Divorțul „unchiului Sam”, nu al nostru însă… Pentru că noi, din nou, suntem doar victime colaterale între neajunsurile celor mari (și ale acelora ce se cred „mari”)… Și, în mod cât se poate de real, de data aceasta chiar nu este vina „alor noștri”… Pentru că, oricât de nefericiți, de tălâmbi și tăntălăi ar fi ei, de „yesmeni” grețoși și analfabeți fițoși (mai mult sau mai puțin „înalt funcționali”), ei, dimpreună cu șleahta de acoliți agramați și (înalt) nefuncționali (!), decizia Statelor Unite nu are nici măcar o virgulă pusă din cauza tembelismele acestora. Iar motivele ce se vor tot invoca, drept prezumția de vinovăție de sub supravegherea „unchiului Sam” vizavi de noi, cu tentă de atenționare (inițială) iar acum pedepsire, începând cu înlăturarea candidaților prezidențiali, anularea alegerilor, deciziile „de troacă” ale grofilor CCR, ruinarea statului de drept, a libertăților cetățenești, toate acestea nu vor fi măsurat nici măcar cât un rest de praf de pe o tobă oricum spartă. Pentru că decizia Statelor Unite de a-și reduce prezența militară se leagă de interese pragmatice (fie ele și de nerăzboi, cât timp nu este doar războiul lor, controlat de ei, în fond) și de lepădarea de acțiunile tot mai discreționare ale părții civile militarizate doctrinar (aproape fascist) a UE. Aceea care a început a se măsura, prin deciziile luate de grupul tot mai schizofrenic politic de la Bruxelles, aproape „parte în parte”, cu interesele, deciziile și prezențele Nato… De fapt, suntem în fața unui prim act de divorț pe semnătura „unchiului Sam” de Nato… De o Alianță capturată în prea multe părți de decizie din Europa, sub pretextul sprijinirii Ucrainei, de către clica de la Bruxelles. Este o delimitare, trecută deja de stadiul unui „draft de lucru” scăpat în presă, a Statelor Unite de ceea ce, nu peste multă vreme, am putea consemna drept Forțele Europene în locul Nato în Europa, fie și prin părțile europenizate ale Alianței preluate de către grupul de la Bruxelles.
Este un semnal că Nato, sub influența grupului politic machiavelic (și anarhist, în raport cu interesele pacifiste ale Europei și ale rostului pentru care s-a înființat însăși Comunitatea Europeană) nu renunță la acțiunile pseudoNapoleonului Franței care, spre deosebire, de înaintașul lui, ar putea duce Franța spre o destrămare rapidă… Și moartea ei ca Națiune… Și trebuie spus că, în decizia luată de Statele Unite, nici nu contează numărul militarilor americani retrași, ci locul spre care vor fi relocați (acasă sau în alte unități din Europa: Polonia)…
Esențial pentru noi este mai mult locul, bazele, în care efectivele americane vor rămâne neschimbate: Câmpia Turzii, Deveselu Caracal… Și, negreșit, culoarea uniformei aceluia care va veni pe locul lăsat liber de americani la Kogălniceanu… Pentru că o explicație a motivului pentru care pleacă tocmai de acolo (doar de acolo!) o putem găsi și în prea lunga prezență a unui Grup de Luptă NATO, constituit imediat după începerea războiului din Ucraina pe Mihai Kogălniceanu, având 1100 de oameni, cu posibilitatea suplimentării (ca brigadă) la 5000 de militari, coordonat de Franța. Pentru că, deloc ca o notă de subsol ce putea fi trecută cu vederea, acest grup de intervenție Nato a rămas în toți acești ani tot sub comanda Franței… Și este posibil ca, acolo, pseudoNapoleonul să mute părți însemnate din acei soldați pe care, pe hârtie cel puțin, s-a angajat să-i pună la dispoziția Ucrainei. Și, mai grav, acolo să fie capul de pod de acțiune al Franței (UE) împotriva Rusiei.
Or, dacă Statele Unite au decis că nu vor să fie amestecate în partea de tembelism militar al Bruxellesului, retragerea de la Kogălniceanu este cât se poate de firească. Problema este că noi nu ne manifestăm deloc prezența… Deși ar trebui ca Armata Română să revendice locul lăsat liber de „unchiul Sam” și dreptul de comandă… Dar nu o va face… Și nu pentru că nu ar găsi 1000 de soldați de puși în țiplă pe Kogălniceanu, ci, pentru că, politic, decizia a fost cedată UE (Franței). Care va transforma Kogălniceanu în ceea ce știe să facă mai bine: un punct colonizat de unde să-și deruleze jocurile murdare și de unde să plece mai apoi, dacă lucrurile nu ies cum trebuie, fără nici o obligație, fără nici o remușcare pentru ceea ce va fi lăsat în urmă (și nu doar pe Kogălniceanu, ci într-un teatru de război pus de noi la dispoziția nebunilor ce se cred împărați)… Și, da!, într-adevăr, Statele Unite chiar nu-și retrag trupele din bazele militare din țările europene care nu s-au supus acestui „feminism” militar al Bruxellesului… Și nu va fi nici un mister nici în interogația aruncată presei noastre: de unde a „sifonat” informația?… Pentru că, deși oficialii noștri știau de decizia Statelor Unite, știrea inițială a fost strecurată dinspre ceea ce ar putea fi un următor câmp tactic al Franței, dinspre o publicație ucraineană, în mod cert saturată cu informații tocmai dinspre aparentul mare câștigător al retragerii americane de la Marea Neagră…
