Arhive autor: Valeriu Dulgheru

In memoriam Nicolae Dabija, poet, publicist, cronicar, istoric, mare patriot ar fi implinit pe 15 iulie 76 de ani

Poetul Național Nicolae Dabija ar fi împlinit 76 de ani, dar… Marii Poeți scriu pe înțelesul tuturor, dar cu un sens cutremurãtor de adânc și pãtrunzãtor pentru ființa umanã. Așa a scris Mihai Eminescu, așa a scris Grigore Vieru, așa


Cârcotașii…

Conform DEX cârcotașul este „omul, care caută mereu ceartă, care e veșnic nemulțumit”. Aceștia sunt o castă, care vor încerca în permanență să subestimeze succesele altora și să le supraaprecieze pe ale lor. În cazul guvernării de astăzi la acest


Casa arde, iar baba se piaptănă…

Chiar așa este. Războiul e la granițele noastre. De aproape două luni de zile simțim și noi mirosul prafului de pușcă ars în Ucraina. În contextul noilor planuri ale lui Putin de a ataca în estul și sudul Ucrainei, Odesa,


Raptul Basarabiei…

Se spune că Domnul, la ziua Marii împărţiri ne-a dat nouă, românilor, cele mai bune pământuri, dar pentru echilibru – şi cei mai răi vecini. De fapt, vecinul din est se face vecinul oricui dacă doreşte. Aşa a procedat întotdeauna,


A tunat şi i-a adunat!

Într-adevăr, cum se văd urcați în vârful piramidei puterii, acești baistruci socialiști se cred „țari”. De Dodon nu mai vorbim: un an în urmă se gudura la picioarele bosului Plahotniuc, era un băiat ascultător. Când „șeful” Plahotniuc avea nevoie pentru


La Chișinău dreapta se reface încet, dar sigur!

Astăzi avem „vrăjmaşi câtă frunză”, dar cel mai mare dușman este Neunirea noastră. În momentele când am reușit să învingem acest vrăjmaș am avut doar de câștigat. La 1918 marii înaintași ai noștri au învins acest dușman, s-au unit și


Basarabie răstignită, încotro?

De treizeci de ani ne bălăcim într-o sărăcie materială, spirituală și morală. Nici în perioadele de ocupare țaristă (1812-1918) sau sovietică (1940-1991) românii basarabeni nu au dus-o mai bine fiind trecuți prin deportări, foamete organizată, închisori, colectivizare forțată, rusificare acerbă.