Pe valurile romantismului… „dark”…

- Veronica Iaţcu în dialog cu poetul Cristian 
Bodnãrescu -

– Sãmânța neamului creștin va continua sã rodeascã prin opera creatã de dumneavoastrã, iar poemul romantic ,,Demonița” va avea puterea de a ne lumina pe noi și cei care urmeazã sã se nascã și sã creadã cu tãrie cã binele nu poate fi învins și cã pãmântul a fost și va rãmâne o casã a celor care ascultã pe Bunul Dumnezeu. Mã bucur sã ne regãsim aici, la o nouã lansare a volumului „Amurgul gol”, fiind prezentat în multe surse media de limbã romãnã. Poemul”Demonița” a fost semnat în anul 2009, lansat în grupul media TVR, anume „TVR 1″ și „TVR Internațional”. Era o emisiune, Miezul Zilei, prezentatã de Iuliana Marciuc. La ediția lansãrii poemului-volum au cântat în deschidere Ovidiu Komornyik și Adrian Enache, care au felicitat autorul, în cadrul emisiunii. Adrian a spus: ,,Trăim în vremuri tulburi la nivel cultural și spiritual. Cristiane, te felicit, pentru că prin versurile tale reușești să ne transferi în trecutul romantic și readuci acel romantism în vremurile noastre tulburi la nivel spiritual, în care nimeni nu se mai regăsește. Uite că mai avem artişti precum Ovidiu Komornyik şi Cristian Bodnărescu!”.

– Mi-a luat două-trei săptămâni să realizez poemul „Demonița”. Am simțit faptul că trebuie să scriu în acea perioadă. Ulterior, colaboratorii au dorit să ajute pentru a realiza o rimă bună, fiind doar 50 la sută cu rimă. S-a reușit doar în mică măsură acest lucru, doar la câteva strofe. Chiar dacă era ideea de senzațional, de Record, era şi nevoia de a crede într-o resuscitare culturală. Îmi amintesc că am apărut chiar pe primele pagini în ziare precum: Libertatea, Adevărul de seară – cel mai popular ziar românesc, cu jumătate de milion de cititori și, probabil, câteva milioane online. În 2021 am simţit un imbold spre a scoate o carte serioasă, deci primul volum s-a numit chiar „ Demonița”, poem creștin, ulterior, al doilea volum, ,,Amurgul gol”. M-am gândit să fie o căutare, o speranță prin poezia mea gotică, urmând pe parcursul vieții să trăiesc în speranța de a completa acel gol spre a fi „aproape un întreg”. Am mai lucrat încă trei săptămâni, reușind 70 la sută din cele 109 strofe ale poemului „Demonița” să fie cu rimă și, ulterior, după o scurtă pauză, încă două săptămâni, reușind o rimă, ritm şi măsură de sută la sută- în anul 2021. Trăinicia va fi conservată în timp, prin generațiile următoare, doar Bunul Dumnezeu cunoscând ce va rămâne şi ce nu. Aceasta este scurta istorie a „Demoniței”, o luptă între ceata de îngeri și demoni. Am reușit pe lângă o rimă și figuri de stil, metafore puternice să trec la un metal agresiv, dacă am oglindi scrierea în plan muzical sau o revenire în stilul romantic întunecat clasic. Sper să vă placă. Suntem într-un studiou radiofonic mobil în Gimnaziul „Alexandru Donici” din Ciuciuleni, Hîncești, iar aici au venit oameni de ordinul sutelor. Și ieri, în cadrul lansării volumului la care am fost coautor, s-au epuizat toate volumele, de ordinul miilor. Nu mă pot decât bucura, sunt încântat. În poem fac referire atât la mediu, cât și la satul tradițional de limbă română, la satele noastre de sorginte tracică, pentru că nemurirea și cele mai frumoase povești de dragoste au apărut în satele noastre frumoase. Asta este o scurtă istorie a „Demoniței”, o scurtă incursiune la lansările ei. „Cavalerii Demoniței” este o continuare pe care am anunțat-o la emisiunea „O săptămână pe Mapamond”, prezentată și realizată de Generalul Constantin Bartolomeu Săvoiu, Preaputernicul nostru Suveran, care m-a invitat la două emisiuni, mi-a apreciat opera, a adresat cuvinte emoționante pentru opera mea și cititorii mei. Îi mulțumesc cu această ocazie. Atunci am anunțat în premieră continuarea proiectului, a poemului „Demoniței”, care va apărea în următorii ani, este greu de prezis, pentru că asta ar însemna un nou record pentru literatura universală romantică. Important este că simt ceea ce scriu și să scriu ceea ce simt.

– Muzica este graiul sufletului, purificându-l de praful vieții cotidiene. „Radio Zidul” deschide ușile universului sufletesc, prin varietatea de piese muzicale care ating coardele și vindecă. Ce rol are muzica pentru poetul și redactorul-șef al Radioului Zidul, Cristian Bodnărescu?

– Pot spune că încă de la primii ani, muzica a făcut parte din interesele mele. Ascultam muzică retro, ușoară, clasic rock, pe discuri vinyil. Aveam un Pick-up rusesc mare, cu un mixer radio, acum utilizând unul Samsung. Deci, am o combină muzicală Samsung, tocmai ce am schimbat curelele pentru deck-uri fiind ajutat de tatăl meu, inginerul Constantin. E interesant că a rezistat, are un vumetru frumos ca niște ochi, specific anilor ’80, are tunner, radio, amplificator, are o coloană de mixaje, deci în timp ce asculți poți realiza mixaje. Mai am un Pick-up tot cu mixere și două boxe mari, undeva la jumătate de metru – ITT, de 100 wt fiecare, boxe nemțești din anul 1983 și sunt pasionat atât de electronică, muzică, cât și de mixaje. S-a împlinit un deceniu de când realizez mixaje pentru Radioul Zidul. Are un rol semnificativ pentru mine muzica veche, clasică, rock și nu numai. Îmi place mult și muzica retro, dance-eurodance. Orice gen muzical poate duce spre Creator, nu doar heavy metal-ul optzecist. Există și muzica Universului, pot spune, este un anumit big-bang de când s-a format Universul. Cititorii noştri pot căuta frecvențe de radio în FM sau AM, ori deschide televizorul spre a căuta un program şi vor auzi un sunet, un pârâit – acela este sunetul Big-bang-ului, care s-a păstrat din momentul apariţiei Universului. El are un anumit ritm si este în legătură cu informația noastră ca oameni și cu muzicalitatea Universului. În acest fel văd eu o strânsă legătură între Univers, muzică, sunetul Big-bang și ceea ce realizez eu. Sper că am reușit în mică măsură să pot reflecta sunetul Universului prin compozițiile mele astrale, prin poezia mea din micul nostru Sistem Solar.

– Pentru noi, românii, știm că patria este biserica noastră vremelnică, iar biserica este patria noastră eternă. Eroul, geniul și sfântul sunt cele trei dimensiuni la care aspiră omul obișnuit. Cum se intersectează cele trei dimensiuni în opera dumneavoastră și care sunt poeziile în care se reflectă?

– Într-adevăr așa este, cred că oarecum aceste trei elemente sunt strâns interpuse în spiritualitatea noastră tracică de limbă română. Mă gândesc aici la „Demonița”, cel mai lung poem romantic, este vorba de eroul tânăr care se luptă cu armata demonică, invocând cetele angelice, e vorba de un chin, de un martiriu, de un sacrificiu. Menționez că am și o rubrică Sinaxar dedicată Sfinților Mucenici, am și scris despre Ioan cel Nou de la Suceava, Marele Mucenic, o nuvelă de data asta. Moaștele sale au fost aduse de către Mitropolitul Dosoftei în Moldova, actualmente sunt în Suceava. Nuvela se numește „Ioan și lumina cea nouă”. Vă invit să-i parcurgeți şi viața. Mai am și o poezie „Vlasie” pentru Sf. Vlasie. Am mai scris despre Sfinții fără de arginți, e vorba de mai multe cupluri de sfinți medici care ajutau oamenii fără a cere bani, pentru Dumnezeu. Ei sunt mai mulți, nu doar un singur cuplu. În acest fel am dorit să surprind Sfinții care sunt pentru mine eroi. Consider că un războinic este un cavaler nobil, dacă luptă pentru Dumnezeu. Cum am spus, fiind invitat de onoare al Parohiei Sf. Spiridon din Reggio Emilia, Italia, după conferențiarul profesor Constantin Necula, preot și cantautorul rock- folk Ștefan Hrușcă, fiind al treilea invitat de onoare: „Războinicul are menirea sacră de a proteja pe cei expuși, pe cei simpli, frumoși, slabi, copii, cei rămași acasă. Nu este ceva rău, dacă folosești arta războiului pentru Dumnezeu.” Iar eroinelor le-am dedicat un ciclu de poeme, se numește „Negrele mirese”, dedicat celor care au plătit cu prețul suprem pământean pentru onoarea noastră ca neam și pentru pământurile sacre tracice. Este vorba, desigur, de văduvele celor căzuţi pe front, care şi-au crescut copiii în lipsuri şi sacrificii. Mi-amintesc de străbunicul care a venit din Primul Război Mondial tânăr, bolnav și, în cele din urmă, a plătit prețul vieții cu suferințe fizice. Nu mă puteam decât ruga și a-i aprinde o lumânare prin poezie. Am mai multe poezii care au văzut lumina tiparului în revista Eroii Neamului. În operă am acordat atenție și Sfinților. Mă gândesc în acest sens, în primul rând, a celor apropiați de natură, de animale, cei care plantau copaci, pentru că natura poate exista fără om nu și invers. La scală temporală, odată cu apariția omului, el până în zilele noastre a trait aproximativ o secundă dintr-o zi, față de viața planetei. Va dispărea la un moment dat, iar natura își va continua existența. Acest moment al dispariției omului care este prevăzut şi în Biblie poate și va fi tragic pentru om, însă nu și pentru natură, nu și pentru divinitate. Natura își va urma cursul firesc. Omul, practic, își grăbește singur finalul, neiubind natura. Universul își va urma cursul firesc. Noi suntem bucuroșii aleși de Dumnezeu și trebuie să oferim reciprocitate prin a-L onora, iubind şi natura.

– Privite în ansamblu, în operă abundă direcțiile și manifestările culturale autohtone, poezia promovează valori umane și spirituale românești. O scânteie dintre acestea e însuflețită cu har divin și măiestrie artistică prin exemplul propriu de român cu verticalitate, dominat de viața și cultura spirituală românească. Cine v-a cultivat atâta patriotism și dragoste de țară, de strămoși, de neamul dacic? Este vreun profesor din școală sau universitate care v-a influențat?

– Sunt măgulit că regăsiți în opera pe care o semnez anumite influențe ce duc spre spiritualitatea și identitatea națională. Strămoșii noștri sunt tracii, dintre care s-a remarcat tribul dacilor din Transilvania care, ulterior, a format Regatul Dacia. Regatul Dacia iniţial se întindea pe pământurile țărilor: România, Republica Moldova, Bulgaria și Ungaria. Este primul neam, noi suntem strămoșii lui direcți, prin urmare ar fi un adevăr istoric refacerea Regatului și a ceea ce este, de fapt, al nostru. Menționez că nu am avut neapărat un model social, profesor, cineva apropiat sau familia. Efectiv, prin rugăciune, pentru că este o comunicare directă cu Dumnezeu, Creatorul nostru, al tuturor, am avut anumite idei, gânduri, viziuni. Am simțit să dedic o poezie străbunicului care a murit de tânăr în Primul Război Mondial, a eroilor noștri. În ciclu care se numește „Negrele mirese” apreciez gestul frumos al doamnelor care au rămas văduve și au crescut acei copii cu multe lipsuri materiale, alimentare, fiind și perioada de secetă și foamete. Ele sunt eroinele neamului nostru şi ale mele.

– E mare cu adevărat artistul care face lucruri inedite, dar și mai mare este maestrul care știe să îmbrace în miracol rezultatul muncii sale. Menirea omului este să-și găsească împlinirea, mulțumirea și fericirea în creațiile sale. Care este menirea dumneavoastră pe viitor, ce planuri visați să devină realizabile?

– Rolul pe care îl am prin venirea pe acest pământ sau menirea mea este apropierea de Dumnezeu. Tot ce fac este pentru Domnul și nimic fără Dumnezeu, fiind principala și unica menire. În cazul meu, rugăciunea se manifestă fructificându-mi darul care mi-a fost dat, de a scrie poezie clasică.

– Cunoaștem că volumul de versuri „Amurgul gol” e dedicat „Sofiei Ciupercă”, cu o afirmație: „Asteaptă-mă în lumea necuvintelor până vom fi noi”. Puteți detaila?

– Sigur că da, Doamna și sufletul frumos al Sofiei Ciupercă, sufletul din momentul vorbirii reprezintă pe Omul care a fost Sofia Ciupercă, străbunica mea și nevasta eroului de război, veteran, Mihai Ciupercă, străbunicul meu care a căzut în Primul Război Mondial, pentru care am dedicat poemul ,,Străbunicul”. Deci, e vorba despre o preafrumoasă doamnă Sofia Ciupercă, în memoria ei, a străbunicii, iar legat de ultima parte, cu așteptarea revederii, eu cred că ne vom revedea rudele, ne vom revedea cu toții. Cred într-o înviere și într-o reînviere, precum e menționat chiar în anumite religii.

– Ce rol are o carte în viziunea dumneavoastră, în lumea cotidiană?

– Cred că rolul unei cărți a rămas același, de a promova cultura, de a lăsa o amprentă în timp și spațiu sau un mic univers care poate fi regăsit, sau cu rol de a comunica, de a transmite o informație în timp, pentru că, deschizând o carte, tu primești o anumită informație, intri în lumea autorului, primești noțiuni noi. Cred că acesta a fost dintotdeauna rolul unei cărți. În zilele noastre, desigur, se citesc mai puține cărți, în special cărțile fizice. Într-un fel e bine că nu se taie pădurile, informațiile se pot primi și din mediul online, avem emisiuni promovate de multe canale de specialitate, în domeniul natural, al naturii fizice, adică pădurea este și natura umană, acest sens ar avea mai multe conotații. Altele promovează istoria, civilizația, cultura, alte emisiuni promovează cultura muzicală, altele cea generală. Deci, nu cred că ar fi o pierdere de timp vizionatul unei emisiuni TV sau accesul pe internet -,, Calculatorului dacă îi dai fân, fân va primi”, depinde cum îl folosești. Și Grupul nostru media Zidul se bucură de 300 mii membri-fani cu posturile și grupurile satelit, având şi câteva milioane de vizualizări. Ne bucură că ne putem promova în mediul online. Nu e rău să vizionezi un film, să asculți muzică pe internet, să urmărești o emisiune de cultură, chiar să citești cărți online. Sunt multe pachete, se pot descărca. Nu știu dacă a scăzut interesul pentru lectură, se citește presa online cu milioane de vizualizări. În grupul media Ziare.com a apărut poezia mea „Poveste de Crăciun”, în memoria eroilor revoluției, grupul având 13 milioane de vizite pe lună. Desigur că s-a trecut de la cartea fizică pe care o ții în mână la mediul online, dar important e informația să circule. Am o bibliotecă personală și prefer să citesc cărți fizice, dar nu ar fi o crimă de a citi o carte online sau de a primi o informație printr-o altă modalitate modernă. Pentru mine e ok, atâta vreme cât o carte își atinge scopul.

– Care este poetul preferat și dați-ne o poezie în acest sens?

– Duiliu Zamfirescu este poetul și scriitorul de suflet. A fost ministru, om de afaceri, investitor și a scris primul roman- ciclu din literatura română. La nivel mondial, alături de „Emil Zola”, scrie romanul-ciclu. El reprezintă un mare roman al cărui capitole pot fi considerate romane individuale. E vorba de Ciclul Comăneștenilor, care promovează la nivel sămănătorist romantic viața țăranului, traiul, condiția moșierului, a parvenitului, războiul. Ciclul e constituit din romanele: „Viața la țară”, „Tănase Scatiul”, „Îndreptări”, „În război” și „Anna”. Sunt și ecranizări, vă invit să le vizionați și să le citiți. Duiliu mai are și un roman interesant, „Lydda”, scris în Italia, în care surprinde arhitectura gotică a structurilor clădirilor din Italia, între care și catedrale catolice cu gargoili, combinată cu goticul literar. Poezia se găsește în romanul „În război” pe care vă invit să-l citiți gratuit online. Eu am tot ciclul şi în format fizic. În acest roman, în sânul naturii, se conturează o poveste de dragoste, iar tânărul îi dedică o poezie inclusă în romanul „În război”.

Nimic nu e întâmplător în viața aceasta. 3 martie nu e numai ziua sărbătoririi „Zilei Mondiale a Scriitorilor”, e ziua în care s-a continuat actul creației prin trecerea la nemurire a unui mare poet „Samson Bodnărescu”, străbunicul dumneavoastră și nașterea unui alt poet romantic contemporan, „Cristian Bodnărescu”. Credeți în destin?

– Precum ați precizat mai devreme, sunt anumite coincidențe. Istoric, Samson Bodnărescu a fost poate cel mai apropiat prieten al lui Mihai Eminescu, acesta însoțindu-l la cenacluri, mișcări culturale. Chiar portretul celor doi era în feul următor: ,,un înăltog slab, cu ochii veșnic posomorâți, trist, însoțit de unul mai durduliu de talie medie, cu plete lungi, mereu pus pe șotii, cu ochii verzi”. Primul „înăltogul” era Samson, iar „durduliul pus pe șotii” era Mihai Eminescu. Erau prieteni de nedespărțit, Samson oferindu-i găzduire lui Mihai la biserica Trei Ierarhi din centrul Iașilor. Samson scria tot în stil romantic întunecat. Era un bărbat foarte puternic, precum menționează și Mihai Eminescu în poezia-felicitare dedicată lui Samson. Menționez că singurele poezii pe care le-a dedicat în viața lui au fost pentru învățătorul „Aron Pumnul” și prietenul Samson, „preaiubitul prieten”, precum scrie, comparându-l cu Samson din Biblie. Iar Samson i-a plantat un copac în numele lui Eminescu. Aceasta ar fi scurta istorie. Într-adevăr, familia Samson Bodnărescu e originară din Rădăuți, de unde este și familia mea. Probabil sunt anumite legături de rudenie, de nume și de dată ancestrală. Deci, cred în aceste legături, dar nu la nivel esoteric pentru a nu forma diferite secte sau să relativizez absolutul, ori pe Dumnezeu. Cred în factori științifici, dar nu pot ignora și anumite legături. Și, de fapt, contează menirea noastră şi ceea ce lăsăm în urmă, poate mai mult decât acele legături de date, numerologie sau alte aspecte.

– Vă mulțumesc și vă doresc inspirație continuă și cititori fideli!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*