Războiul civil din Rusia (1818-1921) a avut premise sociale și cauze politice. Despre cauzele politice. Nu există vinovați univoci. Războiul civil din Rusia a fost rezultanta procesului multianual de creștere și acutizare a incompatibilităților contrapunerii social-politice din societate. Războiul civil din Rusia a fost o luptă armată pentru putere între diferite clase sociale, pături sociale, grupuri sociale din fostul Imperiu Rus, cu implicarea armatelor Antantei. Către sfârșitul verii anului 1917, în Rusia s-a dezlănțuit o nemaipomenită criză social-politică generală. Căderea catastrofală a nivelului de viață a populației, izbucnirea agresivității maselor largi, revoluționarizarea și anarhizarea armatei, nemulțumirea generală de poitica guvernului, tulburări în sate și orașe. În tabăra revoluionarilor, se dezbătea aprins despre căile și modalitățile de reorganizare socialistă a Rusiei. Existau patru concepții socialiste: anarhistă, a ”marxiștilor legali”, a bolșevicilor, a menșevicilor.
Principalele lupte s-au dus între Armata Roșie și Armatele Albe. A existat și o forță militară mai mică – „verzii”. Aceștea aveau lozinca: „Bate-i pe albi până se vor înroși, bate-i pe roșii până se vor albi!”. Putem evidenția următoarele cauze ale Războiului civil din Rusia: Schimbarea caracterului puterii politice din Rusia, în urma prăvălirii Guvernului provizoriu de către social-democrații bolșevici. Doborârea Guvernului provizoriu a produs nemulțumirea și împotrivirea liberalilor și a monarhiștilor; Inacceptarea de către bolșevicii victorioși a ideii formării unui guvern din diferiți socialiști și a ideii parlamentarismului a inclus și pe socialiștii moderați în lupta împotriva bolșevicilor; Procedeele nedemocratice utilizate de bolșevici (represii, dictatura, persecutarea opoziției, interzicerea grevelor, statalizarea sindicatelor și supunerea comitetelor muncitorești din întreprinderi sindicatului, politica „comunismului de război”, greșeala tragică de descazacizare) au nemulțumit pe muncitori, intelectuali și țărani; Încheierea păcii forțate de la Brest cu nemții a nemulțumit multă lume, plasând în rândurile dușmanilor bolșevicilor pe foștii aliați – socialiștii revoluționari de stânga; Rechizițiile de către detașamentele militare speciale a produselor alimentare din sate și activitatea „comitetelor sărăcimii” din sate au anulat de facto Decretul despre pământ și au devenit principalul factor, care a conferit războiului civil caracter general-național. Rezistența armată a fostelor clase dominante din Rusia, care au fost private de putere și proprietăți. Implicarea politică și armată a periferiilor național-etnice din Imperilui Rus, în vederea obținerii independenței naționale de Rusia bolșevică – continuatoare a Imperiului țarist.Implicarea armatelor statelor Antantei (din care făcuse parte Imperiul Rus), cu trei scopuri principale: a) înlăturarea bolșevicilor de la putere, b) readucerea Rusiei în Războiul Mondial Imperialist, c) dorința obținerii accesului la exploatarea resurselor naturale ale Rusiei afectate de Război civil. Incapacitatea partidelor politice non-bolșevice (a democraților constituționali, a social-revoluționarilor și a social-democraților minoritari) de a stabiliza situația după răsturnarea monarhiei din timpul Revoluției burheze din Februarie 1917. Incapacitatea partidelor politice din tabăra socialistă (care, la alegerile în Adunarea Constituantă, obținuse mai mult de 80 la sută din voturi) de a ajunge la o identitate de păreri și a elabora o linie politică comună.
Declanșarea Războiului civil în Rusia, după Revoluție, era previzibilă. Singurul om politic din România care, în luna septembrie 1917, prognozase două procese majore din Rusia: Revoluția socialistă și războiul civil ulterior, a fost Constantin Stere, președintele „Sfatului Țării” (Parlamentului) Republicii Democratice Moldovenești, în perioada 2.04.1917-25.11.1917.
Lasă un răspuns