Teatru cu mahării Uniunii Europene…

Cu ani în urmă, înainte să ajungă prezidentă în Respublika Molotov, Maia Sandu povestea cum făcea teatru co toți colegii de școală printre blocurile dintr-un cartier din Chișinău. Ea regiza fiecare spectacol. Atunci am intuit că va fi președinta celui de-al doilea stat românesc pentru că știa să… mute oameni. Asta face un regizor talentat, asta face și un politician autentic, empatic: mută oameni. I-a tot mutat pe basarabeni până când oamenii au ales-o. Sigur, toți rivalii o acuză că este „șoroșistă”, că a luat burse de la feciorul acela de la Buhuși, am vrut să scriu de la Budapesta. Și ce dacă? Viktor Orban a luat bani de la Soros (se pronunță „șoroș”, spun cunoscătorii limbii maghiare…), a devenit naționalist și apoi a trecut sub patrafirul lui Vladimir Vladimirovici Putin. Păduchele troian le ia banii gânditorilor de la Bruxelles, dar linge și palma lui Vova. Și nu-l dă nimeni afară din UE, așa cum ar merita. Revenind la Maia, nu-mi imaginam pe vremea lui Snegur, a lui Voronin sau în „iepoca lu Dodon” că prezidentul Respublicii Molotov va reuși să-i convoace pe super-greii Europei unite pe malu Bîkului (bîk înseamnă bou, bour…) și să-i pună să citească discursuri în limba română. Emmanuel Macron, președintele Franței, Friedrich Merz, cancelarul Germaniei, și Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei, au dat-o pe românește la rugămintea acestei micuțe doamne. O mână de femeie face cât 50 de haidăi în politica românească! Ce mai vreți, fraților?!

Sigur, vor sări unii ca arși: uite șoroșistu, omu lu Putin, ajentu rușîlor, ajentu Mossadului, țîni cu Maia! Eu nu țin cu nimeni. Eu văd și trag niște concluzii de om normal. Ce vor cei care o batjocoresc pe toate posturile de televiziune de la București? Să învingă la Chișinău opoziția? Care este opoziția reală din cele 6 județe basarabene? Ilan Șor, escrocul după care plânge pârnaia, dat în urmărire internațională pentru că a tocat un miliard d3e dolari din economiile basarabenilor, dar face naveta Ierusalim-Moscova de câte ori vrea și subminează autoritățile de la Chișinău? Alde Igor Dodon și toți nănăii cu mintea rătăcită, care se cred și acum „tăt maldavani”? Am să le stric dispoziția definitv „maldavanilor” de serviciu și în serviciul Moscovei: Elena (Olena), fiica lui Ștefan cel Mare, era supranumită la curtea țarului Ivan al III-lea, căsătorită cu Ivan Ivanovici Molodoi, era supranumită „Voloșanka” în Rusia, adică „Valaha”, iar nu „Maldavanka”. Treziți-vă, rusnacilor! Alt argument de bun simț elementar: lucrarea „Carte romănească de învăţătură duménece[le]” sau Pravila lui Vasile Lupu”, scrisă de Mitroplitul Varlaam la 1646, nu s-a numit „Carte moldovenească de învăţătură”, ci „Carte românească…”. Oare de ce?

Cu aceeași înclinație spre teatru, Maia Sandu a organizat cea de-a treia ediție a Dictării naționale de la Chișinău. Are o pronunție românească impecabilă, cum nu prea întâlnești prin București, prin Craiova, Cluj sau Timișoara. Basarabenii au inaugurat sărbătoarea limbii române și am preluat-o și noi (cu toată lehamitea) pe malurile Dâmboviței, prin Ferentari. Românii de peste Prut știu ce înseamnă dreptul la limba maternă mult mai bine, decât noi. Dictarea națională a fost un regal de naționalism autentic, mărturia legăturii cu străvechile noastre rădăcini comune. Uitați-vă și la Nicușor Daniel Dan: el a propus dictare națională pentru politicieni și eu aș începe cu el… El nu înțelege oricum ce înseamnă reîntregirea națională. „România și Republica Moldova sunt țări care au valori comune”, a gângurit Mucușor. Nu, Respublika Molotov nu este țară, este un stat emanat din voința lui Stralin și a lui Hitler. Țară este România tuturor românilor. De aceea, principiul „Două state – o singură țară!” trebuie să devină factor de coeziune pentru adevăratul nostru proiect de țară.

În ultimii ani, sub presiunea lingviștilor, a intelectualilor de tot felul, rușii și ucrainenii admit prin presa lor că „limba moldovenească este una și aceeași cu limba română, dar limba moldovenească este un marker politic”. Eu mă tem că efectul de vitrină, construit dincolo de Prut de comunitatea europeană, va transforma Respublika Molotov într-o placă turnantă pe dos împotriva României, așa cum au procedat sovieticii cu Republica Sovietică Socialistă Sovietică Moldovenească înainte de 1990. Abia atunci vom putea zice „Adio, reîntregire națională!” și vom rămâne pe mai departe unicul popor de nărozi din Europa, risipit în două state românești, putem să le zicem „frățești”, pentru continuitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*