Primul ministru al Marii Britanii a anunțat că se pregătește de război pentru că Marea Britanie „e agresată de Rusia”. Voi știți ceva, a băgat Putin forte armate pe vreun teritoriu britanic?! Nu! Nici vorbă de așa ceva! Dar oamenii trebuie sa trăiască în teroare… Înainte de a fi speriați de războiul cu Rusia, gândiți un pic. Armata pe care vrea să o construiască Europa nu este pentru lupta cu Rusia. Nici pe departe. Armata Europeană pe care o construiesc progresiștii e pentru represiunea propriilor popoare, care se împotrivesc demenței neobolșevice. Discursurile pe care liderii progresiști le țin au elemente comune. Cuvintele-cheie sunt „dezinformarea rusă”, „putiniștii pătrunși în societățile noastre”, „ingerințe rusești”. Progresiștii aflați în fruntea țărilor care țin hangul lui Macron, al Ursulei, al lui Zelenski se confrunta în primul rând cu rezistența internă a suveraniștilor din propriile țări. Nu cu vreo agresiune a lui Putin în țările lor. Da, la nivel declarativ se dorește un război cu Rusia pe termen lung. Dar sa luăm în considerare niște factori militari economici și demografici… Din punct de vedere militar, am explicat de nenumărate ori de ce în acest moment un război este imposibil. Dar haideți sa ne gândim cine ar fi recruți acestei armate! Majoritatea celor foarte tineri sunt progresiști. Au fost spălați pe creier în timp ce părinții lor suportau același proces de prelucrare ideologică. Belicoșii mâncători de banane susțin războiul din Ucraina, cer ca țările lor să se implice în războiul cu Rusia. Sunt masa de manevră perfectă, carnea de tun perfectă. Deja în țările UE cangrenate profund de progresisism propaganda a reușit să divizeze societatea. Mainstreamul de la noi încearcă din răsputeri să ne bage în cap că toată Franța e progresistă, ca toată Germania e progresistă, că toată Italia e progresistă, că toată Spania… și așa mai departe.
Realitatea însă stă cu totul altfel. În toate țările aflate sub conducere progresistă există mișcări foarte puternice de rezistență împotriva globaliștilor sataniști! Iar ei știu asta foarte, foarte bine! De aceea au interzis politicieni, de aceea au promulgat legi care bagă pumnul în gură adevărului și promovează imbecilități. Mișcarea suveranistă a luat așa o amploare, este extrem de puternică și se se opune din răsputeri statelor care au instaurat un regim polițienesc pentru propriile popoare. Iar ei știu asta și se tem. De aceea legile, de aceea propaganda violență și virulent ă. Acesta este, de fapt, scopul creării unei armate europene. Nu războiul cu Rusia.
Războiul cu Rusia este doar o marotă pe care o folosesc pentru a câștiga din mai multe părți: 1. Așa țin populația sub control. Populația paralizată de frică, terorizată, este incapabilă de coalizare împotriva sistemului; 2. Mai-marii „ioropii progresiste” spală bani, încasează comisioane grase de la producătorii de armament; 3. Așa se creează în subconștientul colectiv necesitatea creării unei armate; 4. Armata europeană va fi creată din oameni care susțin progresistii, care sunt progresiști, care nu gândesc singuri. Se dorește a fi alcătuită din mase de manevră; 5. Acumulează armament. Dar înarmarea nu este pentru a lupta cu Rusia, ci pentru a fi folosită împotriva suveraniști lor din propriile țări.
Bref, armata europeană se creează pentru instaurarea dictaturii progresiste nu doar la nivel statal, ci la nivel paneuropean. Știind toate aceste lucruri, gândiți-vă unde a fost George Simion în ultima perioadă. Să se vadă cu romanii din diaspora?! Acesta a fost scopul declarat. Dar, „întâmplător”, a vizitat diaspora din țările cu cele mai puternice mișcări suveraniste, aflate în plină ascensiune, în plin proces de coagulare! Da, Brussels-ul se strofoacă să convingă populațiile interne că este nevoie de armată. Dar suveraniștii nu dorm. Acum se creează alianțe puternice, pentru a contracara și pentru a stopa satanismul. În final, gândiți-vă că ei nu au nici bani de armament, nici de armată. Ei au nevoie de minim doi ani pentru a-și atinge scopul. Noi avem acești doi ani și lipsa lor de bani de armament de partea noastră. Noi nu suntem singurii suveraniști nici din Europa și nici din lume. Și, mai presus de toate, cel mai important, noi Îl avem pe Dumnezeu. Iar ei nu au niciun Dumnezeu…
Concluzie: Stați uniți. Nu vă lăsați speriați nici de zvonurile de război, nici de înarmare, nici de noi pandemii scoase din nasul Muctatorului, nici de nimic. Când auziți că se fabrică și se cumpără armament, amintiți-va de înțelepciunea populară, prin care strămoșii noștri ne-au transmis niște lucruri: „Nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește!”; „Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea!”. În Sfânta Scriptură: „Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” și „„Cine duce în robie, de robie are parte; cine cu sabia va ucide, trebuie să fie ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor”. Și, cel mai important: „Fericiți făcătorii de pace, că a lor este Împărăția Cerurilor!”…





