Este de pomină ce se întâmplă în România cârmuită și până la sânge secătuită de tandemul Dan-Bolojan! Nu numai că actualul președinte calcă zdravăn pe urmele predecesorului, cu vădita intenție (rentabilă pentru el, păguboasă pentru țară) de a-l depăși într-ale tăiatului frunzelor la câini, și asta exact atunci când se impune rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă românii (vezi nebăgarea lui în seamă pe plan extern și neinspiratele lui drumeții pe plan intern), respectiv prin celeritatea și seninătatea cu care continuă să-și încalce promisiunile făcute în campania electorală din primăvară, dar favoritul Ilie Bolojan, odată uns șeful Executivului și – cică – intens preocupat să aducă bani la buget pentru potentați, înarmarea noastră și susținerea în continuare a Ucrainei, l-a ajutat (!) pe straniul chiriaș de la Cotroceni să se facă de râsul lumii cu solemnul său angajament scris că, dacă românii îl votează și ajunge primul (ne)om în statul eșuat, în ruptul capului nu va admite să crească Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA). Atâta doar că tot el a trebuit să înghită gălușca, zâmbindu-le prostește milioanelor de naivi păcăliți, după ce gașca bolojăniților, coalizați din interes politico-economic, i-au demonstrat cu cifre și statistici ticluite că, fără așa ceva (calea sigură de sărăcire a celor mulți), nu se poate în statul nostru opresiv și mafiot, stat aflat la cheremul marilor tâlhari interni și externi, cu toate că există o sumedenie de căi mult mai lesnicioase pentru aducerea de însemnate sume la buget, fără necontenitul atentat la buzunarul cetățeanului. Mai ales că hăurile din buget (deficitul de peste nouă la sută și datoria externă de circa 200 miliarde euro), n-au apărut nici cu știrea cetățenilor de rând și nici spre folosul acestora, ci este rezultatul logic al tuturor guvernărilor postdecembriste (deseori necalificate, mereu necinstite), ceea ce înseamnă că enormul prejudiciu provocat avuției poporului de indivizi, dinastii, clici și partide, ar putea fi recuperat prin aplicarea cu fermitate a Legii privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere (averea declarată la începutul mandatului și cea existentă la sfârșitul acestuia), lege care doar cu numele înlocuiește din 1996 eficienta și mult urâta Lege a ilicitului din anul 1968 (evident, urâtă de profitorii și ciocoii din perioada ceaușistă).
În articolul Bani pentru România din 11 iunie 2025, chiar eu am prezentat principalele trei căi „care ar contribui simțitor și de îndată la însănătoșirea finanțelor statului”: (1)Impozitul progresiv, care „s-a aplicat și continuă să se aplice în toate țările dezvoltate”; (2)Reducerea cheltuielilor și echilibrarea acestora cu veniturile (prin disponibilizarea și/sau diminuarea drepturilor salariale mai puțin sau deloc cuvenite, economii la nivel politico-guvernamental și la cele comunitare inferioare – județ, municipiu, oraș, comună, regionalizarea și comasarea comunelor depopulate, desființarea funcției de viceprimar, recuperarea prejudiciilor); (3)Scutirea de întreaga datorie externă sau măcar de cea mai mare parte din ea, prin dovezile prezentate creditorilor de către experții români, cum că cele 200 de miliarde euro intră în categoria datoriilor odioase, potrivit sensului atribuit acestei sintagme de economistul rus Alexander Naum Sack („O datorie personală a puterii care a contractat-o, în consecință ea cade odată cu căderea acestei puteri”). Însă, deși cândva mulți români cu discernământ (astăzi numărul lor s-a redus simțitor) erau conștienți de necesitatea unei reforme și/sau a unui program de austeritate (avem peste 1,3 milioane de bugetari, un raport de 1 la peste 100 între veniturile minime și cele de lux, o droaie de sinecuriști și de habarniști în instituții, agenții, consilii, comisii și comitete etc.) și deși se cam știu sfidătoarele avantaje financiar-materiale ale privilegiaților, în principal ale magistraților (venituri lunare de mii de euro, pensionarea la 45-50 de ani, sporuri necuvenite, locuințe de protocol după pensionare și pentru care plătesc chirii de 100-150 lei ș.a.m.d.), stare de lucruri înfățișată de mine în articolul Să tot fii magistrat în România din 25 iulie 2023 („Adică toți aceia care taie și spânzură în țara asta oropsită, sunt plătiți regește pentru mulțimea erorilor comise și a prestațiilor de tot rahatul în situații clare ca lumina zilei, iar atunci când calcă zdravăn pe bec la întocmirea dosarului și pronunțarea sentinței, ei «nu pot fi cercetați, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată fără avizul ministrului Justiției» – vezi daunele/despăgubirile plătite nedreptățiților nu de ei, judecători și procurori, ci de statul român, după hotărârile CEDO”), iată că acești atotputernici ai statului paralel nu numai că au intrat în grevă pe o perioadă nedeterminată și nu numai că-și plâng de milă (ba că veniturile lor ar fi cu mult mai mici ca cele vehiculate în spațiul public, ba că muncesc pe rupte toți cei 4600 de judecători, ceea ce înseamnă 24 de juzi la 100.000 locuitori, pe când media europeană – la același număr de locuitori – era în 2019-2020 de 21,5, iar în Franța de doar 11,5…și cu pensii mai mici), dar mai nou chiar au trecut la contraatac – se răfuiesc cu politicienii decidenți, care „instigă la violențe prin minciunile spuse la adresa lor”.
Fiind compus din cei mai cu moț oameni ai legii (nu neapărat și ai dreptății!), Consiliul Suprem al Magistraturii nu putea în situația invocată să nu facă sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (pentru „fapte de pedofilie îndreptate împotriva membrilor de familie ai unor judecători”) și să nu facă următoarele precizări pentru tot românul prost de bun: (a)„(…)veniturile mari sunt ca o compensație pentru viața privată de libertăți și că pensiile și salariile nu sunt atât de mari pe cât s-a susținut până acuma”; (b)„(…)volumul mare de muncă este un alt factor care își pune amprenta pe întreaga activitate”; (c)„(…)în ceea ce privește venitul brut și cel net al unui judecător la început de carieră, analiza datelor comunicate de 27 de state indică faptul că România se situează pe locul 20, cu un venit similar celui din Lituania”; (d)„În ceea ce privește pensia de serviciu, reamintim că în România există astăzi peste 215.000 pensii de serviciu, din care doar în jur de 5000 sunt cele ale magistraților”, ocupând „un procent de maximum patru la sută din totalul pensiilor de serviciu”…
Tot ce se poate ca bolojăniții să fie bine intenționați în încercarea lor disperată de-a scoate bani chiar și din piatră seacă prin economii, disponibilizări, desființarea unor sinecuri etc. Însă, zic eu, nu numai că alta trebuia să fie ordinea pachetelor de măsuri (de ce s-a început cu cei mulți și nevoiași, nu cu înciocoiții și vinovații de dezastru?!), dar haosul spre care este împins învățământul, îndeosebi cel preuniversitar, de către sinistrul ministru Daniel David, rezultă cu claritate atât din justele critici și avertismente ale specialiștilor, cât și din prelungitele proteste la nivel național ale dascălilor. Da, căci în aberanta goană după o posibilă economie de circa 400 de milioane lei (taman subvenția pentru partide), prin mărirea normei didactice la 20 de ore, tăieri de burse și disponibilizări masive, oficialilor li se pare absolut firesc să ajute firmele unor ortaci cu zeci de milioane (vasăzică pentru alde ăștia sunt bani!) și – prin netaxarea marilor companii cu un procent – să piardă aproximativ un miliard și două sute milioane lei. Și iarăși spun că, indiferent de ordinea măsurilor de austeritate, categoriile noastre socio-profesionale s-ar fi condus în gândire și acțiune după neaoșa „rețetă” a lui I.L. Caragiale: ori „Să fie reformă, dar pe noi să nu ne afecteze cu nimic”, ori și mai bine „Să fie orice, dar să nu se schimbe nimic în olatul nostru”…
