Am scris mai demult un text în care susțineam că, atâta vreme cât trupele sovietice erau la Berlin, Estul european putea negocia mai bine cu Vestul. Rușii caută de mai multă vreme o soluție de (re)integrare a spațiului ex-sovietic și nu găsesc calea spre ea. Pentru că ei au trăit în sovietism, iar noi, în variante ale acestuia, nu găsim limbajul comun încă, deși sunt unele puncte de contact. Sovietismul a însemnat una pentru ruși, alta pentru noi, cei care facem trecerea dinspre spațiul rusesc (inclusiv ucrainean) spre Vest. Popoarele din Vestul Imperiului țarist (ulterior sovietic) nu pot fi integrate în spațiul occidental. Cei 35 de ani scurși de la momentul 1989 sunt o dovadă. Dimpotrivă, Ungaria, un fel de giruetă la zi a zonei, a dat semnale clare că vrea să reintre… aici e problema! Unde anume? A. Dughin vorbește exclusiv despre fostul spațiu sovietic, pe care-l redenumește Eurasia. Dar acest spațiu (sovietic) are „păcatele” lui istorice, așa cum tot „pătată” este și istoria noastră recentă cu Vestul. Trebuie găsită o nouă formulă de conviețuire, pe care în anii 50 Ivan Iliin o întrevăzuse, dar nu se putea pune în practică, pentru că Rusia și Europa de Vest erau în tensiunea războiului rece. Churchill gândea deja la „Unthinkable”, adică să atace Rusia imediat după înfrângerea Germaniei; ce ar fi însemnat pentru popoarele dintre Vest și Rusia acest Unthinkable? O nouă campanie în Est, o nouă luptă cu Rusia, o nouă sforțare criminală de a împărți Estul european și de a-l arunca împotriva Moscovei. Dar Dughin nu înțelege sau nu îndrăznește să creadă că e momentul ca spațiul ex-sovietic să se lărgească până la Berlin!
Pe noi, ca români, ne deranjează că Moldova cade mereu în „sfera de influență” a Moscovei și, astfel, se separă de o Românie care rămâne prea mică! Istoria de după 1945 (cu excepția primei perioade, să zicem primul deceniu) a arătat că se poate concepe un Imperiu Est-European cu centrul de iradiere la Moscova, dar compatibil cu Varșovia, cu Bucureștiul, cu Sofia, cu Budapesta, cu Praga, cu Belgradul. La această construcție se poate alătura (și e obligatoru) Atena și Instanbulul. Condițiile istorice permit acest lucru. SUA se vor dezangaja din Europa, cel puțin în parte. China va asigura infrastructura economică, așa cum a asigurat spatele Rusiei în confruntarea cu SUA. Nici India nu e departe, iar Iranul rezistă încă. Africa este în zonă – și este mai mult a acestui Imperiu decât a Europei vestice.
Europa vestică e atât de slabă încât nu va mai putea reacționa la o atare mișcare; va fi, altfel spus, obligată să se ralieze. Și astfel, dacă axa Paris-Berlin-Moscova nu s-a împlinit din motive de influențe anglo-americane, astăzi, condițiile sunt prielnice pentru ca o nouă axă să se creeze dinspre Est spre Vest. Cei care, mai aproape de Atlantic, nu se vor alinia, se vor învecina cu interesele americane din Groenlanda! Desigur, tabloul astăzi pare inversat. Suveraniștii zonei îi fac cu ochiul lui Trump, insistent și, probabil, fără rost. Istoria a încheiat, însă, încă două etape decisive ale mersului ei: conviețuirea din cadrul Tratatului de la Varșovia și tensiunile de tip nou ale integrării în NATO. Trebuie trase concluzii și acționat în perspectivă. Vor îndrăzni rușii să-l aducă la zi pe Ivan Iliin? Vor îndrăzni polonezii să joace un rol continental și nu unul anti-european? Vom vedea…
