Tovarășa Costache își merită pensia specială!

Oana Gheorghiu a comis-o din nou: „Eu le-aş transmite magistraţilor un mesaj – le-aş spune că îi înţeleg. Este foarte greu să renunţi la un lucru care ţi s-a dat. (…) Este foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani de asta şi dintr-o dată să ţi se spună că nu îl mai ai. Pentru oricine ar fi greu să facă asta. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru. Ei au fost prinşi într-un Caritas, care nu putea să dureze la nesfârşit şi oamenii care sunt pragmatici şi raţionali ar trebui să înţeleagă asta. România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum. Iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând”, a spus Oana Gheorghiu. Eu i-aș sugera lui Ilie Bolojan s-o lege. S-o lege ca să tacă pentru că e clar: asta nu tace, domne! Nu tace! Cum adică să-ți dai cu părerea despre lăcomia magistraților, despre venalitatea lor? Da unde te trezești tu, Oana Gheorghiu? Vrei să distrugem statul de drept? Nu vezi că totul devine lozincă de partid, ca în anii 1950? Consiliul Superior al Magistraturii – condus de Elena Costache – o acuză pe Oana Gheorghiu că a comis un „atac” la adresa puterii judecătorești, prin declarațiile despre pensiile magistraților. Într-un demers fără precedent, CSM spune că „a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare”. Dai în mine? Dai în fabrici și uzine!…

Tovarășa Elena Costache are sagacitatea Annei Pauker, care a introdus pensiile speciale pentru ilegaliștii din Partidul Comunist din coloana a cincea. Românii au scăpat de plata pensiilor speciale pentru alde Gaston Marin abia când ilegaliștii au crăpat în mod natural. Asta ne așteaptă și pe noi acum: să plătim până dau ortul toți nemernicii plătiți fără să contribuie la fondul de pensii.

„Independența justiției, care include şi garanţia financiară, astfel cum statuează întreaga jurisprudenţă europeană, nu reprezintă un privilegiu acordat magistraţilor în detrimentul altor persoane, ci este garanția constituţională a societăţii democratice că drepturile fiecărui cetățean vor fi apărate de către profesionişti ai dreptului liberi de orice influenţe şi respectate în raport de orice încălcare, inclusiv cele săvârşite de stat”, se arată în comunicatul CSM. Este evident că Șefa le-a ordonat magistraților cum să se pronunțe, ce sentințe să dea. Oare chiar nu realizează intruziunea fără precedent? De la noi toți, statul a luat banii cu japca din prima zi, i-a pedepsit în plus pe cei care au învățat prea mult, care au lucrat prea mult, care nu au întins mâna la stat și nu au furat, care au gândit și au ridicat o afacere cu mintea lor, prin munca lor. De la Ei statul amână să ia, poate peste 10 ani, nu, poate peste 15 ani, ba nu, peste 12-13 ani, că poate nu mai trebuie și poate nu se prind gânditorii de la Bruxelles. Totul s-ar putea rezolva printr-o lege simplă, votată prin Parlament, cu un singur articol: pensia se constituie exclusiv pe baza contribuției la fondul de pensii. Și atât! Câți români au avut bucuria să vadă că judecătorii noștri aplică legile contra criminalilor și a spoliatorilor de tot felul? Câți? Eu am experiențe frumoase cu ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*