O relicvă de 6.500 de ani a fost găsită la Vadul lui Vodă pe Nistru

Presărate peste tot sunt locațiile unde s-a dezvoltat civilizația cucuteniană începând de acum 6-7000 ani. Astfel, arheologii moldoveni au descoperit printer alte artefacte aparținând de această cultură și o relicvă străveche pe malul drept al Nistrului, la Vadul lui Vodă. Este vorba despre un ac de păr, care are circa 6.500 ani și a fost lucrat din os. Potrivit Agenției Naționale Arheologice, specialiștii urmează să determine ce fel de os a fost folosit la crearea piesei. Mai mult ca atât, piesa este foarte bine păstrată și nu a fost deteriorat nici ornamentul. De când au demarat cercetările arheologice la Vadul lui Vodă, săpăturile ce au avut loc în așezarea Cucuteni-Tripolie – potrivit directorului Agenției Naționale Arheologice, Vlad Vornic -, responsabilii de la Agenției au raportat că în așezare au fost găsite două piese de lut ars – „o statuetă zoomorfă reprezentând un animal de apă și un văscior miniatural”. În cea de a doua etapă a fost găsită o piesă de aramă, dar și o instalație de foc, apoi au fost descoperite resturile unei locuințe de suprafață. Vornic a mai declarat că sunt efectuate săpături arheologice de salvare într-un sit arheologic, care datează din mileniul al V-lea î.Hr. „Astăzi o primă descoperire interesantă, o piesă rară, chiar dacă nu de unicat, pentru noi… e acest ac de os. S-a păstrat întreg și ornamentat. Am presupus că ar fi un ac de păr, de prins părul, o piesă de podoabă. Însă urmează încă să mai stabilim”. După toate analizele efectuate la laborator, relicva ar urma să ajungă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Meandrele râului Nistru din preajma localității Vadul lui Vodă (mun. Chișinău) i-au atras pe pescari încă din preistorie, la fel ca și pe pasionații de pescuit din prezent. În timpul cercetărilor arheologice din toamna anului 2023 în așezarea Cucuteni A de la Vadul lui Vodă (mijlocul mileniului V î.Hr.) printre miile de scoici din specia „Unio Crasus”, au fost identificate și 7 exemplare ce aveau o perforație în partea centrală sau mai aproape de zona apexului. În jurul perforațiilor, pe ambele suprafețe a valvelor, sunt vizibile așchieri și desprinderi din structura stratificată a sidefului. Aceste desprinderi predomină pe suprafața interioară. Asemenea descoperiri sunt frecvente în siturile cucuteniene și deseori sunt tratate drept piese de port sau podoabă ca parte unui șirag mai mare de scoici sau pandantive. Luând în considerare faptul că din stratul de cultură a așezării cucuteniene provin mii de valve de scoici, specia aceasta fiind răspândită din abundență în mediul natural al Nistrului, este puțin probabil ca exemplarele perforate să fi fost utilizate ca obiecte de podoabă. Din cauza accesibilității și disponibilității ridicate a cochiliilor, acestea nu ar fi avut valoare simbolică sau estetică suficientă pentru a fi considerate rare sau prețioase, un aspect esențial uzului decorativ. Mai curând valvele cu perforație au avut funcții practice, fiind utilizate pentru diverse activități utilitare. Una dintre acestea probabil era legată de pescuit. Cochiliile perforate, atașate de un fir sau de o sfoară cu cârlig, puteau fi trase prin apă, imitând mișcările și aspectul prăzii, reflectând lumina pentru a atrage atenția peștilor. Totodată, pe lângă funcția de „nadă” sau „nălucă”, scoicile ar fi putut servi și ca greutate suplimentară, facilitând scufundarea treptată a acesteia, atrăgând peștii prin mișcările și reflexiile sale. Evident că această ipoteză rămâne la nivel de presupunere, fiind extrem de dificil să se reconstituie cu certitudine funcționalitatea reală a acestor artefacte în preistorie. Informațiile ne-au fost date de Dr. Sergiu Popovici. Pentru informația general locația Vadul lui Vodă este un oraș din sectorul Ciocana, municipiul Chișinău, Republica Moldova. Este situat pe malul râului Nistru, la 23 kilometri est de Chișinău. Are cca. 5,8 mii de locuitori (în 2015), suprafața construită a orașului alcătuind 2,43 kilometri pătrați, cu un perimetru de 8,19 kilometri. Vadul lui Vodă este cea mai mare stațiune balneară, de odihnă și agrement din Republica Moldova și, după cum se vede, este o locație interesantă pentru cercetările arheologice viitoare, ce pot aduce dovezi de acum 6-7000 de ani vechime. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*