Dacă știam…

Scrisori din fronturi

Strigă-te după ajutor

Țipete de moarte

Încuiate sub sigilii

De curgere de sânge

 

Martorii schimbării strigă:

„Opriți războaiele!”

Prizonierii schimbării țipă:

„Dacă știam că vom muri în războaie

refuzam să ne mai naștem”…

 

S.O.S.!

Umanitatea strigă: „S.O.S.!”

S-a pierdut calea umană

S-au stins prea multe în ea

Se îndreaptă spre robotizare

O robotizare ce o va înlocui

                                                 …în multe

 

Umanitatea strigă: „S.O.S.!”

Au fost sacrificate prea multe

Pentru binele celor răi

Pentru că asta și-au dorit cei mulți

Din simplul motiv că ei:

sunt cei mulți…

 

Umanitatea strigă: „S.O.S.!”

Se sting cei buni

Din dorința celor răi

Căci, stingându-se cei buni,

Poate așa nu vor mai fi ei:

cei răi…

Uitați de Divin?…

O batjocură generală

Un haos generat

Se râde isteric

Nimic de cumpărat

Sacrificii iluzorii

Departe… am uitat

Să fim oameni

Abuzatorii strigă

că ei sunt victimele!

Dar adevăratele victime

se luptă, să nu își

îngroape talantul!

Deși asta li se cere:

Să se sacrifice,

pentru abuzatori…

Dar prea multă suferință…

Cât să mai reziste?

Căzut, omul strigă:

„Oare nu s-au prăbușit și zeii

când au fost atâtea,

Suferințe și iarăși suferințe,

De se imploră sfârșitul

Și nu Divinul?”…

La fel și Martirii,

cred că Divinul

ne-a uitat?…

 

Nu vă vom ierta!…

Suntem striviți:

Sub pretențiile voastre…

Atât oferiți: pretenții…

Și, din când în când, mărunțiș…

Cât să ne luăm bomboane de colivă,

Coliva noastră, nu a voastră…

Și uneori nici atât; ci doar pretenții…

Mai exact, doar execuții de pretenții.

Căci tot ce vreți voi e doar sclavie

Și, ca și cum nu ar fi de ajuns,

Ne-ați lăsat la mâna celor ce ne detestă,

Cerându-ne, într-un fel sau altul,

Chiar îngroparea talanților noștri…

Noi, cei fără de ajutor,

pentru că ați avut voi grijă,

Strigăm că nu vă vom ierta!

Sunteți de neiertat!

Amin!…