Arhive categorie: Ghimpele Națiunii

De la primul glonț, de la primul cadavru, de la primele mistuiri ale păcii: poziția de forță din deja, nu viitorul de mâine, ci din ziua de dinaintea izbucnirii războiului…

Gestul ucrainienilor de a ne acuza de importuri (de către noi și, apoi, exporturi către ei) de combustibili „cu origini necunoscute” (!) nu are nici o legătură cu presupusa sursă „necunoscută” a combustibililor, care ar ajunge de la noi, pe


O masă amorfă de carne de tun: marele foc dintr-o Mare Neagră devenită sângerie…

Grija guvernanților noștri nu este nicidecum aceea că, în zona perimetrului de exploatare a gazelor românești din Marea Neagră, ne-ar putea aprinde rușii, la propriu, un mare foc… Pentru că nu-i interesează coordonata de securitate pentru noi în zona de


Nepacea lumii de dincolo de ziua de mâine: Marea Neagră, „vitală” demenților ce i-au linșat chiar și pe nebunii de pe tabla de șah de altădată…

Nu, nu suntem într-o stare de „minima pax”… Pentru că o pace minimă este doar un alt focar de aprindere… Din care nu pacea renaște aidoma Phoenixului… Și chiar dacă, aparent, suntem într-o zonă de acalmie, datorată falsei impresii că


Cucuta „de Vuitton”!…

Hai, veniți de le luați! Că geaba’ le avem noi! Ca artefacte, ca simboluri, ca imagini de țară și de vatră strămoșească… Dacă nu sunt trecute prin „pnrr”, nu le putem fura… Nu putem șterpeli și noi ceva, ca mărunțiș


Dreptul constituțional „electoral”: a fi ceea ce nu ești ori a nu putea citi ceea ce ești?…

Adevărul că nu știm care sunt mai periculoși pentru democrație… Ăia analfabeți, pentru că nu știu ce votează, sau „fetițele” non-binare, pentru că nu vom știi niciodată cine a votat de fapt?!… Și, mai ales, care este lotul mai consistent


Nu întindeți senilele peste podurile de flori de altădată…

Căci, mai apoi, nu vom mai avea loc pentru îmbrățișările de reîntregire cu frații noștri… Și nu doar pentru că acei alți următori poeții ce vor păși, în cadență și poate chiar marș, peste urmele deschizătorilor unirii, nu vor mai


Când mocirla războiului se va fi uscat…

„Efectele” militare nu se donează… Mai ales când vorbim de cele încă aducătoare de moarte… Ele se casează sau se vând… Dar nu se scot din inventar prin donații „în interes de război”… Poate în interes de pace… Dar nu


În locul Tratatului de aderare, de mai ieri, angajamentul comun al trădării și vânzării de țară…

La atât se va reduce, de fapt, tot acel stufos Tratat european de până mai ieri, toate acele pagini de „aquis” -uri și anexele inițial motivante… La impunerea trădării și vânzării de țară de către fiecare stat european… La început,


În loc să ne luăm o țintă de pe piept, să nu ne trezim și cu mâinile acolo…

Ne zice „unchiul Sam” să donăm ucrainienilor sistemul „Patriot”… Sigur, vorbele lui ar trebui să pară o nevinovată sugestie, dar este evident aproape un ordin… Și doar timpul ne mai desparte de momentul translatării „sugestiei” de donație în cea de


Un glonț în tâmpla viitorului nostru: decomasarea dejecțiilor politice în văzul alegerilor de mâine…

Nu, nu sunt doi candidați diferiți… Așa cum, până nu se rupe cangrena în două, nu sunt nici două gâlme „distincte”, fiecare cu propriul puroi… Și nu există nici un bazin electoral comun, de facto, din care, printr-un tertip ordinar,