Războiul din Ucraina a început în 24 februarie 2022. A fost, desigur, un război de agresiune al Rusiei, dar și un război proxy al SUA contra Rusiei și, mai ales, un excelent prilej al UE de a acoperi infracțiunile comise în pandemie și furia mocnită a populației sărăcite de măsurile de „luptă” contra covid și contra schimbărilor climatice. Putin este tot atât de vinovat ca și ceilalți actori ai acestei tragedii – le-a făcut jocul, rolul său în piesă fiind cel al „dușmanului”, ceea ce a justificat aproprierea de către Ursula, Macron & co a rolului de „salvator”. România a început cheltuielile secretizate după acest moment fatidic.
Evident, bugetul public pe 2022, elaborat la finalul lui 2021 și votat la debutul lui 2022, nu avea cum să prevadă aceste cheltuieli (de altfel, așa cum ați văzut din răspunsul Consiliului Fiscal la interpelarea mea, aceste cheltuieli nu sunt trecute în budget nici în anii 2023 – 2025). Ca să poată face aceste cheltuieli secrete, guvernele Cîțu – Ciucă – Ciolacu – Bolojan au luat de la alte capitole de cheltuieli. Așadar, pentru bani turnați în gaura neagră a războiului de agresiune al Rusiei contra Ucrainei și a războiului proxy al SUA contra Rusiei, România a luat de la pensii, școli, spitale, alocații, asistență socială, persoane cu dizabilități, infrastructură de transport sau de utilități, agricultură, cultură, ordine publică, apărare contra dezastrelor. A luat fie de peste tot, fie din anumite domenii, pe care le-a condamnat la dispariție, boală, sărăcie.
Semnificative sunt două tipuri de realități ale anilor de război, pe care lumea nu le-a prea sesizat sau analizat la adevărata dimensiune: – când a devenit premier, Ciolacu a spus că el nu știe unde sunt o sută de miliarde de lei din mega-împrumuturile comise de Cîțu; nici acum nu știe nimeni ce s-a întâmplat cu acest vagon de bani; se vede din avion că nici parchetele nu vor să știe; – tot Ciolacu este cel care a cheltuit, în medie, 50 de miliarde de lei din rezerva de stat, anual; nu s-a făcut niciodată rectificare bugetară pentru a se ști de unde vin acești bani și unde se duc; nici Consiliul Fiscal, nici BNR, nici Comitetul Național pentru Supraveghere Macro-Prudențială nu au vrut să știe.
Poate că pe viitor, o nouă putere în România va vrea, totuși, să știe ce s-a întâmplat cu acești bani. Poate că așa se vor vedea fluxurile către Ucraina și către buzunare private. Mai bine zis, furturile. Guvernele stabile, pro-europene, ale României, au făcut aceste cheltuieli în secret. Nu au arătat clar și răspicat că, pentru a ne asigura că rușii nu vin și peste noi, trebuie să ajutăm financiar Ucraina. Poate că poporul ar fi acceptat (sau poate nu), dar ar fi făcut-o în cunoștință de cauză. Ar fi știut că aceste sume sunt luate din sărăcia noastră, pentru aceste destinații, cu acest scop. Dar nu. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Pentru că așa a vrut Iohannis, totul a fost secretizat. Doar secretele necesare anulării alegerilor se pot desecretiza – nu în totalitate, ci numai în proporția necesară serviciilor secrete din Franța, Germania și Marea Britanie ca să decreteze, în ciuda evidenței, că a fost ingerință străină (chestie negată recent de SUA). Ingerința străină în cheltuielile secrete nu se încadrează la chestiile nasoale…
Baza constituțională și legală a acestor cheltuieli secrete lipsește. Conform Constituției și legii, veniturile la bugetul public al României sunt destinate cheltuielilor publice românești, beneficiarii fiind cetățenii români. Dacă sunt bugetate cheltuieli cu asistența financiară internațională, adică, în favoarea unor state terțe ori a cetățenilor străini și apatrizi, acestea trebuie să fie justificate tot de interesul (colectiv și individual) al statului român și al cetățenilor români. Acesta este contractul social – dacă asemenea cheltuieli sunt deturnate de la scopul lor fundamental, atunci contractul social între cetățenii români și Statul român este rupt. Nu mai există caracteristica de stat de drept, democratic și social. Cu atât mai puțin nu există bază constituțională și legală pentru ajutoare financiare secrete acordate unor state terțe. Pentru că sunt și contribuabili (plătesc taxe, impozite și contribuții sociale), iar nu numai beneficiari ai bugetelor publice, cetățenii români trebuie să știe pe ce li se toacă banii. Nici măcar banii emiși (suplimentar față de masa de produse și servicii de pe piață) de băncile centrale sub denumirea de „relaxare cantitativă” nu cresc în copaci, căci aceste artificii monetare au un preț în scăderea puterii de cumpărare a banilor, adică, în erodarea veniturilor și averii oamenilor de rând. Dacă s-au împrumutat acești bani, cu dobânzi uriașe, precum și cu consecința creșterii gradului de îndatorare de la 38 (2019), la 56 la sută (2025), avem dreptul să știm de la cine și cu ce dobânzi.
Acest lucru nu poate să fie ținut secret de stat…
