De la începutul anilor ’90, m-a fascinat poezia poetului Marcel Mureșeanu, prin claritatea și profunzimea de cristal a mesajului liric. E cristalul care taie ceea ce nu este esență. E paradoxul liricii unuia dintre cei mai valoroși poeți contemporani români, un demn și autentic urmaș al lui Nichita Stănescu. În pleiada poeților de azi, Marcel Mureșeanu se prezintă ca o voce singulară și originară a liricii noastre, cu o expresie candidă și o ascuțită reverență – o originalitate distinctă adusă muzei poeziei. Marcel Mureșeanu și-a prelucrat versurile și mesajul liric cu acuratețe, talent și dăruire, pentru a atinge acele abisuri stelare specifice liricii de reală valoare. Obsesia limpezirii poeziei ca oglindă a unui suflet atins de un parnasianism moral și cosmic este constanta excepționalului volum de versuri „Anul de sticlă”, apărut recent la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca (2025). Paradigma liricii lui Marcel Mureșeanu din ultimii ani este aceea de a atinge claritatea absolută în expresia poetică. Materialul liric, frumos modelat și asumat, devine chintesența unui ritm și a unei muzicalități dezbrăcate de orice adaos inutil. De la „poeme într-un vers”, poetul clujean a ajuns, prin „Anul de sticlă”, la acea transparentizare a creației lirice, ca și oglindă a unui suflet pur ce are privilegiul să vorbească cu zeii. De altfel, poetul Ion Mureșan ne avertizează, din „Cuvântul de ademenire” al volumului de versuri, că „eu cred că prima notă distinctivă a poeziei” din „Anul de sticlă” este „limpezimea, claritatea, transparența”.
Această „limpezime” este coordonata întregii creații a poetului Marcel Mureșeanu din ultimii 25 de ani. Creșterea în vârstă a însemnat pentru poet o înălțare de tip „barbillian”, în universul osmotic al constelațiilor lirice. Iar în postfața volumului, poetul Horia Bădescu surprinde în lirica lui Marcel Mureșeanu o pătrundere „înlăuntrul tău”, care se poate realiza doar prin „transluciditate”. Aici este cheia înțelegerii volumului de versuri „Anul de sticlă” și pornirea unui nou început dintr-o tradiție nu încremenită în proiect, ci într-o dinamică și progresie revelatoare, care nu merge înainte, ci se reîntoarce, cu vârsta, la înțelepciunea izvoarelor. Este tonifiant pentru istoria noastră literară să citim într-o carte de versuri, în prefața și postfața scrise de doi mari poeți ai României, Ion Mureșan și Horia Bădescu, că dăruiesc cu generozitate recunoaștere unui confrate de condei. Iar ilustrațiile Suzanei Fântânariu sunt adevărate creații poetice în creion, care însoțesc versurile poetului, cu o discreție care îmbogățește mesajul liric transmis. Sunt acele „păsări măiestre” populare și ancestrale, care inspiră cititorul să-și ia zborul, lecturând versurile lui Marcel Mureșeanu spre un celest integru și revelator. Iar mottourile cărții sunt prelungiri lirice personale din marile definiții ale poeziei mondiale. Acestea sintetizează un crez: „Turnați o poezie într-un pahar și scuturați-l! Dacă face mărgele, e EA!” Marcel Mureșeanu a atins vârful unei maturități biologice plenare, care s-a transmis poeziei sale printr-o înțelepciune lirică ce nu se repetă stilistic și ideatic, ci le-a transfigurat în versuri delicate și originale, precum și printr-o singularitate profundă. La Marcel Mureșeanu, indicibilul este o tainică decelare a reveriei. Poezia compusă este un digraf, ce se apropie de esențe ca în marea poezie a lui Ion Barbu. Dar taina limpezirii conține și un inefabil al contrastelor din poemele lui Ezra Pound, într-un mod specific cinematografic.
Poetul Marcel Mureșeanu reușește ca marele regizor rus Serghei Eisenstein să folosească contrastele și disonanțele imaginarului cognitiv, producând efecte lirice de o extremă interioricitate lirică, ce explodează în inimile cititorului. Această coincidentia oppositorum îmi amintește de teoria contrastelor din marea cinematografie rusă: ”Un înger trist/fumează țigările/doar pe jumătate,/bețivii le culeg/și le aprind iar…,, (Cât ai clipi).” Marcel Mureșeanu „joacă secund” din marea lirică suprarealistă, reinventând-o: „la sfârșit coboară de pe eșafod/condamnații!/Ei își duc capetele/în mâini,/departe de piept,/ca să nu-și păteze/cămășile albe…” (Sindromul monarhului luminat). Poetul duce mai departe, transfigurând personal și intim mesajul unui înaintaș ca Gellu Naum. Poetul ne oferă contraste și asocieri de imagini specifice neomodernismului: „Nu mai pot trăi așa ca un parazit!/se plânge lumânarea./trebuie să găsesc pe cineva/care să mă aprindă!,, (și a fost să fie). Marcel Mureșeanu cred că realizează marea sinteză a liricii naționale, legând stilistic și prozodic trecutul clasic de prezentul trepidant și transpirat al „secolului vitezei”. Marele filosof Benjamin Walter spunea, parafrazând: „Mă uit în secolul XIX ca să văd și să înțeleg secolul XX”. Astfel procedează stilistic și Marcel Mureșeanu. Ca un poet al „duratelor lungi”, cercetează trecutul oniric ca să poată înțelege și transfigura prezentul și viitorul liric: „Locuiesc de câțiva ani/în Creta. Uneori fac naveta/la Santorini. Nicio deosebire/între antichitate și prezent…” (Pe mările Eladei). Aici este sidefat răspunsul poetului la lumea de azi și îl reprezintă ca un manifest poetic.
Adevărata poezie nu are vârstă și nu este evolutivă. Poezia este poezie dacă este poezie. Restul e tăcere… sau proză. Toate acestea pentru că poetul știe că „abia după moarte” va începe, de fapt, „lupta cu uitarea”. Marcel Mureșeanu se autodevoră cu nesaț metaforic din „pâinea cea de toată ziua a poeziei” (asta e o licență folosită și de mine acum 25 de ani), pentru că: „Pâinea pe care o duc/în raniță/e acolo de când m-am născut,/dar mi-e milă/s-o încolțesc./Și apoi, nu-i de mâncat. Eu gust din ea/doar când mi se face/sete.” (O precizare). „Anul de sticlă” nu este „anul sabatic” pentru poet, ci acea vârstă în care în sufletul autorului se văd toate stelele universului „clare et distincte”, ca niște stele arzătoare și comete căzătoare, care, de fapt, nu cad niciodată, ci se înalță și înalță creativ istoria poeticii române contemporane. Poemele lui Marcel Mureșeanu nu au metafore explosive, ci sunt autentice ferestre discrete spre cerul liricii universale, create cu talent, muncă, migală și foarte multă lectură. Literatura română are, iată, mari poeți. Să ne împărtășim cu credință și dragoste din marea poezie românească, din Marcel Mureșeanu.
