Comunismul de război este denumirea politicii interne a Rusiei sovietice din anii 1918-1921, în condițiile Războiului civil.
Trăsăturile caracteristice ale acestei politici au fost: 1. naționalizarea pământului, bogățiilor subpământene, pădurilor, apelor; 2. naționalizarea industriei mari, mijlocii și, parțial, a celei mici; 3. conducerea centralizată a economiei; 4. Militarizarea muncii; 5. monopolul de stat asupra multor produse ale gospădăriei sătești; 6. rechizițiile produselor gospodăriei sătești; 7. interzicere comerțului particular; 8. egalitatea distribuirii bunurilor materiale; 9. încheierea parțială a relațiilor marfă-bani; 10. Lichidarea băncilor particulare și confiscarea depozitelor mari; 11. monopolul asupra comerțului extern, a flotei comerciale; 12. serviciul obligatoriu de muncă.
Componentele politicii comunismului de război nu au fost introduce printr-o decizie a noii puteri. O parte din ele s-au acumulat, ca reacții la situațiile extrem de dificile din timpul Primului Războiu Mondial și cel civil. Așa, sistemul de cartele alimentare fusese introdus de către guvernul țarist la 1915, continuat de către Guvernul provizoriu în 1917.
Cât pivește naționalizare întreprinderilor, necesitatea a fost anunțată încă în luna mai a anului 1917, de A.I. Conovalov, ministru al Guvernului provizoriu, în legătură cu „fuga capitalurilor” peste hotare. Deranjați de pierderea supraveniturilor, de utilizarea de către muncitori a dreptului la grevă, de conflictele permanente cu muncitorii, plecau peste hotare nu numai întreprinzătorii străini, dar și băștinași. Ce era de făcut cu întreprinderile parasite?! Statul sovietic, încă înainte de începutul Războiului civil, s-a văzut nevoit să le „înfieze”. Începută ca măsură de „înfiere” a întreprinderilor fără de stăpân, naționalizarea lor a continuat ca măsură de combatere a contrarevoluției. Deveni imposibilă transmiterea întreprinderilor sub control muncitoresc, precum se preconiza înainte de Răsturnarea din octombrie.
Naționalizarea întregii economii deveni temelie a întregii politici a comunimului de război.
La 2 septembrie 1918, Comitetul Central Executiv a introdus legea marțială. Toată puterea a trecut în măinile Sovietului Apărării Populare și Țărănești, comandat de V. Lenin. Starea economică și militară extrem de grea a constrîns noua putere să introduce comunismul de război. Bolșevicii își dădeau seama că ei nu vor putea obține victorie în Războiul civil, dacă nu vor lua măsuri excepționale de centralizare și control.
Pe fondul măsurilor excepționale ca reacție la situația economică și militară, în mediul conducerii bolșevice apăruse tendințe nerealiste a construirii imediate a socialismului, în varianta utopică egalitaristă.
Organul de conducere principal, în organizarea gospodăririi comunismului de război, a fost Consiiul Suprem al Gospodăriei poporului creat după proiectul lui Iuri Mihailovici Larin (pseudoniumul lui Ihil-Mihl Zalmanovici Lurye). Cine a fost acest Lurye-Larin? Năcut în familie de evrei, din copilărie suferea de atrofie musculară progresivă – boală incurabilă. Cică a absolvit gimnaziul. Apoi s-a implicat în activitate revoluționară. A fost arestat, surghiunit. Din surghiun a fost scos într-un coș de rufe – era micuț… A trait un timp în Germania. Despre studii la vreo facultate nu am găsit informații. Cu ocazia Răsturnării din octombrie, a urcat în ierarhia bolșevică. De la Larin porneau diferite idei irealizabile. Spre exemplu, el era unul din adepții lichidării totale a circulației banilor. El argumenta necesitatea trecerei grabnice la distribuirea directă, fără bani, a bunurilor și serviciilor (chiar a pregătit, împreună cu adepții săi, un proiect despre anularea circulației banilor în Rusia). Un timp, V. Lenin era influențat de acest Larin, apoi către 1921 a abordat o atitudine critică, iritată numindu-l „projectior”, adică amator de proiecte irealizabile.
N.N. Suhanov a făcut portretul lui Lurye-Larin: „…e un cavalerist aprig, care nu cunoaște obstacole pentru alergările fanteziei sale, un experimentator feroce, specialist în toate domeniile conducerii de stat, diletant în toate specialitățile sale”.
R. Pipes (savant american, specialist în filosofia istoriei) scria despre acest politician bizar: „acest invalid semiparalizat, suferind de dureri groaznice, chiar și specialiștilor puțin cunoscut, pe drept cuvânt poate fi considerat autorul realizării unicale în istorie: puțin probabil ca cineva să fi reușit într-un timp incredibil de scurt – treizeci de luni – să deraieze economia marelui stat”.
Apropo, Lurye-Larin are câteva publicații în favoarea intereselor evreilor. La 1923 a inițiat proiectul de creare a unor colonizări cu evrei în Crimeea, Ucraina și Bielorusia. Era preconizată strămutarea în zone geografice favorabile a cca trei milioane de evrei. Rușii înghesuiți din Crimeea au reacționat cu zicala: „Rușii îs trimiși în Colâmea (regiune siberiană de exil- n.n.), iar evreii – în Crimeea”.
Politica comunismului de război a permis bolșevicilor să câștige în Războiul civil, însă a contribuit la ruinarea totală a țării. Politica aceasta a produs nemulțumiri masive ale muncitorilor, țăranilor și a unor intelectuali. Biruința asupra albilor a lipsit de sens continuarea mai departe a comunismului de război. Inerția continuării aceste politici, care a trezit ostilitate generală, manifestată prin greve muncitorești, răscoale țărnești cu sute de mii de participanți, rebeliunea din Kronștadt, erau semnele crizei antibolșevice.
În timpul promovării politici comunismului de război, bolșevicii lucizi conștientizau caracterul cu dublu sens al acestei politici. Din punctul de vedere abstract-teoretic, politica comunismului de război era greșită – dacă ar fi fost promovată în condiții de pace. Însă, din punct de vedere al necesetății militare și politice, această politică a fost absolut necesară.
Urmărind scopul restabilirii integrității organismului social sfărmat de criza instalată în tmpul țarismului și amplificată la maximum de Războiul mondial și ineficiența Guvernului provizoriu, conducerea partidului bolșevic intenționa să treacă pe altă bază – fără relații de piață, intermediind relațiile gospodărești și sociale prin aparatul de stat. Această schimbare a plodit o creștere nemaiîntâlnită a birocrației. Aparatul birocratic, adunat din vechii birocrați țariști și din reprezentanții stratelor inferioare și chiar marginale, deveni elită conducătoare nouă, care a înlocuit burghezia și aristocrația. Noua dictatură avea purtător aparatul birocratic extrem de necalitativ în toate privințele.
La Congresul X-lea al Partidului Comunist (bolșevic) din Rusia (14 martie 1921) a fost luată decizia încetării politicii comunismului de război și de trecere la NĂP – Noua Politică Economică. A fost adoptată decizia anulării rechizițiilor alimentare, care au fost înlocuite cu un impozit alumentar mai ușor. Produsele alimentare rămase în surplus, după achitarea impozitului, țăranii le puteau vinde. Țara râmânea în dezastru…
Lasă un răspuns