conjunctura de acum, Ucraina) aflat în spatele companiilor scoase în față pentru acapararea logistică a pieței, să nu depășească un procent, al poziționării ca majoritar, al activelor (din oricare segment economic) al unei țări… Și nu avem nici garanția faptului că, prin preluarea a „doar câtorva procente insignifiante” din activele companiilor strategice scoase la vânzare de către guvernanți, România să nu fie acaparată și devorată din interior spre exterior, transformându-ne într-un stat în care prezența unei puteri regionale să depășească, la nivel de preluare a pieței, tocmai controlul dat de acel procent majoritar garantat Statului Român prin lege…
În fapt, suntem într-un moment în care toate companiile naționale, reclamate de către guvernanți ca fiind păguboase, vor conta mâine indiferent de „găurile negre” financiare și fiscale pe care le-au generat în trecut… Pentru că însăși conjuncturile globale se schimbă într-o măsură în care trecutul financiar al acestor companii nu va mai conta, nici măcar la nivelul cheltuielilor cu salariile și indemnizațiile supradimensionate, esențiale fiind doar resursele (actuale, dar mai ales cele viitoare, precum gazul din Marea Neagră) pe care acestea le au. Pentru că lucrurile nu se complică întâmplător în lume… Ele urmează un scenariu bine trasat… În care singura necunoscută, de exemplu, rămâne momentul în care, la nivel economic și de securitate a resurselor disponibile, Europa a fost de fapt predată Statelor Unite… Pentru că dovezi au existat, dar nu am vrut să le vedem… Precum alocarea prioritară a achizițiilor de vaccinuri din pandemie către firme din SUA (ca produs final cumpărat sau ca licență de producție), care ar fi trebuit să ne dea de gândit… Mai ales într-o Europă în care propria-i industrie farmaceutică (inclusiv la nivel de cercetare) a fost trasă pe dreapta pentru a lăsa culoar liber intereselor „unchiului Sam”… Iar astăzi, se petrece același lucru… Cu alte ținte pe care UE bruxeleză le declară nepotrivite pentru Europa… În care alți jucători devin paria pentru asigurarea cu resurse a Europei, dar nu pentru a proteja atât statele europene de ceva nedefinit oricum (dar continuu dezvoltat speculativ-imaginar), ci pentru a mai pune un ponton de influență la dispoziția Statelor Unite… Iar o nouă dovadă (și de câte altele va mai avea oare nevoie Europa pentru a se trezi?!) vine din radicalizarea Bruxelles -ului care, după impunerea independenței energetice față de Rusia (de fapt, de blocare a pieței europene și îndreptarea ei spre o anumită „alternativă”), cere acum, la fel de agresiv, aproape pe același model al marotei „Vin rușii!”, o desprindere asumată a statelor europene față de resursele din Orientul Mijlociu (unde „unchiul Sam” este cel ce forțează blocade navale, tocmai pentru a nu mai ieși vreo picătură de petrol, netaxată de el, spre Europa!)… Iar Bruxelles -ul acționează aproape fățiș, îndreptând Europa, în „alegerea” sursei de aprovizionare cu resurse energetice, spre petrolul și gazul lichefiat vândute chiar de Statele Unite… Or, în asemenea condiții, vânzarea (predarea) procentelor din propriile companii naționale strategice, mai ales a acelora din sfera resurselor energetice, spre „listare”, și, previzibil, achiziționarea de către Ucraina (sau alți jucători ai UE) înseamnă facilitarea acțiunii de blocare a asigurării de resurse energetice din propriile surse și alinierea la coada petrolierelor cu produse USA (proprii sau capturate, acaparate, preluate și vândute ca „made in USA”), cărora li s-au pregătit deja și infrastructurile de descărcare din Grecia (pentru „coridorul vertical”)…
