Dacă știam…
Scrisori din fronturi
Strigă-te după ajutor
Țipete de moarte
Încuiate sub sigilii
De curgere de sânge
Martorii schimbării strigă:
„Opriți războaiele!”
Prizonierii schimbării țipă:
„Dacă știam că vom muri în războaie
refuzam să ne mai naștem”…
S.O.S.!
Umanitatea strigă: „S.O.S.!”
S-a pierdut calea umană
S-au stins prea multe în ea
Se îndreaptă spre robotizare
O robotizare ce o va înlocui
…în multe
Umanitatea strigă: „S.O.S.!”
Au fost sacrificate prea multe
Pentru binele celor răi
Pentru că asta și-au dorit cei mulți
Din simplul motiv că ei:
sunt cei mulți…
Umanitatea strigă: „S.O.S.!”
Se sting cei buni
Din dorința celor răi
Căci, stingându-se cei buni,
Poate așa nu vor mai fi ei:
cei răi…
Uitați de Divin?…
O batjocură generală
Un haos generat
Se râde isteric
Nimic de cumpărat
Sacrificii iluzorii
Departe… am uitat
Să fim oameni
Abuzatorii strigă
că ei sunt victimele!
Dar adevăratele victime
se luptă, să nu își
îngroape talantul!
Deși asta li se cere:
Să se sacrifice,
pentru abuzatori…
Dar prea multă suferință…
Cât să mai reziste?
Căzut, omul strigă:
„Oare nu s-au prăbușit și zeii
când au fost atâtea,
Suferințe și iarăși suferințe,
De se imploră sfârșitul
Și nu Divinul?”…
La fel și Martirii,
cred că Divinul
ne-a uitat?…
Nu vă vom ierta!…
Suntem striviți:
Sub pretențiile voastre…
Atât oferiți: pretenții…
Și, din când în când, mărunțiș…
Cât să ne luăm bomboane de colivă,
Coliva noastră, nu a voastră…
Și uneori nici atât; ci doar pretenții…
Mai exact, doar execuții de pretenții.
Căci tot ce vreți voi e doar sclavie
Și, ca și cum nu ar fi de ajuns,
Ne-ați lăsat la mâna celor ce ne detestă,
Cerându-ne, într-un fel sau altul,
Chiar îngroparea talanților noștri…
Noi, cei fără de ajutor,
pentru că ați avut voi grijă,
Strigăm că nu vă vom ierta!
Sunteți de neiertat!
Amin!…





