Pe 10 decembrie 2025, Centrul Cultural Buftea a devenit locul în care istoria, educația și emoția s-au împletit într-un mod discret, dar profund. Lansarea volumului „Muzeul ca factor educativ în perioada 1964–2020 în România”, semnat de prof. Luminița Elena Vasiliu, apărută la editura „Cetatea de scaun”, nu a fost doar un eveniment academic, ci o celebrare a pasiunii pentru cunoaștere și a respectului față de patrimoniul cultural. Cuvântul înainte a fost prezentat de prof. univ. dr. Ioan Opriș. Dintre invitații speciali ai evenimentului menționăm pe: Prof. univ. dr. habil. Alexandra Zbuchea, Prof. univ. dr. habil Mirela Luminița Murgescu, Conf. univ. dr. Florentina Nițu, C.C.II dr. Paulina Popoiu, Doamna director a CJCPCT Ilfov Alexandrina Niță, Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, Prof. univ. dr. Carol Căpiță, Conf. univ. dr. Matei Gheboianu, Conf. univ. dr. Andrei Florin Sora precum și a domnului viceprimar al orașului Buftea, Alexandru Vaida, sala a vibrat de apreciere pentru un demers științific dus cu răbdare, rigoare și suflet. Lucrarea apărută de sub tipar este rezultatul unei munci asidue de cercetare de câțiva ani, constituind și teza de doctorat a doamnei profesoare Luminița Elena Vasiliu, în cadrul școlii doctorale a Universității „Valahia” din Târgoviște –ISOD, domeniul Științe Umaniste – Istorie.
Luminița Elena Vasiliu, profesor la Școala Gimnazială Numărul 1 din Buftea s-a implicat permanent în susținerea și îndrumarea elevilor săi, astfel aceștia au luat premii importante de-a lungul anilor. Astfel, elevele Ion Maria Victoria și Mocanu Miruna Ioana, coordonate de prof. Rudeanu Aretinica și Vasiliu Luminița Elena, au câștigat în anul 2024 Premiul I în cadrul Concursului Național ,,Patrimoniul cultural, istoric și natural-zestrea comunităților locale”, organizat de Societatea de Științe Istorice din România, în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universității București și Institutul Național al Patrimoniului. În anul 2025, lucrarea „Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena – Buciumeni, Buftea”, semnată de Voicu Maria Ștefania (clasa a VI-a) și Darabană Andrei Cristian (clasa a VI-a), de la Școala Gimnazială nr. 1 Buftea, coordonați de doamna profesoară dr. Vasiliu Luminița Elena, a fost onorată cu Premiul I în cadrul Concursului Național ,,Patrimoniul cultural, istoric și natural-zestrea comunităților locale”, la Secțiunea patrimoniu ecleziastic (ppt). Cercetarea acestora a adus noutate în istoria acestui valoros lăcaș de cult și a atras atenția asupra nevoii de restaurare și repunere în valoare. Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost ridicată în secolul XVII și se află lângă școală (fost conac Oteteleșanu) și lângă lacul Buftea-Buciumeni, pe strada Agricultori, în cartierul Buciumeni al orașului Buftea, fiind ctitoria Stolnicului Constantin Nenciulescu.
Evenimentul a avut parte și de momente artistice, constând în recitalul de pian al profesoarei Mărioara Marcu și colindul cald interpretat de Eveline Silitră, au adus acea lumină aparte care transformă un simplu moment într-o amintire pe viață. Întregul eveniment s-a desfășurat într-un cadru profesionist, sonorizarea fiind asigurată de Sorin Marcu, fondatorul Clubului de Muzică Buftea, care a contribuit la crearea unei atmosfere calde și elegante. A fost o întâlnire în care profesionalismul s-a întâlnit cu sensibilitatea, iar comunitatea a simțit, poate mai clar ca oricând, că prin oameni ca Luminița Elena Vasiliu cultura locală nu doar se păstrează, ci se transmite mai departe, cu sens și cu iubire. Cu astfel de oameni aplicați și cu drag de profesie se poate ridica nivelul educației actuale, dar și șansele ca România să își găsească drumul drept către dezvoltare și punere în valoare a culturii și tradițiilor sale. (G.V.G.)





