Școala într-un declin enorm, iar întreg sistemul de învățământ decăzut la cele mai inferioare limite. Un adevăr care nu poate fi negat, deoarece prin degradarea sistemului de învățământ/ școlii se resimte enorm decăderea societății în toate domeniile de activitate, dar, mai ales, în nivelul de cultură al generației în creștere și nu numai, fenomen ce se manifestă negativ în totalitatea valorilor spirituale și materiale. Prin degradare se subînțeleg manifestări precum atitudinea, comportamentul și mentalitatea omului, componente ce afectează respectul și reciprocitatea relațiilor dintre concetățeni, în rezultat, dând naștere inechității sociale, proces ce divizează comunitatea în mai multe categorii sociale. Bineînțeles, prin divizarea societăţii consecinţele le suportă doar omul care nu este protejat social, doar omul care nu are puterea sau funcția corespunzătoare în stat. De asemenea, nu este protejat elevul/ părintele elevului în cadrul unității de învățământ, atunci când administrația școlii sau profesorul manifestă calități de autoritarism, specific societății basarabene din trecut și prezent. Astfel, la ziua de azi dezvoltarea și cultura omului în creștere este traumatizată, iar prin relația nesatisfăcătoare dintre elev-profesor-manager școlar-părinte imaginea școlii își pierde complet autoritatea în societate. Este neplăcut acest lucru, însă realitatea nu poate fi ascunsă așa cum nu pot fi ascunse și faptele care se întâmplă, cu adevărat, în cadrul sistemului de învățământ moldovenesc.
Dacă în lumea civilizată se încearcă tot mai mult de a schimba spre bine natura și caracterul lucrurilor în procesele instructiv-educative în raport cu transformările ce se produc în evoluția omului, atunci în școala moldovenească natura lucrurilor nu se modifică absolut deloc, dar, cu mult mai rău, se mențin aceleași principii/ metode tradiționale de educație care impun reguli autoritare și de supunere. Aceste metode de educație și, respectiv, relația insuficientă dintre profesor-elev, manager școlar-elev sunt foarte bine cunoscute în societate, iar competiția dintre realitate și falsitate, creată în detrimentul omului, este educația care formează doar impresia dezvoltării unui sistem sau a unei societăți, însă nu este realitatea și motivația de care are nevoie ființa umană. Având la bază ca etalon criteriul de falsitate și neechitate, școala din societatea moldovenească pune în pericol, mai întâi de toate, personalitatea copilului în creștere, deoarece prin educația creată în mod artificial se produce ruinarea dezvoltării normale a individului, cât și dezvoltarea normală a propriei societăți. Nemijlocit, realitatea existentă confirmă necontenit faptul că unitatea de învățământ din societatea moldovenească nu are scopul de a acorda ajutor în dezvoltare tuturor tinerilor în creștere, dar este numai pentru o anumită categorie de persoane ce sunt promovate/ privilegiate în mod prioritar după reușita școlară sau conform situației materiale și sociale ale părinților acestora, etc. Iar dacă să ne referim la situația copiilor cu dizabilități din unitățile speciale școlare moldovenești sau a copiilor din familii cu o situație materială vulnerabilă, atunci situația este și mai dramatică și mai strigătoare la cer. În acest caz putem constata că o astfel de atitudine din partea profesorului este destul de negativă în procesul educației, iar consecințele se prezintă astfel: sunt influențate nespus de negativ relațiile interumane; formarea individuală a omului în creștere este vătămată și inferiorizată; iar dezechilibrele în dezvoltarea omului și a societății sunt destul de prezente și evidente. Corespunzător, prin fenomenul fals de competiție permanentă precum cine este mai bun dintre elevi, profesori, individ, societate are loc procesul anormal în conviețuire, acesta contribuind nespus de negativ la formarea unui mediu social sănătos. Aceasta este o concurență cu adevărat nefirească, bazată pe incultură care nu dezvoltă, ci din contra distruge și face să nu mai existe nici într-un mod personalitatea autentică a omului. Iar prin relația existentă dintre managerul școlar, cadru didactic, elev, părinte nu se sincronizează nicidecum multitudinea de acțiuni din cadrul unității de învățământ, acestea urmând să fie o condiție indispensabilă pentru a influența pozitiv administrarea unității de învățământ, câr și instrurea și formarea unei personalități adevărate a copilului în creștere.
Lacume serioase în existența școlii basarabene, probleme actuale ce sunt soluționate în mod arbitrar și inechitabil. Inechitatea socială/ inechitatea școlară există în mod vizibil, iar nemulțumirea elevilor și a părinților acestora față de administrația unității de învățământ este chiar revoltătoare. Necătând la alte aspecte instructiv-educative sau din cele ce țin de relațiile manager școlar-profesor-elev-părinte, nemulțumirea majoră a elevilor și a părinților este față de taxele ilegale impuse pentru așa numita „întreținerea și existenta instituției de învățământ”. Plângeri, demersuri, la nesfârșit, în adresa Ministerului Educației, Guvernului și, respectiv, în adresa unităților de învățământ moldovenești despre colectările ilegale de taxe școlare, însă subiectul în cauză rămâne neschimbat și viabil în viața elevului și a părintelui acestuia. Conform opiniei publice, sistemul de învățământ moldovenesc (de la cel preșcolar până la cel universitar si nu numai) a devenit un domeniu nespus de profitabil și coruptibil în sfera socială. Pe lângă taxele legale obligatorii (lunare sau anuale), părinții copiilor din școli, grădinițe sunt obligați să achite și alte sume de bani în formă nedeclarată. Iar studenții din universități se pronunță clar că corupția din învățământ este deja necontrolabilă și a devenit un fenomen obișnuit la ziua de azi. Problema corupției din învățământul moldovenesc este bine cunoscută, iar prezența fenomenului de corupție în totalitate la nivel mondial se plasează pe locul 122 din 176 state prezente în clasament pentru anul 2017, studiu realizat de Transparency International. Astfel, atât sistemul de învățământ, cât și întreaga societate moldovenească degradează, la nesfârșit, prin patologia cronică a corupției, acțiune ce desfigurează verticalitatea umană.
Cu mare regret, însă capacitatea şcolii/ unității de învățământ în repetate rânduri mutilează rolul educaţiei şi nu reuşeşte să încadreze elevul/ omul în limitele unei educaţii și instruiri necesare/ adecvate, respectiv, unitatea de învăţământ nu reuşește să găsească locul potrivit pentru identitatea şcolară. Iar transformările frecvente ce au loc în reformele şi politicile educaţional-instructive naționale nu corespund cerinţelor competitive contemporane. Ele încă se bazează pe o formă de educaţie demodată, care, la rândul lor, deformează procesul în cauză. Comunicarea inadecvată dintre profesor-manager-elev nu corespunde şi nu formează sincronizarea corectă de a obţine rezultatul dorit. Cadrul didactic, managerul școlar, în majoritatea cazurilor, nu oferă importanţa și atenția cuvenită elevului, punând în valoare doar accentul pe lucruri absolut neînsemnate precum: starea materială a copilului, locul şi funcţia în societate a părintelui, etc. Deseori principiile învechite ale profesorului, cu accent pe diferenţa de vârstă, de mentalitate, de comportament, de creştere şi educaţie în diferite etape ale timpului, constrâng elevul de a fi marginalizat şi supus unor reguli demodate de educaţie. Dezinteresul profesorului faţă de viaţa interioară şi sentimentală a elevului creează un nou motiv pentru a diminua importanţa şi valoarea şcolii în sfera socială. Prin autoritatea excesivă, pe alocuri agresivă şi orgolioasă a profesorului, nu se acordă spaţiul necesar elevului pentru a-şi manifesta aptitudinile, capacităţile şi caracterul creator în dezvoltare. Prezenţa acestora dezvoltă dezechilibrul de unitate dintre profesor-elev, astfel scăzând funcţia evolutivă a intelectului şi personalităţii elevului în procesul de formare. Nemijlocit, acest lucru motivează elevul de a-şi pierde încrederea în propriile puteri şi personalitate, creându-i în așa mod dezorientarea în viaţa socială. Iar prin gradul de cooperare şi comunicare inadecvată dintre profesor-elev se poate produce şi o orientare a elevului spre abandonul şcolar, element ce denotă faptul că o persoană trebuie să renunţe la dreptul moral/ civil pe care îl are în viaţa personală şi comunitară. Însă latura de a mărgini şi izola elevul într-un mediu social este funcţia care, în acelaşi timp, mărgineşte şi sistemul de învăţământ într-o societate, plasându-l în rolul de a fi incapabil în a se dezvolta şi evolua în pas cu schimbările şi necesităţile curente ale vieţii contemporane.
Lasă un răspuns