Nu, nu e vorba că Ungaria va fi de acum cumva defavorizată în raport cu Ucraina în procesul și, mai ales, procentele de preluare a gazului nostru din Marea Neagră… Niciuna nu va fi tratată pe post de oaia neagră a Europei… Săracă, dar atât de bogată… Singurii defavorizați vom fi tot noi… Și cu gazele luate, și fără dreptul de a stabili noi prețurile de vânzare și cu tarifele încasate de alții pe fluxurile exportate… Noi vom da gazul și vom suporta costurile… Căci, „Totul pentru Ucraina”, nu?! Iar Budapesta își va baga și ea, cu tupeul ei arhicunoscut, capetele de hidră „în scenă”, probabil în numele a fel și fel de despăgubiri, compensări și cedări revanșarde dăruite (donate au fost doar în cazul Kievului) de către guvernanții noștri trădători… Ba, este de așteptat ca amândouă (și Ucraina, și Ungaria), să asigure și ramificațiile de transport către Europa Occidentală… Atât pentru a se rezolva o problemă energetică a Europei, dar și pentru ca Ucraina să-și asigure aprovizionare cu gaz a industriei de război (dorită, și pusă la cale cu Bruxellesul), iar Ungaria pentru a renunța la intrările de gaz cu „moleculă” rusească. Pentru a siguranța astfel economia uneia și a-i da anumite satisfacții celeilalte… Mai mult, UE va ține două „robinete” la aceiași aprovizionare cu gaze și pentru a mima competiția energetică a livrării de gaz „nerusesc”. Pentru mult timp, ca posibilitate de înlocuire, doar cel românesc, alte surse fiind prohibitive, având costuri uriașe, eficiență energetică redusă și fiind și periculoase din punct de vedere tehnologic pentru instalațiile europene de rafinare.
Și nu, nu noi vom conta, că țară, ca națiune, ca economie exportatoare pentru UE. Ci strict doar resursa colonizată a gazului nostru din Marea Neagră.
Și nu vor fi nici măcar numai cele două hiene la capătul magistralei noastre de gaz… Ci și altele: dictate, rânduite de Bruxelles în funcție de conjunctura vremurilor ce vin… Și vor fi, în mod cert, toate acele țări pe care le reprezintă, ca agenți de influență, de acțiune, de colonizare, patronii combinatelor noastre… Care vor primi „partea” lor de gaze, pentru contribuția la eliminarea ultimelor mari consumatori industriali din România. Căci, nemaiavând industrie, nu vor mai trebui modernizate magistralele interne de gaz. Pentru că nu vor mai avea cui să livreze. Iar în acest proces se înscrie și lovitura dată de „Arcelor Mittal” siderurgiei românești, compania anunțând, deși a primit numeroase ajutoare de stat pentru a-și respecta obligația menținerii în activitate a combinatului din Hunedoara, decizia privind „încetarea definitivă a activității”… Iar cu o populație pauperizată, nu vom mai avea nevoie de gaze nici pentru uz casnic… Pentru că nu va avea cine să mai plătească un asemenea „lux”… Este, de altfel, unul dintre motivele pentru care nu s-au construit rețele de gaz în România, nu doar în satele vitregite de un normal al confortului, ci și în multe orașe…. Sigur, guvernanții vor spune că tot noi suntem de vină, că rețeaua de gaz nu a mai fost dezvoltată din cauza oamenilor care nu au vrut să mai audă (mai ales la țară) de încălzirea cu gaze… Ajunse, de fapt, la prețuri prohibitive…
Pentru un asemenea joc mizerabil (geo)politic de vânzare a resurselor noastre se fac, acum, în regim de urgență chiar, lucrările pentru reoperaționalizarea vechilor conducte de gaze ce conectau Ucraina cu noi. Și prin care se transportau, cu decenii în urmă, gazele rusești către noi (și Bulgaria), cu posibilitatea afluirii lor doar într-un sens: dinspre Ucraina spre noi. Acum, acele rețele se vor „retehnologiza” pentru a le interconecta cu magistralele ce vor transporta gaze din Marea Neagră spre Ucraina. De data aceasta, pentru a asigura transferul în sens invers, într-o defluire a României de resursele ei.
O interconectare ce va duce fluxul de gaze din Marea Neagră în Ucraina, dar nu la maximul exploatării (să rămână și pentru Budapesta, dar și pentru restul Europei, nu?!). Pentru asta, „Transgaz” va construi un interconector între gazoductul Tuzla-Podișor și conductele de tranzit dobrogene Tranzit 2 și 3, Tuzla-Podișor urmând a deveni o magistrală de defluire a gazului din Marea Neagră. Zeci de milioane de euro tocate pentru a asigura „reverse flow” -ul, adică transferul în sens invers, și poate definitiv doar în sens invers, către Ucraina. Investiții ce ar fi trebuit demarate doar după finalizarea centralelor pe gaz de ultimă generație, promise de guvernanți, după realizarea de rețele de gaz în toate localitățile noastre și, poate, după înființarea unei burse de gaze pentru a gestiona, în interesul nostru, exporturilor viitoare.
