Recentul incident din Parlamentul României, când deputatul Silviu Vexler a distrus prin rupere un afiș cu portretele unor personalități marcante ale culturii românești, a generat o discuție publică crucială asupra identității naționale și valorilor fundamentale ale societății noastre. Acest gest simbolizează o tendință îngrijorătoare și indignare care amenință unitatea și memoria națională. El reflectă o atitudine periculoasă care subminează respectul cuvenit pentru cei care au contribuit la formarea identității culturale a țării noastre. Condamnăm ferm atacurile asupra simbolurilor culturale identitare. Personalitățile portretizate în afișul expus la tribuna parlamentului, precum Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Vasile Alecsandri, Mircea Eliade, Mihail Kogălniceanu și Nicolae Iorga, nu doar că au contribuit la dezvoltarea identității românești, dar au reprezentat și sufletul neamului în momente dificile. Mi s-a rupt inima să văd portretul lui Eminescu rupt în bucăți, având sentimentul că deputatul a distrus istoria noastră pentru interese personale și de grup. Parlamentarii puterii au stat cuminți în bănci ca niște școlari la ora de dirigenție și au votat o lege a unui deputat care, cu ură, a rupt în bucăți portretele unor mari oameni de cultură și politici români. Parlamentarii puterii s-au purtat tăcuți și umili, cu capul plecat, ca niște slugi angajate la noii stăpâni? Pe ei parcă nu i-au votat românii? Este imperativ ca astfel de acțiuni să nu treacă neobservate. Cer cu tărie demisia lui Silviu Vexler din Parlament, ca recunoaștere a gravității gestului său și a impactului său asupra imaginii și demnității României. În calitate de reprezentant al poporului, Vexler ar trebui să promoveze valorile culturale care ne definesc ca națiune, nu să le discrediteze prin acte de vandalism simbolic. Vor să facă din români un popor fără istorie și fără valori culturale.
De asemenea, solicităm o anchetă din partea Parchetului General pentru a clarifica circumstanțele acestui incident și a examina posibilele încălcări legale. Este esențial să ne asigurăm că demnitatea culturii române și a personalităților sale marcante este protejată prin lege, iar cei care comit astfel de acte trebuie să răspundă pentru acțiunile lor. Nu este vorba doar despre un afiș distrus, ci despre o agendă mai largă de cenzură care se conturează în societatea noastră, cu complicitatea instituțiilor statului care trebuie să apere Constituția și identitatea națională. Gestul lui Vexler este o parte a unui fenomen îngrijorător de tip sovietic, în care se caută să se reducă la tăcere vocile care promovează valorile fundamentale ale identității românești. Trebuie să ne întrebăm ce societate dorim să construim dacă ne negăm trecutul și valorile fundamentale care ne definesc. Este esențial să ne reafirmăm angajamentul față de cultura și istoria noastră cu fermitate și fără compromisuri. Vexler trebuie să înțeleagă gravitatea acțiunilor sale și impactul pe care acestea îl au asupra percepției identității noastre naționale. De aceea, cer nu doar demisia sa, ci și un angajament transparent și sincer din partea tuturor liderilor politici, membrilor Academiei, de a proteja cultura națională și valorile esențiale ale neamului românesc. Să nu-i mai lăsăm pe alții să ne scrie istoria și să ne pună pumnul în gură. Să spunem stop, pentru că s-a trecut o linie roșie, care poate duce la dezmembrarea și dispariția națiunii române, în timp ce ofițerii SRI și procurorii tac complici față de acest atentat la adresa istoriei naționale?
În fața acestor provocări, trebuie să ne mobilizăm și să ne facem auziți toți românii, care credem în România și iubim istoria și cultura română. Memoria națională și respectul pentru cultura română nu trebuie să fie subiect de compromis. Este momentul să apărăm, cu toate forțele, valorile care ne definesc ca societate, să promovăm diversitatea opiniilor și să ne asigurăm că legislația nu este folosită pentru a cenzura sau a înăbuși vocile critice și libertatea de expresie pentru care s-a murit la revoluție. Nu înțeleg ce face și de ce tace suspect SRI, care permite un atentat fără precedent la identitatea și istoria poporului român, așa cum s-a întâmplat în Parlamentul României la votul unei legi care instigă la dispariția simbolurilor naționale. Ofițerii SRI au depus jurământul față de țară, nu față de alte servicii secrete, cel puțin așa cred eu. O anchetă din partea SRI se impune imediat pentru clarificarea situației și pentru a preveni astfel de evenimente reprobabile de real „terorism” cultural. Sunt atacuri la siguranța națională: ștergerea identiății, culturii și istoriei naționale. Ofițerii SRI au depus un jurământ față de patrie și azi nu-l mai pun în practică? Lașitatea nu poate fi tolerată în rândurile celor care ne reprezintă. Solicit public demisia lui Silviu Vexler din Parlament și o anchetă amănunțită din partea Parchetului General pentru a verifica responsabilitatea atacului la valorile identitare și constituționale. Este timpul să luptăm pentru cultura noastră, să ne păstrăm identitatea și să construim un viitor întemeiat pe respect, libertate și demnitate. România merită lideri care să o apere și să o celebreze, nu care să contribuie la umilirea și negarea valorilor sale fundamentale.
Ștergându-se valorile naționale, de fapt, se ocultează istoria poporului român, fiind supuși astfel unui proiect politic de tip sovietic de ștergere a identității românești. Pe de altă parte, demiterea deputatului din conducerea comunității pe care o reprezintă este necesară pentru a întări o mai bună colaborare și încredere reciprocă democratică între români și minorități. Cu gesturi extremiste, precum cele făcute de Vexler în Parlamentul nostru, nu se contribuie la o bună conviețuire și dialog între cetățenii României. Deputatul s-a purtat în Parlament ca un grof de pe vremuri, iar noi românii părem iobagii noilor grofi. Conducerea Parlamentului Român trebuie să sancționeze ferm astfel de derapaje radicale și extremiste împotriva valorilor culturale și identitare românești. Dacă se continuă astfel de atacuri asupra trecutului și memoriei culturii române, națiunea noastră riscă să devină istorie, iar România să fie doar un desen pe hartă. Trebuie să ne angajăm ca români demni și liberi în protejarea și promovarea valorilor care ne definesc ca națiune, să ne facem auziți și să ne susținem cultura, istoria și identitatea. Numai așa putem construi o societate justă, democrată și unită, care să onoreze trecutul și să privească cu încredere prin dialog și libertatea de expresie spre viitor. Jos cu extremismul împotriva istoriei și valorilor culturale ale României!





