Suntem în Anul Centenarului și nu am reușit să pavoazăm cu drapele tricolore, nu 240 de orașe, dar nici măcar o sută de localități… Nu am reușit să împlinim tricolorul nici măcar pe marile monumente ale țării… Veneticii s-au mișcat, însă… Au înfășurat cârpe ungurești pe toți stâlpii din Sfântu Gheorghe… Și le știu bine numărul: 240! Ar fi pus și mai multe dar, pesemne, nu au mai găsit liber nici un stâlp, catarg, băț, porți, ori un fier forjat de la „remat”, orice!
Și nici nu îi interesa cât le vor ține atârnate prin Sfântu Gheorghe! Pentru ei, apogeul a fost atins în clipa în care au ridicat toate aceste rufe în bătaia vântului. Pentru a puncta o imagine simbolică… Încă un simbolism budapestan anti-Centenar…
Pentru ei, dară, era important să reușească să facă acest lucru. Să ne sfideze. Să dovedească faptul că nimeni nu-i împiedică în acțiunile lor… Nici Poliția, nici Jandarmeria, nimeni! Să-și dovedească putința, să ne dovedească neputința… Să ne arate forța, fie și doar imagistică, de care dispun după deceniile noastre de nepăsare, acceptare, abandon. Să ne înșire în fața ochilor inventarul recuzitei lor; acum drapele ungurești pe care, numai mâine-poimâine, nu se vor da înlături să le folosească pe post de flamuri de luptă.
Și este grotesc felul în care am ajuns să asistăm la înălțarea acestor fâșii de cârpe fără să reacționăm…
Oare unde au fost românii când prima cârpă era atârnată de catargul de care ar fi trebuit să-i agățăm noi pe acești netrebnici? Apoi, a doua, a treia?!…
Să umpli orașul cu 240 de „panglici” pe post de steaguri evidente și nimeni să nu aibă curajul să riposteze?! Păi’, mâine-poimâine, în loc de cârpe vor aduce niște tunuri… Le vor vopsi în culorile umorii verzui și vor spune tot așa, că sunt pentru „celebrări”. Și nu ne vom trezi poate decât în clipa în care vor începe să umple țevile cu plumb…
Suntem în Anul Celebrării Marii Uniri, și, iată, maghiarimea politică se ține de programul-pogrom al identității noastre, transcris de la Budapesta. Ne-a înfășurat aproape la propriu, într-o sfidare fără precedent, în simbolurile ungurimii și secuimii.
Unde este Statul Român? Unde este Armata Română? Chiar nu înțelegem că a trecut vremea simplelor reacții?! Că nu mai este suficient doar să defilăm cu un pluton de soldați de Ziua Națională pentru a arăta că ne apărăm Identitatea Națională…
Situația este de urgență națională! CSAT trebuie să intervină, legile schimbate, readuse în forța lor juridică. Iar acolo unde Poliția și Jandarmeria se dovedesc prea fragile pentru a lua niște scări să demonteze mizeriile pe care au ajuns să ni le afișeze veneticii, militarii trebuie puși la treabă!
Nu mai puneți soldații doar să deszăpezească, să ridice diguri de nisip la inundații, să care apă în vremurile secetoase! Este vremea ca Armata să se ocupe de apărarea Identității Naționale!
Mergem pe la alții să-i ajutăm să-și facă ordine în „teatrele” lor! Dar Țara, Neamul, Prezentul nostru – cui le lăsăm? Cine vrem să vină să ne apere Istoria și Identitatea? NATO, UE? Poate unchiul Sam, nu?!
Unde sunt generalii din eșalonul doi? Cei adevărați, împinși în spate de gradele de carton și tinichea? De ce nu vorbesc cu dreptul militar al deceniilor pe care le-au pus în slujba Națiunii?!
Ministerul Apărării este preocupat să șteargă orice identitate, orice simbol național și tradițional de pe uniformele militarilor! De ce? Care este măsura recompensei pentru toate acestea? O soldă ungurească?
Oare al câtelea punct din programul departamentului anti-centenar de la Budapesta este acesta? Și al câtelea cel de ridicare a steagurilor ungurești prin orașele noastre?
După ce vor fi date jos nesteagurile ungurești, ce vom aștepta să ni se mai atârne de aceste catarge? Cârpele secuiești? Sau poate de-a dreptul ultimii români curajoși din Sfântu Gheorghe? Ultimii…, poate mai puțini chiar decât cele 240 de spânzurători de cârpe ungurești din oraș!
Să nu ne mai facem că nu înțelegem mesajele maghiarimii politice! Să nu mai privim în altă parte, așteptând să treacă și următorul 15 martie ca să se liniștească apele!
Suntem în Țara noastră! Și nu trebuie să mai acceptăm compromisuri! Pentru că zilele de sărbători maghiaro-secuiești și ungurești s-au înmulțit, de vor ajunge cârpele să stea tot anul pe stâlpi.
Și nu, măsura nu trebuie să fie tot anemică, în stilul acelui „să nu agităm apele”, rugându-i eventual pe edilii maghiari să pună și tricolorul nostru lângă aceste „panglici de culori naţionale ungureşti”! Pentru că maghiarimea asta așteaptă! O umilire din care să rezulte statutul oficial al acceptării simbolurilor ungurești dimpreună cu tricolorul nostru.
Astfel de drapele, panglici ori cârpe trebuie date pur și simplu jos. Iar sus trebuie să fluture doar Tricolorul!
Da, putem „prepara” și niște pânze ungurești, pe post de ripostă pașnică. Le putem face chiar mai mari decât niște simple „panglici”! Așa, cât un prapor! Dar numai pentru a înfășura în ele copârșeele acelor indivizi care nu se potolesc.
Lasă un răspuns