Am trimis Consiliului Fiscal câteva întrebări scrise, în legătură cu impactul ajutorului financiar, militar și umanitar pe care România, timp de ani și jumătate, l-a acordat Ucrainei asupra deficitului bugetar. Cu data de 1 septembrie 2025, Consiliul Fiscal mi-a trimis un răspuns care adâncește misterul și agravează temerile. În legătură cu asistența financiară pentru Ucraina, documentul arată că: (i) în structura bugetului public nu există o poziție explicită privind asistența internațională, deci nici pentru sprijinul acordat Ucrainei și Moldovei de România; NOTĂ a mea – de aici rezultă că alocările de fonduri pentru aceste destinații sunt discreționare și sunt la limita calificării ca deturnare de fonduri; se dau bani publici, destinați altor poziții de cheltuieli publice (de exemplu, pensiilor, școlilor și spitalelor), pe programe cețoase ori chiar secrete de sprijin financiar al altor state; (ii) sprijinul acordat Ucrainei este secretizat, în baza unei decizii a CSAȚ;
(iii) sprijinul acordat Ucrainei nu este cunoscut cu precizie, ci este doar estimat de Parlamentul European, în baza unor date elaborate de un Institutul de Economie Mondială din Kiel, care se bizuie pe informații comunicate de autoritățile naționale; NOTĂ a mea – așadar, opinia publică românească și, mai ales, autoritățile publice românești, așa cum este Consiliul Fiscal, sunt private de date exacte despre sprijinul militar, umanitar și financiar pentru Ucraina, dar aceste date merg fără probleme către un Institut străin, deși sunt secretizate de CSAȚ; (iv) din tabelul întocmit de Institutul din Kiev rezultă că, în perioada februarie 2022 – iunie 2025, sprijinul financiar acordat Ucrainei de România a fost de 1,5 miliarde de euro, reprezentând 0,6 la sută din PIB, iar sprijinul financiar acordat Ucrainei de Comisia și Consiliul UE a fost de 63,2 miliarde euro, reprezentând 0,4 la sută din PIB; prima NOTĂ a mea – suma și procentul din dreptul României sunt inexacte, fiind contrazise de Rezoluția Parlamentului European din 17 iulie 2024, de sprijin al Ucrainei până la victoria finală, din care rezultă că fiecare țară membră a UE a contribuit anual cu cel puțin 0,25 la sută din PIB la sprijinul pentru Ucraina, acest procent fiind mărit ulterior, de unde rezultă că România a contribuit cu minim 850 de milioane de euro pe an, deci cu minim 2,55 miliarde de euro în trei ani; a doua NOTĂ a mea – suma de 63,2 miliarde de euro din dreptul UE este mult sub-evaluată, întrucât Ursula von der Leyen tocmai ce a declarat public că, pentru „unwavering support” pentru Ucraina, UE a cheltuit deja suma de 169 de miliarde de euro; (v) impactul războiului asupra economiilor țărilor membre ale UE se traduce ți prin inflație, încetinire a creșterii economice, explozia prețului la energie, dereglarea pieței de cereale, perturbări pe piețele financiare,realocări de resurse etc.; cifra de 3,5 la sută din PIB, evocată de ex-premierul Ciolacu în septembrie 2023, ca fiind contribuția României la ajutorul dat Ucrainei, nu a putut fi corelată cu alte date pentru a fi evaluată; NOTĂ a mea – cifra nu este negată, deci nu este chiar „scoasă din burtă” de Ciolacu: doar că ea nu poate fi corelată cu alte date pentru bunul motiv că … nu există alte date …
Și acum câteva comentarii…
În primul rând, trebuie observat că documentul emis de Consiliul Fiscal nu are în vedere decât sprijinul financiar acordat Ucrainei. Nu se vorbește nimic de ajutorul militar, constând în armament și muniție și în transportul și tranzitul prin România al armamentului și muniției din alte state, destinate Ucrainei. Nu se vorbește deloc de ajutorul economic – coridoare de transport ferite de orice controale, inclusiv sub aspectul produselor periculoase transportate în containere ermetic închise sub nume de cereale, chimicale pentru agricultură sau materii prime energetice (petrol, gaze, unele aduse chiar din … Rusia). Și nu se vorbește deloc de ajutorul umanitar sau de includerea gratuită a refugiaților sau a „refugiaților” ucraineni în categoria cetățenilor români plătitori de toate taxele și impozitele din lume (dar beneficiari pe jumătate/sfert/deloc ai prestațiilor sociale ale „statului democratic și social” român). Așadar, suntem cu totul orbi, instituțional și la nivel de opinie publică, în privința acestor costuri pe care le finanțăm noi, din munca, taxele, impozitele și contribuțiile sociale ale noastre. În al doilea rând, se observă că totul este secretizat în privința Ucrainei, chiar și acum, când suntem sub leadership- ul unui ins care a câștigat alegerile prezidențiale cu sloganul „România onestă” și în gestiunea unui alt ins care ne cere austeritate și „solidaritate în suferință”. Ceea ce „știe” Consiliul Fiscal despre sprijinul acordat Ucrainei de România și despre impactul asupra deficitului bugetar este doar o estimare a unui institut din Kiev… La fel ca și pandemia și schimbarea climatică, promovate ca mega – sperietori care au „justificat” furturile și înghețarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești, în favoarea unor „salvatori” care știu ei mai bine cum ne este nouă bine în colivie, și criza bugetară se bazează pe premise false și pe o frică re-direcționată. Nu românul de rând a cauzat deficitul, nu antreprenorul obișnuit a furat de a rupt tva și accize… Românul de rând a consumat o pizza mare, cu preț de pizza mare, deci el e autorul deficitului bugetar, iar nu războiul proxy al altora și optimizarea fiscală practicată de stăpânii monopoliști ai economiei.
