Ca alți foarte mulți ardeleni, m-am bucurat la aflarea veștii punerii în circuație a trenului internațional „Transilvania”, pe ruta Cluj-Napoca-Viena, începând de duminică, 8 decembrie 2018. Am hotărât imediat că voi face o călătorie cu acest tren, pe care o gândeam și ca o excursie plăcută pe teritoriul a trei țări, urmărind, lejer, de la fereastra unui vagon modern, peisajele ce ți se oferă de-a lunguil celor aproape 700 de km, care despart Clujul de Viena; că îmi voi putea lua leptop-ul pentru a putea lucra în cele aproape 11 ore cât durează călătoria; că la ora prânzului voi merge în vagonul-restaurant unde voi putea servi masa în condiții civilizate. Dar dacă lipsește vagonul-restaurant?, m-am întrebat. Oricum, mi-am zis, nu se poate să nu fie măcar un bufet, amenajat la capătul unui vagon, unde gășești ceva de mâncare, o apă minerală, un suc, o cafea… E doar un tren internațional!..
Ceea ce mi-am propus atunci am putut realiza de abia în primăvara acestui an, în „frumoasa” lună mai, ultima a primăverii. Mă gândeam la flori și la toate celelate frumuseți pe care natura ți le oferă în această lună.
Din păcate, călătoria-excursie pe care o visam eu a fost o deziluzie totală și din punct de vedere a trenului internațional „Transilvania”, și în privința vremii, care a fost una „de dat la câini”, cum se spune, o vreme friguroasă, cu rafale de vânt și de ploaie de toamnă târzie.
Dacă vremea ești nevoit s-o accepți așa cum este, adică cum ne-o dă Dumnezeu, în privința trenului nu se pot accepta lucrurile așa cum sunt, fiindcă nu sunt făcute de Cel de Sus, ci de niște oameni, care au niște funcții de conducere, pentru care iau și niște salarii pe măsură, dar au și niște răspunderi, niște obligații pe care trebuie să le respecte. Deci, vreau să spun, așa cum au mai spus alții, înaintea mea, că lucrurile nu sunt bine gândite și bine făcute în ce privește trenul internațional „Transilvania” de pe ruta Cluj-Napoca-Viena, care s-a dorit a fi „o primă deschidere feroviară mai serioasă spre Europa”.
Am aflat că acest tren s-a „născut” ca urmare a negocierilor operatorilor naționali din România, Ungaria și Austria. Dar oare Direcția Regională CFR Cluj-Npoca nu are nicio obligație față de cei ce aleg să călătorească cu acest tren? Totuși el pleacă din Cluj-Napoca. Sau, pur și simplu, trenul s-a pus în circulație, iar mai departe „Dumnezeu cu mila”, cum se spune. Călătorii s-or descurca ei, fiecare cum va putea. Dacă au inspirația să-și pună ceva de-ale gurii (mâncare și apă) atunci e bine, cât de cât, dacă nu rabdă de foame și de sete vreme de zece ore și 40 de minute! Fiindcă nici urmă de vreun „punct alimentar”, amenajat la capătul unui vagon. De vagon-resturant ce să mai vorbim! Este de domeniul trecutului, când parcă treburile mergeau mai bine pe la CFR. Același lucru e valabil în privința vagoanelor, care sunt departe de a se ridica la nivelul minim pe care trebuie să le aibă, spre a asigura condiții de călătorie normale și civilizate(prize, aer condiționat, lumina electrică, hârtie igienică la toalete etc).
Se va spune: lumină electrică?… Este, domnule, cum să nu fie!… Este, e drept, dar din cauza ei, după ce s-a lăsat întunericul, a trebuit să ne mutăm în alt vagon, la îndemnul conductorului, fiindcă în vagonul în care eram, lumina era defectă. (S-a întâmplat, concret, în seara zilei de 17 mai a.c.). La toate acestea se mai adaugă timpul foarte mare în care sunt parcurși cei 671 de km, în zece ore și 40 de minute, ceea ce înseamnă o medie orară de aproximativ 60 de km pe oră. Aceasta fiindcă și la noi, dar mai ales pe teritoriul Ungariei, trenul are un mers de „personal”, oprindu-se „la toate porțile”, stând, uneori, minute în șir, acodându-se prioritate altor trenuri ce circulă în același sens.
Am rămas cu un gust amar în urma acestei călătorii și cu convingerea că parcă toate sunt făcute în țara asta de mântuială, după „convingerea” unora, deloc benefică „Las’, domnule, că-i bine și așa”! Da nu e bine deloc, domnule director general al Direcției Generale CFR Cluj-Napoca și domnule director al Direcției CFR Călători, care ați „uitat” o obligație minimă: grija față de călători. Sunt tocmai motivele care i-au determinat pe mulți să aleagă alte mijloace de transport, în locul trenului. Le-aș sugera deci celor doi domni directori generali să urce și dumnealor în trenul respectiv, ca simpli călători, să nu-și pună nimic „în traistă” și vadă cât de bine se vor simți când vor ajunge la Viena.
Lasă un răspuns