„Sinergia” energetică a Europei de mâine va însemna, de fapt, o piață „comună” a Uniunii Europene în care fiecare stat membru se va raporta la propriile resurse energetice imediat disponibile… Nu neapărat resursele proprii… Dar nu va fi într-o formulă de „plan Marshall”, în care fiecărei țări (cel puțin, nu dintre cele „mari”!) să i se dicteze ce fel de resursă energetică să utilizeze, ci, printr-o adaptare a fiecărui stat. Pentru că vremurile în care Bruxelles -ul impunea politici stricte de aliniere energetică se apropie de final… Și nu va mai putea formula astfel de politici unice de producție energetică, și de tip de sursă utilizată, decât în măsura în care va putea asigura și resursele energetice necesare. Iar viitorul acestei postpolitici de mediu verde se scrie acum… Printr-o Germanie care, fără a avea vreo dezlegare de la Bruxelles, a revenit în forță la centralele pe cărbune, peste 34 la sută din energia produsă astăzi provenind din arderea cărbunelui. Iar Berlinul chiar nu va mai avea nevoie de vreun acord al Europei pentru ce arde pentru a-și asigura necesarul energetic… Și nici vreun alt stat, cel puțin nu unul suficient de asumat în propriile decizii! Mai ales după ce, oficial, Bruxelles -ul și-a recunoscut greșeala de a fi impus închiderea centralelor nucleare, lucru care a dus la gravul dezechilibru energetic de astăzi, la riscul (deja, la nivel de securitate energetică) de „blackout” în aproape oricare stat membru… Pentru că politicile de mediu ale UE sunt cele au pus o și mai mare presiune în zona de producție energetică a unora dintre state, nevoite să apeleze la resurse de care, până mai ieri, se puteau lipsi (gazele naturale), ba, chiar au creat o dependență energetică în țări ce se puteau baza pe o producție de energie certă și predictibilă (prin unitățile de ardere a cărbunelui și/sau centralele nucleare).
Or, iminenta reorientare energetică a Europei (începută de Germania), accelerată acum și de faptul că Bruxelles -ul și-a recunoscut greșeala impunerii renunțării la energia nucleară, este doar începutul unei noi „sinergii”… Pentru că, între un acum al dependenței de gaze naturale și petrol până la acel moment în care centralele nucleare vor fi fost repornite în Europa, golul va trebui acoperit… Și nu se va putea face asta pe seama unor minireactoare modulare (precum cele, nerealizate, de la Doicești), ce ar putea fi construite, în teorie, mai rapid (dar chiar și așa, într-un interval de timp mult prea mare față de urgențele energetice ale Europei) și a căror tehnologie nu pare a fi încă suficient de fezabilă, ci tot prin sistemele clasic, pe cărbune. Mai ales când gazele naturale și petrolul sunt tot mai greu de procurat, fie și cu oferte dinspre Statele Unite – care se folosesc de războiul din Iran inclusiv pentru a distruge orice alternativă la ceea ce vrea „unchiul Sam” să ofere controlat dinspre Venezuela, fie prin posibile revânzări dinspre Coreea de Sud, care, pe același fond al războiului din Iran și al blocării strâmtorii Ormuz, se pregătește să reia importurile din… Rusia. Iar Bruxelles -ul va găsi rapid o formulă care să „permită” revenirea la cărbune (probabil sub justificarea utilizării acestuia până la epuizarea resurselor imediat accesibile) fără să iasă cu fața prea șifonată de incompetențele comisarilor, consilierilor, consultanților ei…. Căci, este evident că, având acum și exemplul spărgătoarei de politici de mediu, Germania, nici Franța, nici Spania, nici Italia nu vor aștepta până la repornirea/reconstrucția unor structuri nucleare pentru asigurarea energiei necesare. Toate vor reveni la vechile tehnologii… Iar faptul că Germania deja a făcut-o îi va mai da un avantaj competițional. De data aceasta ca furnizor imediat de „know how” și logistică de tehnologii (presupus) mai prietenoase cu mediul, în fapt, aceleași cazane și furnale, dar revopsite și cu un rând de filtre în plus, „tehnologie” pe care o va vinde statelor care și-au ras termocentralele la solicitările UE.
Și acum vom înțelege poate și motivul pentru care nu am fost lăsați să facem nici un pas concret în extinderea infrastructurii nucleare de la Cernavodă. Și pe care nici nu-l vom mai face prea curând… Dimpotrivă… Este posibil ca, fie și într-o Europă revenind masiv la energia electrică furnizată de centralele nucleare, noi să fim obligați să limităm inclusiv puterea generată la Cernavodă… Pentru că motivul războiului din Iran și intrarea noastră în zona de posibil risc, din cauza sprijinului acordat Statelor Unite, includ, „suis-generis”, centrala în zona de risc activată din cauza tembelismului guvernanților. În fond, nu sunt nici 60 de kilometri între aceasta și baza de la Kogălniceanu… Iar povestea punerii bazei militare la dispoziție americanilor doar pentru capacități „defensive” este doar vorbă de neicușor în vânt, căci, la o asemenea distanță de frontul din Iran, nu poate fi vorba de structuri defensive, ori, dacă ar fi așa, în momentul în care sunt transportate de aici, prin spațiul aerian, mii de kilometri spre zona de front, ele își transformă oricum statutul din defensiv în ofensiv. Chiar dacă vorbim doar de aeronave de realimentare în aer și poate radare aeropurtate.
Iar în vreme ce Europa se reconfigurează energetic spre resursele încă existente aici, și, în fond, de să imporți la costuri astronomice resurse alternative, fie ele și mai „verzi” (dar oare cât de verzi mai sunt ele, per total, dacă adăugăm fie și doar poluarea generată de transportul lor maritim, cazul GNL -ului?!), când ai propriile surse de cărbune aici, totuși, noi vom continua ceea ce a impus Bruxelles -ul unor guvernanți ordinari… Vom rade din temelii orice termocentrală… Apoi vom trece la acumulările de apă ale hidrocentralelor care ar putea completa deficitul energetic… Motivația va fi aceea a refacerii mediului prin înlăturarea a cât mai multe „limitări” (baraje) de pe cursul apelor… În același tembelism combinat cu trădarea… Și vom face toate acestea chiar dacă avem argumentul acționării imediate a Bruxelles -ului în fața Curții de justiție a Europei (dar prin cine?…)… Inclusiv pentru tragerea la răspundere a oficialilor UE care ne-au impus astfel de condiții (chiar și pentru ceea ce s-a șters din legile noastre, ca fapte condamnabile, pentru protejarea mârșavilor ce ne conduc!), pentru subminarea economiei naționale și periclitarea securității energetice a țării. Pentru că, orice decizie (precum dezafectarea și tăierea instalațiilor, dar și demolarea la propriu a construcțiilor) impusă dincolo de închiderea și conservarea centralelor reprezintă un act de agresiune și subminare. În care, nu doar Bruxelles -ul este părtaș, ci, prin voturile date, și neopunerea la astfel de măsuri în Parlamentul European, și statele membre UE, în primul rând acela care, mâine-poimâine, ne vor vinde „noua” tehnologie pentru construirea altor structuri energetice, în esență, tot clasice…
