Un bun prieten al cărui tată a făcut parte din conducerea de partid și de stat, spunea: „acum conform noii legi Vexler eu nu mai am dreptul să vorbesc despre tata? Dacă vorbesc sunt arestat?” Legea a fost adoptată pe 24 Decembrie, mă întreb „așa ca un imberb de ce nu sunt cerb?” Sfârșitul de an și începutul de an, așa printre sarmale și un pahar de vin, liderii „democrați” mai strecoară o lege prin care dreptul și libertatea de gândire este puțin, dar mai mult, interzisă. Dar ce nu fac ei cu o lege? Tot ce nu știu ei este legea lui Ohm: ești om cu mine, sunt om cu tine. Am citit o carte scrisă de un filosof francez, Emmanuel Todd. Cartea se numește „Înfrângerea occidentului”. Ce spune dânsul este de fapt radiografia unor vremuri ce vor să vină. „Înfrângerea Occidentului. Implozia URSS a pus din nou istoria în mișcare. A aruncat Rusia într-o criză violentă. Mai presus de toate, a creat un vid global care a atras America, ea însăși deja în criză încă din 1980. O mișcare paradoxală s-a declanșat atunci: expansiunea cuceritoare a unui Occident, o disparitate în inima protestantismului, de la neoliberalism la nihilism; și Marea Britanie, de la economie la pierderea simțului umorului. Starea zero a religiei a condus Uniunea Europeană la sinucidere, dar Germania ar trebui să învie. Între 2016 și 2022, nihilismul occidental s-a contopit cu cel al Ucrainei, născut din descompunerea sferei sovietice. Împreună, NATO și Ucraina s-au confruntat cu o Rusie stabilă.” Rusia, fără ca liderii europeni să prevadă a redevenit o mare putere, deși una conservatoare, liniștitoare pentru restul lumii, care nu vrea să urmeze Occidentul în aventura sa. Liderii ruși au decis o bătălie pentru a opri războiul: au sfidat NATO și au invadat Ucraina. Bazându-se pe resursele economiei critice, sociologia religiei și antropologia profundă, Emmanuel Todd ne oferă un tur al lumii reale, de la Rusia la Ucraina, de la fostele democrații populare la Germania, de la Marea Britanie la Scandinavia și Statele Unite, fără a uita de restul lumii ale cărei alegeri au determinat rezultatul războiului. Înfrângerea Occidentului (2022) de Emmanuel Todd este un diagnostic provocator, bazat pe date, al declinului Occidentului, nu ca pe un colaps brusc, ci ca pe o destrămare lentă, structurală, înrădăcinată în demografie, sisteme familiale și epuizare ideologică.
Bazându-se pe metodologia sa antropologico-demografică de-o viață, Todd susține că Occidentul, în special SUA și Europa de Vest, cedează contradicțiilor interne: scăderea fertilității, îmbătrânirea populației, creșterea inegalității și erodarea modelului de familie care odinioară a stat la baza stabilității sale sociale și politice. Esențială pentru teza lui Todd este legătura dintre structura familiei și cultura politică. El reia tipologia sa anterioară, familii egalitare (de exemplu, Anglia, Scandinavia) versus familii autoritare (de exemplu, Germania, Rusia) pentru a arăta cum trecerea Occidentului către individualism, căsătorii întârziate și lipsa copiilor a slăbit solidaritatea inter-generațională și încrederea civică. Scăderea ratelor natalității, în special sub nivelul de înlocuire (1,5–1,6 în Franța, Germania, Italia), semnalează nu doar o schimbare demografică, ci o pierdere mai profundă a încrederii colective în viitor. Spre deosebire de puterile în ascensiune, China, India, părți ale Africii a căror tinerețe și coeziune familială susțin planificarea pe termen lung și rezistența socială, Occidentul îmbătrânește în pasivitate și fragmentare. Todd contestă, de asemenea, triumfalismul liberal. Narațiunea „sfârșitului istoriei” din anii 1990, susține el, a orbit Occidentul față de propria fragilitate.
Extinderea NATO, războaiele nesfârșite, dereglementarea financiară și golirea industriei au fost simptome de aroganță, nu de forță. Criza din 2008, Brexitul, Trumpismul și creșterea nemulțumirii populare în Europa nu sunt anomalii, ci rezultate logice ale unui sistem care își pierde fundamentele demografice și morale. În mod crucial, Todd respinge fatalismul. „Înfrângerea” sa nu este anihilarea militară sau economică, ci oboseala civilizațională: o pierdere a voinței și a capacității de a se reproduce: biologic, instituțional și ideologic. El avertizează că, fără investiții reînnoite în familii, educație și coeziune socială, democrațiile occidentale riscă să devină gerontocrații guvernate de inerție, mai degrabă decât de viziune. Înfrângerea Occidentului nu este nici nostalgică, nici anti-modernă. Este un apel sobru, lipsit de sentimentalism, la recunoașterea faptului că puterea provine din vitalitatea demografică și continuitatea culturală, nu doar din PIB sau din puterea militară. Concluzia lui Todd este dură: viitorul Occidentului nu depinde de depășirea rivalilor, ci de recuperarea condițiilor, materiale și simbolice, care fac viața să merite transmisă de-a lungul generațiilor. Fără acestea, nicio ideologie, nicio alianță, nicio tehnologie nu poate compensa.
Dar să fie pace, iar noul an să ne aducă un gram de fericire.
