Arhive autor: Teodor Palade

Aceste hiene pribege pe care, naivi, le-am ales să ne fericească

„Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută  aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omeneşti?


Covid-19 a încetat să fie numai o boală; Covid-19 a devenit ideologie…

Brusc, o maladie asemănătoare până la identitate cu gripele sezoniere care bântuie anual blânda noastră planetă, a fost ridicată la nivel de apocalipsă. În ciuda numeroaselor acuzaţii de conspiraţionism, a pedepselor drastice aplicate contestatarilor versiunii oficiale prin care se afirma


Misiuni ale Forțelor Armate pe timpul pandemiei

La o primă vedere, întrebarea pare a fi lipsită de sens. În esenţă, armata există pentru a interveni în situaţii de criză majoră. Iar pandemia reprezintă, dincolo de orice alte considerente, o asemenea situaţie. Totuşi, în actele oficiale fundamentale ale


„Biletul de Voie” european…

Din cauze naturale sau, mult mai probabil, aflată sub un strict control, pandemia se stinge. Semnele sunt evidente şi, nemaiîntâlnit la oricare altă epidemie cunoscută, ca la un semn, dispariţia bolii se comite simultan în zeci de ţări. La fel


Maşina de spălat creiere

În ultima vreme, singura aparatură care a lucrat din plin în România, singurul domeniu în care s-a investit fără restricţii şi unicul mecanism care a cunoscut succese reale, remarcabile chiar, a fost maşina de spălat creiere. Mai mult ca oricând,


Al cui „lac” este Marea Neagră?

Disputa asupra apartenenței Mării Negre pare, la o primă vedere, un demers pueril. Numai că, din punct de vedere geostrategic, această întindere de apă strâns ținută între palmele Europei capătă dimensiuni definitorii pentru soarta popoarelor ce o înconjoară și nu


Ni s-a zugrăvit un nou orizont – vaccinarea!

Pentru a înțelege încotro mergem, ne-am obișnuit să privim la conducătorii noștri direcți, la cei pe care noi, neputincioși în a ne depăși proastele obișnuințe, credem că i-am ales și, mai ales, ne închipuim că ne sunt datori. Câtă naivitate!


Abuzul instituționalizat, mai traumatizant decât boala

Deși a trecut mai mult de un an, încă sunt discuții serioase cu privire la modul în care a apărut acest virus și la rapiditatea anormală prin care s-a răspândit în lume. Documente credibile, tot mai des evidențiate, conduc spre


Epopeea tristă a suveranității României de după 1989

Aruncând o privire prin istoria mai veche sau mai recentă a României este greu, dacă nu imposibil, să găsim o perioadă de timp în care am fost un stat cu adevărat independent și suveran. Să fi fost de vină poziția


Mizeriile morale ale „pandemiei”

„Pandemia”, pulsând în valuri inegale precum inima bolnavului de Covid-19 legat de doctori pe patul de la A.T.I., și-a sărbătorit cele 12 luni de existență cu un nou vârf de infectări. Printr-un mecanism pe care niciunul dintre înțelepții lumii nu-l