Arhive autor: Corina Mihaela Roman

Azi, te văd… Ești înţeleptul care stă la pândă, un iluminatul prin neimplicare. Ca ploaia care, în loc să potolească setea pământului, şi-ar opri curgerea prin individuaţii de sine, la mijlocul distanţei dintre norul în care ea s-a frământat şi …

Rămân prinsă între două lumi, închircită în agonia de a nu Fi în niciunul din cei doi Acolo, moartea dându-și în mine, suflul propriei definiții. Însingurarea mi-a umflat glezna care abia se mai târăște într-o mulțime de incertitudini. Întregirea m-a …

Nu simți? E zborul cel mai înalt al primilor porumbei albi, ce își vor lăsa pe așternutul nostru zborul întâi, atunci când picăturile de ceară ale singurei lumânări ce va arde în dreapta răsuflării noastre reîntregite, se vor ofta pe …

Sufletul meu, deodată întrebător, se zvârcoleşte între cele două stări de „a fi” încercând să le aducă împreună. Voi rămâne oare, la mijlocul distanţei, într-o acceptare a morţii vieţii, sau voi manifesta alte aripi spre o nouă înălţare purtând în …

În lumea din care eu vin, sufletul îmi este trup (mai uşor decât cea mai suavă adiere a vântului), iar iubirea îmi este inimă: ca un bulb de lumină ce radiază fără să îmi ameninţe eternitatea cu firişoare de puls …

Hârtia pe care te scriu, este pătată de verde. Poate că ochii mei și-au plâns demult culoarea pe genele ei alungite în cuvinte, iubindu-te. Ori așa au înmugurit și înfloririle vieții ce au îndrăznit să-și umezească buzele în izvorul compasiunii …

Fiecare firimitură de iubire mi te caută parcurgând întregul corp, din vârful degetelor de la picioare și până sus, în cealaltă inimă ce te iubește în imagini și sentimente articulate. Și pentru ca darul să se poată dărui, picăturile de …