De Sfântul Dumitru, a avut loc un eveniment epocal pentru România: sfințirea Catedralei Naționale. Eu îi zic așa pentru că este adecvat termenul, comparativ cu Catedrala Mântuirii Neamului, formulă care are și conotații peiorative („neam” este cuvânt unguresc, apoi se mai zice și „neam prost”, „neam diștept”, „dacă-ți dau una, te mântui!” etc.). Eu am să-i tot zic „Națională” chiar dacă profesorul Vasilescu de la Teologie susține că „național” trimite la naționalism, iar naționalismul este nociv, este extremist și desuet. Eu prefer să fiu desuet, iar nu retrograd ca politrucii care au interzis alegerile… Majoritatea comentatorilor de azi s-au întrecut în falsuri: regele Carol I ar fi propus construirea Catedralei. În realitate, primul care a cerut imperativ acest lucru a fost Mihai Eminescu, iar apoi Carol I a preluat ideea. Așa cum primul și cel mai mare donator deschizător de listă a fost boierul basarabean Vasile Stroescu, primul președinte al Parlamentului României Mari, un Mecena pentru țara reîntregită. În anul 1906, când s-au sărbătorit 40 ani de la venirea regelui Carol I în România, Vasile Stroescu a donat 200 000 ruble pentru construirea unei catedrale ortodoxe, în capitala tuturor românilor – Bucureşti. Peste doi ani, va mai dona încă 100.000 ruble. Spiru Haret i-a scris o scrisoare lui Stroescu, prin care îl ruga să lase dracului donațiile că el nu poate strânge atâția bani prin colectă publică pentru Catedrală. Sigur că banii lui Strooescu au fost deturnați și nu mai știe nimeni azi pe unde au ajuns, prin ce crize au trecut și prin ce buzunare… De asta m-a surprins când unii au început să urle azi: Ce caută Maia Sandu la Catedrala Neamului Diștept? Dar cine trebuia să vină? Voronin? Igor Dodon? Ilan Șor? Catedrala Națională este suprema recunoștință a țării pentru eroii din Războiul de Independență, pentru eroii din cele două războaie mondiale și acolo nu au murit numai curcanii lui Alecsandri de la Vaslui…
Este semnificativ că nu jandarmii s-au ocupat azi de verificarea vigilentă a pelerinilor. Nu! SPP a împlinit această misiune sfântă: cei din provincie au intrat în curtea Catedralei, iar dincolo de garduri au rămas cei din București pentru că ăștia se apucă și strigă una-două „Călin Georgescu – președinte! Călin Georgescu – președinte!”, deși pot să urle în fiecare zi, dar nu astăzi. Nu astăzi! Așa că nu au putut participa la ritual nici gazetarii cei mai mistici din București, iar acest lucru dă urât. Nici evenimentele de pe vremea Mult Iubitului și Stimatului nu erau așa de drastic verificate. Voiai acum să mergi la toaletă? Foarte bine, primeai țidulă de la „șeful de rând”, care era un ofițer SPP. Te întorceai de la budă, dădeai înapoi țidula „șefului de rând”, dovadă că misiunea a fost executată întocmai și la timp, și că te-ai întors la locul tău…
Ce vremuri de înălțare spirituală!… Măcar cei care au gândit protocolul au avut simțul umorului: Pe Traian Băsescu l-au așezat lângă principesa Margareta („Halal Maiestate!”), că tot au ei niște clarificări de făcut de pe vremea când președintele cel mai original a spus că regele Mihai și-a trădat țara când a abdicat, a luat steaua de la Stalin, iar mareșalul Antonescu a ajuns criminal de război. Ca la nebuni!… Premierul Ilie Bolojan a fost așezat lângă tăurașul Sorin Grindeanu, care se tot foia, ca atunci când te mișcă oarece oareunde și nu poți să te scarpini. Ba glumea subțirel cu vecina printre grimase feciorelnice, întorcând bumbăreața spre Ilie, ba se uita una-două la ceas, ca Ceaușescu înainte să-l împuște. Pe Ceaușescu, nu pe Grindi! Și avea ceas frumos, tare scump. Grindi, nu Ceaușescu. Cică avea microfon în ceas și vorbea cu teroriștii. Ceaușescu, nu Grindi. Iar profetul parcă împungea cu sprânceana dumisale, care se tot lungea și eu știu de ce: omul asculta sfânta predică a Prea Fericitului… Dar, acuma, s-a sfârșit: proorocul Ilie și-a pensat sprânceana, sătul de ironii, așa cum și-a tăiat Traian fleașca de pe chelie, și nu mai are niciun haz. Bolojan, nu Traian… Blondele îl pupă tot pe Traian la Catedrală, și fără pleașcă, nu pe Bolojan. Asta-i viața, domne… Toate ca toate, dar bine că avem cea mai mare catedrală ortodoxă din Europa, cu picturi făcute din mozaicuri fixate cu penseta pe un hectar de frescă. Avem și cel mai mare clopot din lume ca să audă și cei de la Notre Dame, și cei de pe lumea cealaltă la a doua Venire. Să vedem ce facem cu dreapta credință…
