Foarte probabil, multă lume crede sau acceptă că suntem sub vremuri și că o mână de politicieni care au o reprezentativitate redusă și un tupeu nemărginit ne pot trata la nesfârșit ca pe niște captivi în colivie, lipsiți de curajul de a ne lua zborul și a trăi liberi. Mai grav, după „principiul” să luăm de la săraci ca să dăm bogaților, guvernele ultimilor ani a majorat sau consolidat mereu drepturile, facilitățile, rentele și monopolurile marilor actori ai economiei, tolerând sau încurajând pe față evaziunea sau optimizarea fiscală. Vocalii și agitații „lumii bune” nu mai prididesc să arate cu degetul către asistații social, către pensionari, către elevi și studenți, către profesori, către profesiile liberale și independente, ca fiind autorii anonimi ai deficitului bugetar, ca fiind comesenii care, cică, ar fi consumat o pizza mare la preț de pizza medie, restul fiind pomană sau credit. Nimic despre adevărații autori ai „incapacității de plată” în care s-ar afla România: dulăi care fac evaziune sau optimizare, care dau șpagă de supraviețuire sau papă subvenții, ajutoare de stat și contracte de achiziții publice unde jumătate din bani se fură, politrucii, birocrații de la Bruxelles, ONG – urile globalist – progresiste… Totuși… Încă avem o Constituție din care rezultă că România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor […] și dreptatea […] reprezintă valori supreme […] și sunt garantate” – art.1 alin.3. Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți nu poate fi restrâns decât pentru cauze grave, cum ar fi apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori a moralei publice, desfășurarea instrucției penale și prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi impusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și numai dacă este proporțională, nediscriminatorie și temporară, fără a putea atinge substanța dreptului sau a libertății – art.53.
Printre aceste motive de restrângere a drepturilor democratice nu se află dificultățile bugetare ale autorităților.
De asemenea, potrivit art. 47 din Constituție, statul trebuie să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, prin măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, iar cetățenii au dreptul la prestații sociale, cum ar fi dreptul la pensie (drept necondiționat de contribuția la un fond de pensii, n.a.), la concediu de maternitate plătit sau la măsuri de asistență socială. Constituția noastră nu a inventat aceste drepturi și libertăți și nici obligația statului democratic și social de a asigura cetățenilor un nivel de trai decent. Astfel de drepturi fundamentale se regăsesc și în Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 25), și în CEDO (art.14), precum și în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE (art. 34). Constituția, precum și CEDO, garantează dreptul de proprietate, inclusiv sub forma creanței contra statului sau a speranței legitime. Drepturile sociale nu sunt doar drepturi principiale, teoretice. Statul are obligația concretă de a onora creanța pensionarilor sau a persoanelor care beneficiază de asistență socială, în mod prompt și integral, iar drepturile create prin legi anterioare trebuie respectate indiferent dacă o lege nouă le mai prevede sau nu. Caracterul integral al drepturilor sociale semnifică obligația statului de a nu le ciunti, indiferent de dificultățile financiare pe care le-ar clama la un moment dat. Sub protecția conferită de Constituție și de CEDO, pensia pentru limită de vârstă reprezintă un „bun”, în sensul Convenției, deci este obiect al protecției ca drept de proprietate (cauzele Buchen c. Cehia, Andrejeva c. Letonia, Muller c. Austria etc.). Eventualele dificultăți financiare ale statului nu pot aduce atingere dreptului la pensie, care este un drept câștigat (cauza R.Sz c. Ungaria). Măsurile de politică bugetară nu pot afecta drepturile dobândite de cetățenii care, cu bună-credință, s-au bazat pe dispozițiile legale și au așteptarea legitimă de a obține pensia și drepturile conexe câștigate în baza reglementărilor anterioare.
În privința pensiilor contributive, CCR a emis mai multe decizii obligatorii, începând cu Decizia nr.874/2010. Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuare acestuia nu poate fi acceptată nici măcar temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la asigurările sociale (CAS), persoana în cauză și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat din aplicarea principiului contributivității; derogarea, chiar și temporară de la obligația concretă a statului de plăti pensia în exact cuantumul de la data pensionării afectează substanța dreptului la pensie. Foarte important este acest pasaj din Decizia CCR nr.874/2010: „dificultățile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuării, chiar și temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituțional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului de respectiv de către stat”.
Așadar, nu este constituțional ca Statul român: -la recalcularea pensiei, în baza legii 360/2023, să reducă imediat sau în timp cuantumul pensiei, pe motivul justului echilibru între pensiile mari și pensiile mici; pensiile mari au la bază contributivitatea, pensiile mici rezultă din proasta gestiune a sistemului de protecție socială; -să refuze, prin așa-numita ordonanță – trenuleț, acordarea indexării pensiei cu rata inflației; rațiunea indexării este menținerea puterii de cumpărare a banilor primiți cu titlu de pensie; -să introducă impozite (inclusiv cele progresive) și să impună CASS pe pensiile care depășesc 3000 de lei; -să refuze accesul unor bolnavi de cancer sau al unor persoane cu dizabilități la sistemul asigurărilor sociale de sănătate; -să impună CASS pe indemnizațiile de creștere a copilului foarte mic; -să refuze sau să diminueze drastic bursele școlare sau studențești. Toate cele de mai sus pot sta la baza unor demersuri de recuperare a ceea ce este al cetățeanului – drept, bun, speranță legitimă, încredere în stat și în sistemul judiciar, libertate, conștiința faptului că legea este pentru toți și este rațională. Doar că nimic din cele de mai sus nu se poate obține fără un proces, în care să fie ridicate excepții de neconstituționalitate pe care să le rezolve CCR în sensul propriei jurisprudențe. Iar doar câteva reclamanți nu pot fi suficiente pentru o soluție favorabilă, dar este puțin probabil ca judecătorii de la CCR să se sensibilizeze și să dea soluția justă pentru un asemenea număr mic de reclamanți…
