Impactul a ceea ce ar putea fi o Criză mondiale a capitalismului, alunecate tot mai mult spre etapa crizei de sistem, are efecte excitante înfiorătoare asupra popoarelor.
Forțele sociale și cele politice, la nivel mondial, dau câteva tipuri de răspunsuri la ciclul capitalist de marginalizare, exploatare și deposedare fără precedent. Evidențiez patru tipuri:
Răspunsuri locale de protest, preponderent în orașe, îndreptate împotriva guvernanților din țară considerați cauze personale ale degradării și excluderii a segmentelor largi de populație din „normalitatea vieții”. Sunt înaintate revendicări de schimbare a guvernului, de schimbare a deputaților, a șefului statului. Protestatarii nu pricep cauza bazală a nenorocirilor lor. Protestatarii văd doar actorii politici ai tragediei lor, bănuiesc pe unii oligarhi. Nu este perceput adevărul despre vina scenariului organizării orânduirii sociale.
Reformismul „de sus” – chiar dacă au loc reforme, ele urmăresc numai două scopuri: stabilizarea sistemului și salvarea sistemului în sine. Vorbăraia despre reforme și trebăluirea reformatoare a guvernanților mențin iluzia reformismului panaceu de toate relele, cultivată prin mass-media de actorii politici băștinași și din obcom-urile occidentale.
Resuscitarea fascismului. Se scrie despre „fascismul secolului 21”. Fascismul este manifestarea politică a intereselor burgheziei mari șovine, susținute din umbră de oligarhie. Fascismul capătă bază de masă în stratul de sus al clasei muncitoare, în burghezia de mijloc și elementele criminale. Fascismul are semne distinctive rasismul, declararea superiorității față de alte națiuni, proclamarea superiorității trecutului idealizat și mitizat al propriei națiuni, misticismul, militarismul, activități de extindere teritorială prin cuceriri militare de la alte popoare – pentru folosul națiunii superioare”. Proiectul fascist modern urmărește fuzionarea clanurilor conducătoare locale cu capitalul transnațional.
Elaborarea noului socialism, ridicarea partidelor socialiste, cu ideologie adaptată la specificul țării și al timpului. Prin lozinca „Socialismul secolului 21” își definesc politica guvernele din Cuba și cele „de stânga ” din Bolivia, Ecuador, Nicaragua, Venezuela.
Lozinca „Socialismul secolului 21” a fost preluată din cartea cu același titlu a lui Heinz Dieterich (1996). Autorul se baza pe ideile economiei echivalente și planice ale Arno Peters.
H. Dieterich afirma: orânduirea socială existentă trebuie înlocuită cu un „sistem social calitativ diferit”. Componenta obligatorie a „Programei Socialismului secolului 21” este revoluția socială treptată, non-violentă. Succesul unei revoluții sociale eficiente de proporții trebuie să fie rezultatul convingerilor bine informate despre avantajele noului proiect.
Dieterich propunea constituirea a patru institute sociale fundamentale: a) economia echivalenței întemeiate pe teoria marxistă a valorii, în locul principiilor așa-numitei economii de piață; b) democrația realizată prin majoritate și prin referendumuri – în cazurile de dezbatere a problemelor ce privesc întreaga societate; c) în instituțiile de stat să lucreze reprezentanții legitimi ai intereselor majorității populației, asigurându-se și drepturile potrivite ale minorității; d) cetățeanul responsabil, moral, cu gândire critică și independentă.
Sus-numitele institute sociale ale Noului Proiect Istoric se vor sprijini pe pilonii democrației reale, pe drepturile oamenilor muncii, pe colaborarea regională – creându-se „blocuri regionale ale puterii sociale”.
Lasă un răspuns