Fiecare scenă a Nașterii Domnului include trei personaje misterioase, îmbrăcate în haine vaporoase. Aceștia sunt cei trei înțelepți, care aduc ca daruri: aur, tămâie și smirnă. Ei au călătorit din Orient pentru a se întâlni cu Pruncul Iisus. Ei apar în poveste de nicăieri și apoi dispar din nou. Sau nu dispar? Cei trei înțelepți, sau magii, sau cei trei regi, sunt printre personajele mele preferate din Biblie, pentru că sunt misterioase și interesante. Ei au venit dintr-un neam străin, de undeva departe din Orient, și au venit până la Betleem, pentru a întâlni un Rege despre care știu că a fost profețit, pentru că i-au văzut steaua către răsărit, și au urmat-o până în Israel. Ca și în cazul majorității persoanelor menționate în Noul Testament, Biserica deține mai multe informații despre aceste trei personaje. Prima dintre acestea este că le spunem pe nume. În tradiția ortodoxă răsăriteană, ei sunt cunoscuți sub numele: Melchior, Baltazar și Gaspar. Aceste trei nume s-ar putea să nu mai fie la fel de populare acum, cum au fost cândva în lumea anglofonă, dar în țările creștine tradiționale, veți întâlni încă persoane cu aceste nume. Iar aceste nume nu sunt nici grecești, nici evreiești, cele două limbi principale ale Bisericii primare. Numele Baltazar, Gaspar și Melchior sunt fie de origine arcadiană sau caldeeană.
Cei trei bărbați sunt adesea cunoscuți sub numele de „magi”, un cuvânt latin care înseamnă literal „magicienii”. Cei mai mulți cercetători, cred că acești trei bărbați sunt astrologi zoroastrieni, veniți din țările Orientului persan. Zoroastrismul este una dintre cele mai vechi religii continue din lume și, de fapt, avea deja, în acest moment, o legătură cu poporul lui Israel. Cu câteva secole înainte de Nașterea lui Iisus Hristos, poporul lui Israel fusese capturat și dus în Babilon, unde au fost captivi babilonienilor. Dar babilonienii au fost, apoi, cuceriți de persani, iar aceștia erau zoroastrieni. Regele zoroastrian, Cyrus, a fost cel care a permis poporului lui Israel să se întoarcă și i-a ajutat, de fapt, să reconstruiască templul din Ierusalim. Și astfel, aici, în această situație, oamenii din poporul lui Cyrus, sunt cei care vin în Israel, pentru a se închina acestui nou Rege. Zoroastrismul este foarte diferit de religia Vechiului Testament, însă și ea așteaptă totuși un Mesia. Zoroastrismul a profețit venirea unui Mesia, iar când călătoresc acolo, la Betleem, ei fac acest lucru știind că Mesia, pe care religia lor l-a profețit, a apărut aici, într-o religie foarte diferită de a lor. Și acesta este un exemplu atât al smereniei lor, cât și al căutării lor oneste a Adevărului. Pentru că s-ar putea să nu fie confortabil pentru mulți oameni să realizeze că religia lor te îndrumă, de fapt, spre una mai mare și spre un alt popor. Dar ei au urmărit Adevărul oriunde îi conducea, iar acesta i-a condus la grajd. Faptul că religia lor, care era atât de diferită de cea a poporului ales al lui Dumnezeu, i-a condus totuși la Dumnezeu întrupat, arată ca o parte dintr-un tipar repetitiv al seminței Adevărului, care a fost sădită în religii și culturi foarte îndepărtate de cea pe care o cunoașteți în mod tradițional, ca făcând parte din Biblie sau Sfânta Scriptură.
Sfântul Serafim de Sarov scrie că, deși nu a fost cu aceeași putere cu care s-a arătat evreilor, Dumnezeu totuși a lucrat și cu popoarele păgâne. Sf. Serafim scrie: ”prezența Duhului lui Dumnezeu a acționat și în păgânii care nu-L cunoșteau pe adevăratul Dumnezeu, pentru că și printre ei Dumnezeu și-a găsit oameni aleși. Deși filosofii păgâni rătăceau și ei în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu, totuși, căutau Adevărul, care este iubit de Dumnezeu, așa că vedeți, atât în poporul evreu sfânt, cât și în păgânii care nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu, s-a păstrat o cunoaștere a lui Dumnezeu. Sfântul Pavel s-a oprit asupra acestei cunoașteri atunci când a citat din poezia păgână la Areopag, când a predicat despre Iisus Hristos în Atena. Și magii s-au folosit de această cunoaștere atunci când au lăsat-o să-i conducă la Iisus Hristos. Iisus Hristos venise să îi conducă la adevărata cunoaștere, pentru a-și completa cunoștințele și religia și pentru a se conecta direct cu ei. Troparul Nașterii, care este unul dintre principalele imnuri repetate de Crăciun în Biserica Ortodoxă (și datează de secole), spune următoarele despre magi și despre căutarea lor a adevărului prin intermediul stelei. „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, Răsărita lumii, Lumina cunoștinței, Că întru Dânsa, cei ce slujeau stelelor, De la stea s-au învățat să se închine Ție Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus.” În biserica dumneavoastră s-ar putea să auziți cuvântul „Răsăritul zilei” spus ca „Orient”, dar în ambele cazuri înseamnă un răsărit de soare; un răsărit glorios; o venire a Luminii.
Cu o poveste atât de puternică a călătoriei și prin urmărirea unei stele, sosirea la un grajd, trebuie să fi fost o surpriză pentru magi. Ei se așteptau poate la un palat, și chiar au trecut pe la palatul din Ierusalim pentru ca să-L găsească pe Iisus. Dar acolo, în Betleem, în grajd, în iesle, ei l-au recunoscut pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Și i-au oferit trei daruri: aur, tămâie și smirnă. Părinții Bisericii văd în aceste trei daruri un important simbolism și o semnificație importantă, legată de marea poveste a Noului Testament. Aurul este folosit de regi și conducători, pentru a face lucrarea împărăției, reprezintă, de asemenea, frumusețea înțelepciunii și a adevărului. Tămâia este folosită de marii preoți în închinarea lui Dumnezeu, iar smirna este folosită de vindecători și medici. Iisus Hristos este Împărat, este Mare Preot și este Marele Medic. Aceste trei daruri sunt, de asemenea, oferite cuiva. Aurul este oferit ca tribut unui rege. Tămâia este oferită ca ardere de tot lui Dumnezeu. Iar smirna este folosită pentru a unge morții. Aceste daruri sunt profeții ale răstignirii, ceea ce înseamnă că ele profețesc și Învierea lui Iisus Hristos. Darurile sunt pentru un Rege, un Dumnezeu și un Om, iar Iisus Hristos este toate trei. Ei îi dau lui Iisus Hristos darurile lor, iar apoi pleacă și ceva s-a schimbat pentru ei, pentru că Iisus Hristos nu mai are nevoie să le vorbească printr-o stea, El poate acum să le vorbească direct, pentru că, apoi, li se spune într-un vis, nu printr-o stea, să se întoarcă acasă pe o altă cale. Iar acest verset, în care se spune că s-au dus acasă, pe o altă direcție, nu este un verset aruncat la întâmplare. Potrivit Sfântului Grigorie cel Mare, pe acest verset este important să ne concentrăm. El scrie: ”După ce noi am ajuns la cunoașterea lui Iisus Hristos, ne este interzis să ne întoarcem pe drumul pe care am venit”. Viața înțelepților a fost schimbată pentru totdeauna, dar povestea celor trei înțelepți nu se încheie aici! În tradiția Bisericii avem și alte informații despre ce s-a întâmplat cu ei.
Cei trei înțelepți s-au întors în patria lor. Acolo, au povestit tuturor celor pe care îi cunoșteau, despre ceea ce au văzut în Israel și au povestit tuturor despre venirea lui Mesia. Decenii mai târziu, un misterios călător ajunge acolo, dinspre Vest. Acest călător este surprins să audă despre experiența acestor trei bărbați în orășelul Betleem, și vine la ei și le spune: „Vreți să știți ce s-a întâmplat cu Pruncul pe care L-ați întâlnit?” Iar ei au răspuns: „Tu știi?!” Iar el spune: „Da, știu exact ce s-a întâmplat”, și le povestește magilor despre Iisus Hristos. Le povestește despre viața Lui, le spune despre slujirea Sa, despre răstignirea și învierea Sa. Cei trei înțelepți l-au întâlnit pe Apostolul Toma. El călătorește prin ținuturile lor în drum spre India, dar se oprește aici suficient timp pentru a-i învăța Evanghelia și pentru a-i boteza pe cei trei înțelepți în Sfânta Biserică a lui Iisus Hristos. Povestea continuă și ne spune că cei trei înțelepți s-au întors, în cele din urmă, în Țara Sfântă. Ei au vrut să-și trăiască restul vieții lor pământești acolo, în țara Regelui lor. În cele din urmă, au murit și au fost îngropați acolo. La mijlocul sec. al IV-lea, moaștele celor trei înțelepți au fost duse în orașul Milano, în Italia. Ei au călătorit de-a lungul imperiului pe un car cu boi, care este cam cel mai lent mijloc de transport pe care îl poți avea vreodată, și asta pentru ca creștinii care locuiau de-a lungul traseul lor să poată aprecia și să se bucure de faptul că cei trei înțelepți călătoreau chiar mai departe spre Vest, prin lumea creștină. Rămășițele lor au rămas în orașul Milano timp de mai multe secole, înainte să fie mutate, în cele din urmă, în Catedrala din Köln. Această Catedrală epică este una dintre cele mai faimoase locații din lume, iar moaștele lor au rămas acolo. Și, ca o paranteză, Catedrala din Köln are mai mult de-a face cu marea tradiție folclorică a Crăciunului, deoarece în Köln, în timpul unei piese de teatru despre Nașterea Domnului, acadelele sub formă bastonașe au fost inventate pentru copiii de acolo.
Dar, v-ați întrebat vreodată ce s-a întâmplat cu cele trei daruri? Povestitorii ne spun că o parte din daruri au ajutat financiar sfânta familie pentru a-și croii drum spre Egipt, unde s-a ascuns de regele Irod. Dar cea mai mare parte din daruri au fost păstrate de Maica Domnului, Fecioara Maria, întreaga ei viață. Când a murit, ea le-a lăsat Bisericii din Ierusalim. În jurul anului 300, aceste daruri au ajuns la Constantinopol, unde au rămas timp de secole. În cele din urmă, când cruciații au venit din Europa de Vest, creștinii ortodocși din Constantinopol au ascuns cele trei daruri. Acestea au trecut din oraș în oraș, înainte de a ajunge, în cele din urmă, în siguranță, pe Muntele Athos, la o mănăstire de acolo. Cele trei daruri originale de aur, tămâie și smirnă au rămas pe Sfântul Munte Athos de atunci, și se află acolo până în ziua de azi. Din când în când, aceste trei daruri părăsesc Muntele și sunt duse la comunitățile ortodoxe din întreaga lume, în timpul perioadei Crăciunului. Și este foarte răspândit faptul că, din când în când, tămâia și smirna din aceste daruri, în ciuda secolelor de istorie înregistrată, încă mai emană un miros foarte puternic și frumos. Aurul se prezintă sub formă de 28 de monede meticulos lucrate individual. Fiecare dintre ele are un design diferit. Cadoul de aur nu a fost doar un dar de valoare monetară, ci și un dar de frumusețe, de efort și de măiestrie. Moștenirea magilor este probabil chiar mai mare decât credeți. În afară de faptul că sunt prezenți în fiecare scenă a Nașterii, Centura lui Orion, constelația, este cunoscută de mulți oameni și sub numele de Cei trei regi. În multe țări vorbitoare de limbă spaniolă, nu te duci la un Mall pentru a te fotografia cu Moș Crăciun, ci pentru a face o fotografie cu unul dintre cei trei regi. Cei trei regi sunt sărbătoriți în fiecare an pe 6 ianuarie, la data Epifaniei sau Teofaniei, iar în multe culturi, aceasta este o altă zi – un Crăciun în miniatură, în care oamenii primesc daruri lăsate nu de Moș Crăciun, ci de către trei regi. Și există multe rețete tradiționale și produse de patiserie asociate cu cei trei regi și cu Epifania. Iar în bisericile ortodoxe, până în ziua de azi, darurile celor trei înțelepți continuă să fie oferite lui Iisus Hristos. Pentru că frumusețea și măiestria aurului se reflectă în cădelniță, care este, adesea, cel puțin vopsită în aur. Iar în interiorul cădelniței, pe cărbune, se arde până în ziua de azi o combinație de tămâie și smirnă. Așa că, dacă vreți să știți vreodată ce mireasmă a simțit Copilul Iisus Hristos în acea noapte, cu sute și sute de ani în urmă, când a fost vizitat de trei călători misterioși din Orient, vizitați o biserică ortodoxă pentru o slujbă, pentru că mirosul este exact același.
Nașterea lui Iisus Hristos rămâne peste veacuri un important eveniment istoric marcat de jaloanele domniei în Imperiul Roman a lui Octavian Augustus (27 i.d. – 14 d.Hr.), guvernarea lui Publius Sulpicius Quirinius (51 i.d. – 21 d.Hr.), în Siria, și dictatura regelui Irod cel Mare Idumeul (37 i.d. – 4 d.Hr.), în Iudeea. Sfântul Evanghelist Matei mărturisește sosirea magilor – craii de la Răsărit încărcați cu daruri: aur, smirnă și tămâie. De-a lungul timpului, ca viețuitori ai Bisericii suntem părtași și trăim permanent momentele Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos. După cum mărturisește Evanghelistul Luca, păstorii care au fost primii martori ai evenimentului au fost supranumiți și „primii evanghe¬liști ai erei creștine”, fiind mesagerii „a ceea ce li se spusese despre Acest Copil”. Călăuziți de o stea, cei trei magi regi au mers în întâmpinarea Domnului. Teritoriul Persiei a fost leagănul unor mari descoperiri, printre care de o mare importanță sunt rămășițele pământești ale celor trei magi (490). Drumul osemintelor a fost sinuos, mai întâi la Constantinopol, apoi purtate de cruciați la Milan și în final duse de Frederic Barbarosa la Cologne. Ele au purtat semnul călăuzitor al Bunei Vestiri dincolo de destinul zbuciumat al lumii. Prima reprezentare a celor trei bărbați ducând daruri datează din mijlocul secolului III și a fost descoperită la Roma, în Catacomba Priscillei. Călăuziți de aceeași stea, magii sunt reprezentați, tot în grup de trei, pe un sarcofag din Muzeul Vaticanului. În Catacomba Domitilei găsim reprezentați patru magi, iar în Catacomba lui Petru și Marcelin numai doi. Interesante sunt documentele siriene care amintesc doisprezece magi. În timp, imaginea a suferit interpretări și modificări, astfel că în Biserica Saint Apollinaire Nouvo din Ravena apare imaginea a trei nobili care împart daruri sub privirea Fecioarei Maria și a Pruncului Iisus. Aici ei pot fi cu ușurință iden-tificați după culoarea părului: Baltazar, Melchior și Gașpar. În reprezentări ulterioare ei apar purtând din nou coroane. Zugră¬viți mai apoi ca mărturisitori ai Sfintei Treimi, un manuscris din secolul XII ne redă într-un nor imaginea lui Dumnezeu Tatăl, apoi sub apariția unui porumbel regăsim imaginea Sfântului Duh, iar chipul Celui nou-născut ne restituie imaginea Fiului.
„Nașterea ta, Hristoase Domnul Nostru, răsărit-a lumii lumină cunoştinţei: că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarele dreptății, și să Te cunoască pe Tine, răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție” – astfel sună cuvintele preotului, care intră cu icoana în casele credincioșilor de sărbătoarea Crăciunului, aducând aproape de om „lumina cunoştinţei” și „soarele dreptății”, prin „Răsăritul cel de Sus”.
În unele izvoare, magii, preoți – craii de la Răsărit, după Sfântul Maxim şi Teodet de Ancia au sosit din Babilon, după Sfântul Clement de Alexandria şi Sfântul Chiril al Alexandriei ei au sosit din Persia, şi potrivit Sfântului Justin, Tertulian şi Sfântului Epitanie au venit din Arabia. „Magii, Împărații Perșilor, cunoscând pe Împăratul Ceresc, Cel ce S-a născut pe pământ, de stea luminată povățuiți, au ajuns la Betleem, aducând daruri alese: aur, tămâie și smirnă. Și când s-au închinat, au văzut pe Cel fără de ani Prunc, culcat în peșteră.” Aşa ne mărturiseşte cântarea, o sfântă relatare despre frumuseţea şi valoarea darurilor. Evanghelia armeană a copilăriei de la anul 500 ne dezvăluie identitatea lui Melchior ca Rege al Persiei, a lui Baltazar ca rege al Arabiei și Gașpar ca rege al Indiei. În troparul din Canonul Înainteprăznuirii există o frumoasă descriere: „Magii cei din Persia cunoscându-te pe Tine, Cuvinte a lui Dumnezeu, Împărat născut din Fecioară pe pământ, s-au grăbit să Se închine Ţie cu daruri”. Magii au primit în drumul lor, prin credință și supunere necondiționată, Duhul Sfânt.
Prilej de bucurie, ca semn al împlinirii spre îndumnezeire a fiecărui prunc peste veacuri, sărbătoarea Nașterii Domnului trebuie să ne transforme și astăzi în vestitori, în crai de la Răsărit. S-a păstrat în tradiția populară sub formă de colind o imagine purificatoare a celui care rămâne în istoria lumii Mesia: „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Steaua strălucește/ Și lumii vestește; / Că astăzi Curata/ Prea nevinovata/ Fecioara Maria/ Naște pe Mesia;/ Magii cum zăriră/ Steaua și porniră/ Mergând după rază/ Pe Hrisos să-L vază/; Și dacă porniră/ Îndată-l găsiră/ La Dânsul intrară/ Și se închinară;/ Cu daruri gătite/ Lui Hristos menite/ Ducând fiecare/ Bucurie mare;/ Care bucurie/ Și aici să fie/ De la tinerețe/ Pân-la bătrânețe”.
În ziua Crăciunului, după Sfânta Liturghie, colindătorii din anumite zone din ţara noastră au mers cu steaua, binecuvântată de preot după slujbă, şi au colindat casele creştinilor, rostind cuvintele: „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare,/ Steaua străluceşte/ Şi lumii vesteşte/ Că astăzi Prea Curata/ Prea Nevinovata/ Fecioara Maria/ Naşte pe Mesia…” Acesta este modul în care poporul nostru, urmând textul Evanghelic legat de Naşterea Domnului, exprimă adevărurile biblice revelate, arătând că pentru ei Crăciunul este un timp sacru în care ei trăiesc faptele minunate petrecute în urmă cu 2.000 de ani la Betleem. Pentru ei steaua este o taină mare care vesteşte lumii Naşterea lui Hristos. Acest lucru l au aflat din Evanghelia care se citeşte la Sfânta Liturghie din ziua Crăciunului: „Iar dacă S a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui!… Atunci, Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s a arătat steaua… şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s au bucurat cu bucurie mare foarte” (Matei 2, 1 2; 7, 9 10). De aici aflăm că steaua este cea care le arată magilor locul unde S a născut Mesia, la care au venit să Îi aducă daruri şi să I se închine ca unui rege. Despre această stea minunată Sfântul Ioan Gură de Aur arată că „nu este un astru oarecare, ci o putere dumnezeiască, un înger care luase forma unui astru pentru a se potrivi puterii de înţelegere a magilor, având înfăţişarea a ceea ce le era cunoscut şi îi putea apropia de cunoaşterea lui Dumnezeu”. Steaua este cea care le arată calea magilor din Orientul Îndepărtat până în Ţara Sfântă, fiind asemănată în tradiţia patristică ortodoxă cu stâlpul de foc care călăuzea poporul ales după ieşirea sa din robia egipteană în drumul său către ţara făgăduinţei. Când ajung la Ierusalim, magii constată că steaua călăuzitoare a dispărut şi în căutarea lor, întrebând unde S a născut noul rege, ajung la Irod, care de la cărturari află, conform profeţiilor, că Mesia Se naşte la Betleem. În această localitate îi trimite Irod pe magi. Imediat după ieşirea lor din Ierusalim, steaua le apare din nou şi i conduce în Betleem. Din tot acest episod biblic înţelegem că rolul stelei minunate a fost să vestească locul unde s a arătat lumii marea taină a Naşterii lui Iisus Hristos.
