Degeaba încearcă unii și alții să comute atenția publică de la ancheta realizată de Recorder despre magistrații noștri. Corupția este pandemică în mediul juridic. Am urmărit atent conferința de la Curtea de Apel București. Niște tovarășe de rit nou (majoritatea sunt femei în Justiție…) s-au cuibărit confortabil pe umerii colegilor lor, au constituit adevărate rețele mafiote cu politicieni și ofițeri, iar românii se duc spre ele cu speranța că vor găsi dreptate. Mai ales că sunt femei, sunt niște doamne miloase. Lăsați orice speranță! Eram la Național TV și, împreună cu alți 12 colegi, am acceptat să lucrăm pentru un cârnățar din Grecia, care voia să deschidă o televiziune de știri la București. Am semnat un contract cu directoarea televiziunii, dar nu am primit nicio copie. „Eu merg la patron și el le semnează, iar apoi primiți fiecare câte o copie”. Am crezut, normal. Ne-am continuat lucrul în afara programului fiindcă omul pierdea licența. Am editat, am montat, tot. La sfârșitul lunii, grecul a zis că nu mai are nevoie de noi. Își atinsese scopul. Majoritatea colegilor s-au resemnat și nu au mai primit bani. Unul singur a mers pe cont propriu și a fugărit-o pe directoare prin televiziune până s-a ascuns în toaletă, unde a și avortat de frică. Ea, nu el.
Eu n-am vrut s-o mai fugăresc pe biata femeie și am preferat să-l dau în judecată pe grec la Judecătoria Sectorului 4. Plătesc taxa de timbru – destul de pipărată. Și pierd procesul. Fac apel la Curtea de Apel de la Tribunalul București. Plătesc taxa de timbru – mai consistentă. Și mă prezint la proces, fără avocat. În țara mea, cu dreptatea în mână și eu să?… Erau în prezidiu trei măcuci la vreo 40 de ani. Fiecare. M-au ascultat cu aparentă înțelegere, ceea ce mi-a dat curaj. Eram indignat, știam că acum se înregistrează procesul. Apoi au început să pună câte un dosar la mufă și discutau între ele. Ca să nu le citesc pe buze, mai știi păcatul. Una chiar merita citită… Și zice prezidenta: „Trebuie să traduceți dosarul în greacă și să-l trimiteți în Grecia pentru că domnul (care nu s-a prezentat niciodată) este grec.” „Bine, dar înșelăciunea s-a produs aici, în București, afacerea lui este aici. Ce să caut eu la Atena?”, îndrăznesc eu, fără să-mi pun dosarul cu șină în dreptul botului. Îmi bubuiau urechile de indignare. Asta era sentința. Evident că am renunțat: traducerea dosarului depășea ca valoare chiar și taxele de timbru. Le-am transmis niște salutări de mamă și am plecat din Tribunalul București. În gând!
Este doar un exemplu și am multe dovezi privind împărțirea dreptății prin tribunalele patriei. Mai ales din perioada când făceam anchete de presă după 1990. Am văzut oameni disperați, călcați în picioare de procurori și de judecători. După distrugerea fabricilor, jaful din lumea satului este MAI sinistru. Inamovibilii au avut un rol nemernic în aplicarea legilor funciare și ar merita studii întregi, filme de Oscar. Au dat câte două-trei titluri de proprietate pe același teren. Un amărât de la Gruiu l-a omorât pe mafiotul care-i luase pământul: a intrat în mașina lui și i-a băgat puțin o șurubelniță în ureche. Până dincolo. Dădeau procurorii NUP pe linie.
De aceea, eu acord credit total anchetei realizate de Recorder. Nu-mi spuneți că erau ofițeri din servicii pentru că eu chiar știu. Foarte bine! Nu contează cum iese puroiul din cloaca Justiției, cu aportul cui, cu acordul cui, dar trebuie să iasă. Au trecut 36 de ani și ei au devenit stat în stat, pe banii noștri, pe disperarea noastră. Judecătoarea Raluca Moroșanu s-a ridicat contra mafiei din Justiție, vorbind despre corupție și teroare în sistem. Ce cuvânt dulce! Dar slova „noi judecăm cu celeritate” cum vi se pare? Toate trucurile de grefieră le exersează pe spinarea noastră. Cine nu mă crede să verifice pe propria piele. România arată așa de rău și din cauza lor, iar noi le plătim salarii speciale, pensii speciale. Ei răspund la comenzi politice, la fel ca pe vremea comuniștilor. Dacă ar avea un miliard pe lună, tot așa s-ar comporta. De frică și din interes meschin. În același timp, devin inflexibili când e vorba de simple delicte de opinie. Urmăriți cazul Călin Georgescu…
„Fiat iustitia, et pereat mundus!”… Sau invers…
