Cercetătorii folclorului ceh și etnologii s-au preocupat încă din a doua jumătate a secolului XIX de soarta populației valahe din Cehia, respectiv a locuitorilor cu origini românești din Moravia și Silezia. Unul dintre marii specialiști influențați de pozitivismul german a fost savantul ceh František Bartoš, care s-a preocupat de originea și viața valahilor din Cehia. Acest cercetător folclorist s-a născut pe 16 martie 1837, la Mladé, din regiunea Chrudim și a decedat în 11 iunie 1906 la Mladeč. Savantul ceh a fost un folclorist, etnograf și lingvist ceh de excepție și recunoscut de lumea științifică a imperiului dualist. A devenit renumit în epocă pentru contribuțiile sale la conservarea și documentarea culturii, dialectelor și tradițiilor populare din Moravia, în special în regiunea locuită de vlahi (vlach). František Bartoš s-a născut într-o familie modestă din Mladé, un sat din regiunea Chrudim din Boemia și a demonstrat o aptitudine timpurie pentru studii, fiind trimis să studieze pentru a deveni învățător. A urmat o pregătire pedagogică și a devenit profesor la diverse școli elementare din Moravia, fiind foarte iubit de elevi. În timp ce lucra ca învățător, Bartoš și-a dezvoltat o pasiune pentru colectarea și studierea folclorului, dialectelor și obiceiurilor tradiționale din Moravia, o regiune montană și rurală în care locuiau vlahii (valašský/vlach). A călătorit îndelung prin regiune, adunând cântece, povești, zicători și alte expresii ale culturii populare a localnicilor. Bartoș a devenit astfel un expert în limba moraviană și în dialectele sale. A publicat o serie de lucrări despre subiect, inclusiv colecții de povești și cântece populare moraviene. A scris mai multe cărți și articole despre folclorul moravian, contribuind la documentarea și conservarea acestor tradiții pentru generațiile viitoare, despre o populație distinctă în marea demografică slavă. Angajamentul lui Bartoš față de munca sa l-a determinat să facă numeroase călătorii în diverse regiuni din Moravia. S-a cufundat fizic în comunitățile locale, vorbind cu oamenii, înregistrând povești și observând obiceiuri. Cercetările sale nu au fost doar academice, ci au reprezentat un efort de a păstra și celebra bogata moștenire culturală a Moraviei, precum și identitatea ei distinctă. El este considerat succesorul lui František Sušil, pionierul etnomuzicologiei moraviene. Savantul ceh a organizat în mod remarcabil colectarea, clasificarea și editarea a sute de cântece populare moraviene, care au fost publicate într-o colecție în patru volume, împreună cu aproximativ 4000 de cântece populare din alte tradiții etnice. Cântecele populare apar în monografii etnografice, iar lucrarea în ansamblu este considerată una dintre cele mai importante colecții de cântece populare publicate vreodată. Cu toate acestea, Bartoš, la fel ca mulți alți cercetători europeni timpurii ai muzicii populare, a modificat uneori textele cântecelor populare, reducând astfel valoarea documentară a lucrării. Situații similare s-au petrecut din „patriotism” și în etno-muzicologia românească la sfârșitul secolului XIX.
Bartoš a studiat asiduu cu rezultate remarcabile la Gimnaziul din Olomouc și la Universitatea din Viena, iar în 1864 a devenit profesor în Strážnice, ulterior ocupând posturi didactice în Olomouc, Těšín și la primul Gimnaziu Ceh din Brno (1869). În 1888 Bartoš a devenit directorul celui de-al doilea Gimnaziu Ceh din Brno. Angajarea sa aici l-a adus într-o relație de lucru cu Leoš Janáček, care l-a ajutat cu al treilea volum de cântece populare. La rândul său, Bartoš a promovat interesul și înțelegerea lui Janáček pentru cântecele populare cehe și moraviene, ceea ce i-a influențat compozițiile muzicale. (vezi Jiří Vysloužil, „Bartoš, František”, The New Grove Dictionary of Music and Musicians, 2001; Mass-media legate de František Bartoš la Wikimedia Commons). Lucrările publicate de Bartoš de-a lungul timpului includ studii de excepție ca „Kytice z národních písní moravských“ (Un buchet de cântece populare moraviene) – o colecție de cântece populare din Moravia; „Moravské národní pohádky a pověsti“ (Basme și legende naționale moraviene) – o colecție de basme și legende populare din Moravia; „Dialektologie moravská“ (Dialectologia moraviană) – o lucrare despre dialectele morave; „Lid a národ“ (Poporul și națiunea) – o examinare a identității și a culturii moraviene; „Valašsko a Valaši“ (Valahia și valahii) – studiu detaliat al Valahiei Moraviene, oferind informații despre geografie, istorie, cultură și dialectul local. Prin opera sa științifică excepțională savantul ceh a fost considerat părintele etnografiei vlahilor din Cehia. „Frantisek Bartoš şi mai cu seamă Leos Janáček au găsit în cântecele populare multe dovezi psihologice şi artistice ale faptului că poporul valah a creat în trecut o cultură muzicală populară plină de idealuri puternice şi având caractere artistice originale. Alta a fost situația celor care au fost nevoiţi să lupte împotriva dispreţului faţă de cântecul nostru popular în Cehia. Aici nu era de ajuns să se arate doar superioritatea artistică a cântecului nostru popular”, conform omului de știință Jiri Vyslouzil. Acest specialist în folclorul local din Moravia și Silezia a considerat muzica populară din etno-regiunea moravă ca find influențate de cântecele păstorilor valahi. Fr. Bartoš şi Leos Jandlek, căutătorii neobosiți ai folclorului morave, au publicat culegerile lor în două volume de colecție, cu titlul „Nărodnl plsnl moravsk” (Cântece naţionale morave), în Praga anului 1901, care arată originalitatea muzicii populare datorită influenței păstorilor valahi și a elementelor folclorice românești din Carpați. (Jiri Vyslouzil, profesor la Academia de muzică din Brno – Folcloristica Muzicală în Cehoslovacia, în Revista de folclor, București 1957, pp. 185-191). Muzica populară din Moravia a fost o cale originală de identificare a specificității și originalității acestor locuitori valahi înconjurați de populația slavă.
Lucrările lui František Bartoš au avut un impact semnificativ asupra studiilor folclorului, etnografiei și lingvisticii cehe, evidențiind originea românească a păstorilor din arealul montan ceh. Contribuțiile sale au ajutat la conservarea și promovarea bogatei moșteniri culturale a Moraviei, în special a Moraviei valahe. Astăzi, Bartoš este amintit ca o figură cheie în studiul culturii și identității moravilor de către lumea academică din Cehia. În studiul „Valahia Moravă, Țară și Oameni” – „Moravské Valašsko kraj i lid” – (Osvěta – Educația, 10, 1880, s. 369-386, 449-464), publicat la 1880, František Bartoš oferă o explorare aprofundată a regiunii Moravia valahă, din Cehia, scriind despre geografie, oameni, cultură și istoria locurilor. Bartoš prezintă o imagine vie și detaliată a Valahiei Moraviei, subliniind caracteristici unitare și semnificația culturală a regiunii în cadrul mai larg al națiunii cehe. Bartoš și-a început studiul cu o descriere exhaustivă despre cadrul geografic al Valahiei Morave, menționând că se află într-un areal montan cu văi fertile, păduri și pâraie. El atrage cititorii într-o călătorie, începând cu coborârea din trenul de la Polom și continuând spre orașul Meziříčí și astăzi capitala Valahiei Morave. Valahia este descrisă ca fiind o regiune deluroasă cu sate împrăștiate în văi și pe dealuri. Autorul evidențiază importanța râurilor Bečva superioare și inferioare, care au modelat peisajul și au susținut așezările locale. Articolul explorează caracteristicile culturale distincte ale poporului valah, accentuând dialectul lor, obiceiurile, credințele și costumele tradiționale legate de agricultura montană, păstorit și transhumanță. Bartoš subliniază importanța dialectului valah, menționând că este bine conservat și diferă de ceha standard. El oferă informații despre credințele, superstițiile și practicile tradiționale, inclusiv rolul ghicitorilor (vrăjitori). Bartoš vorbește despre dialectul regional, obiceiuri și veșminte populare, oferind o imagine fascinantă a vieții de zi cu zi a unui popor atât autohton prin vechime, dar și ajuns aici prin fenomenul transhumanței de pe crestele Carpaților.
Bartoš aprofundează în studiul său istoria Valahiei Morave, menționând originea poporului valah și influența evenimentelor istorice precum Războiul de Treizeci de Ani și Contrareforma, evenimente în care localnicii au avut mult de suferit. Pe la 1623 și mai târziu 1627, valahii de pe râul Morava aliați cu danezii și suedezii au fost înfrânți de habsburgi, urmând apoi execuții sângeroase. Autorul scrie cu pasiune și despre activitățile economice din regiune, inclusiv despre agricultură, creșterea animalelor și diverse meserii și industrii locale legate de păstorit și transhumanță și despre cultura lemnului. Bartoš evidențiază și rolul structurilor de portáši (poliție) în menținerea ordinii și protejarea regiunii de tâlhari, un fel de Jus valachicum. El dezvăluie dificultățile economice cu care se confruntă populația, cu proprietăți funciare limitate și dependența de mijloace de existență suplimentare, cum ar fi diversele meserii. Articolul oferă o explorare bogată a credințelor și obiceiurilor populare ale poporului valah (vlach). Învățăturile lui Jan Hus (cca. 1450) au prins rădăcini în Valašsko, mai întâi în Meziříčí și Krásno. Unitatea Frățească și mai târziu credința evanghelică s-au răspândit, astfel încât întreaga regiune s-a convertit la protestantism. Inițial, iezuiții au încercat să restaureze catolicismul, dar fără succes. Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, sub Maria Tereza și Iosif al II-lea, s-au făcut eforturi serioase pentru o administrare bisericească mai bună. Atunci Când a fost emis edictul de toleranță de către Iosif al II-lea în 1781, comunitățile valahe au revenit la credința părinților lor. Bartoš discută despre superstițiile legate de vreme, animale și evenimente importante din viață, cum ar fi nașterile și nunțile. El explorează semnificația sărbătorilor creștine și a riturilor asociate, oferind informații despre amestecul de credințe păgâne și creștine care au format cultura valahă. El descrie ritualurile și ceremoniile unice care se desfășoară în diferite momente ale anului, oferind o imagine fascinantă asupra viziunii asupra lumii și a moștenirii culturale. Se poate observa dincolo de biserica oficială (catolică, protestantă, ortodoxă) existența unui creștinism subsidiar care-și trage sevele din cultura religioasă ancestrală. Poate chiar din vremea triburilor dace ce aparțineau de regele Burebista.În ciuda influenței creștinismului, în rândul valahilor s-au păstrat credințe și obiceiuri străvechi, mitice. Obiceiurile străvechi, superstițiile și viziunea mitică, naivă asupra lumii s-au păstrat atât de intacte în aceste văi și poiene valahe din munți.
Principalele ocupații ale valahilor din Moravia (Valašsko) erau la sfârșitul secolului XIX: agricultura, creșterea animalelor, exploatarea forestieră, meșteșugurile, comerțul și industria locală. Valahii cultivau terenurile arabile, dar productivitatea este limitată de terenul muntos și de parcelele mici, împrăștiate. Se cultivă cereale (secara, orz, ovăz), cartofi, varză, cânepă și in. Creșterea vitelor (în special oi) este o ocupație importantă, datorită pășunilor extinse de pe dealuri. Oile erau o sursă de lapte (pentru brânză și jintiță), lână și carne. De asemenea, datorită zonelor împădurite, valahii tăiau și transportau lemn, produceau șindrile și pregăteau „letina” (nutreț din frunze și ramuri). Valahii mai erau pricepuți la diverse meșteșuguri, cum ar fi tâmplăria, țesutul și fabricarea uneltelor din lemn. Existau sate specializate în producția de cuțite, topoare, traiste, linguri, fântâni și alte obiecte din lemn. Alți valahi își câștigau pâinea lucrând în minele de cărbune, fabricile de sticlă, fabricile de cherestea și alte întreprinderi industriale din zonă. Mai puțini valahi se ocupau cu comerțul, vânzând brânză, lemn, unelte și alte produse locale în satele și orașele din apropiere, dar și în regiuni mai îndepărtate (Polonia, Ungaria, Turcia, Prusia).valahi folosesc cai pentru a transporta diverse mărfuri (cărbune, lemn, sticlă etc.) între localități. Munca sezonieră era specifică valahilor din Moravia. Mulți valahi mergeau în alte regiuni (Ungaria sau Austria) pentru a lucra ca zilieri la seceriș, treierat și culesul viei. Bartoš oferea exemple clare de localități valahe specializate pe meșteșuguri și ocupații.În Karlovice, Pozděchov, Prlov, Liptál și Seninka se produceau șindrile, iar în Drštková, Bystřice și Bystřička se confecționau roabe, roți, lopeți, furci, greble, linguri și alte obiecte din lemn.
Bartoš subliniază, de asemenea, și bogatul folclor și tradițiile muzicale din Moravia valahă. El menționează poveștile populare, cântecele și rolul instrumentelor muzicale precum cimbalomul și cimpoiul în viața culturală a regiunii. Bartoš deplânge declinul instrumentelor muzicale și a tradițiilor muzicale populare în fața „agresiunii” modernității. El menționează că pe vremuri poporul valah își numea șeful local voievod, la fel ca la frații lor din Carpații românești. Bartoš s-a concentrat în cercetarea sa pe provocările cu care se confruntă Valahia Moravă, inclusiv declinul industriilor tradiționale, alcoolismul și pierderea moștenirii lor culturale unice și originare. Autorul studiului a subliniat importanța educației, creșterii spirituale și a eforturilor comunității pentru a păstra și promova identitatea culturală a regiunii. Bartoš a pledat pentru eforturi de conservare a moștenirii culturale a Valahiei Morave și de promovare a un sentiment de mândrie civică și de dezvoltare durabilă într-un areal geografic izolat. Autorul s-a preocupat de asemănările dintre cuvintele românești și cele din limbajul valahilor din Moravia. Articolul menționează cuvinte de origine română din terminologia ciobănească ca: Bača – Baci, cioban șef; Brynza – Brânză; Čarták – Bordei Grúň – Strunga. De altfel autorul oferă caracteristici ale limbii valahe (în comparație cu ceha standard):, cum ar fi: păstrarea vocalelor a, o, u. Folosirea formelor scurte ale adjectivelor (ex: lepší în loc de lepšího), ale lui „u” pentru „ou” în unele cuvinte (ex: rybú în loc de rybou). Totodată folosirea cuvintelor specifice zonei și a influențelor din slovacă. Textul scris de Bartoš reprezintă un studiu filologic și folcloric, astfel că oferă o perspectivă subiectivă asupra a ceea ce autorul consideră a fi trăsături specifice ale limbii valahe.Pe aceste supoziții lingvistice cercetătorii cehi sau români mai au de lucrat.
„Valahia Moravă, Țară și Oameni” de František Bartoš reprezintă și azi o lucrare de referință despre un spațiu arhetipal din Europa centrală, fiind cuprinzătoare și detaliată, oferind o analiză profundă a Valahiei Morave din Cehia. Prin descrierile vii ale geografiei, oamenilor, culturii și istoriei valahilor, Bartoš a creat o imagine extrem de vie a acestei regiuni distincte – o vatră etno-genetică originară. Articolul pentru vremea respectivă a reprezentat o lucrare științifică de pionierat, originală, despre semnificația culturală a Valahiei Morave, iar autorul a pledat cu ardoare pentru conservarea moștenirii sale unice în fața modernizării și a provocărilor economico-culturale. Savantul ceh nu își pune cu acuitate problema originii etnice a acestor locuitori din vremuri străvechi, ci doar radiografiază o identitate culturală, spirituală și economică distinctă și originară față de restul populației slave. Explorarea de către Bartoš a identității Valahiei Morave servește și azi drept mărturie a bogăției și complexității culturii și istoriei regionale, oferind informații valoroase despre identitatea culturală a valahilor în lumea cehă, despre un popor diferit dar adaptat la noile condiții și integrat în Cehia. Cheia etnogenzei poporului român din Balcani până în Carpați și Moravia este transhumanța!
