Marile puteri au ambiţii mari, fiecare dintre ele vrea să modeleze lumea după planul ei. Chiar dacă preşedintele Trump cochetează cu ideea de a mai lasă jos din grandioasă povară a preeminenţei globale a Americii. Oricum, Statele Unite încep să nu mai dirijeze fără tot mai multe amendamente ale altora fenomenul globalizării, aşa cum au făcut-o decenii multe, de la Ialta, East River sau Bretton Woods până mai de curând. Apar noi challengeri, cu noi formule de viitor al lumii, chiar dacă acestea nu au (încă) nici anvergură, nici forţă, nici audienţa proiectului american de ordine mondială. Şi sunt, mai degrabă, proiecte superregionale, transcontinentale, nu planetare.
Proiectul rus, de integrare eurasiatică, iniţiat de preşedintele Vladimir Putin îşi urmează calea fără a forţa excesiv lucrurile, dar cu tenacitate. Proiectul Noului Drum al Mătăsii, lansat în 2013 de preşedintele chinez Xi Jinping a şi început să se prefigureze, nu numai pe hărţi, ci şi pe teren.
Aşadar, cel puţin trei proiecte, pentru aceeaşi planetă. Nu intră ele în competiţie, rivalitate, coliziune? Oricât ar părea de curios, încă nu prea. Preşedintele Putin chiar teoretiza la un moment dat că proiectele rus şi chinez „se pot armoniza”, fără să între însă în prea multe detalii. Iar preşedintele Trump a lăsat lumea în perpelexitate scoţând America din Parteneriatul transpacific după nici un an de la lansarea lui… la apă. Moment cât se poate de prielnic pentru Beijing de a consacra spectaculos proiectul său de lume, numit şi „O Centură, un Drum”, poate şi pentru că are două itinerarii – unul nordic, pe uscat (rutier), care – cel puţin pe hartă – trece şi prin România, între Istanbul şi Moscova, şi o a două rută, maritimă, care trece prin sudul Asiei, al Orientului Mijlociu şi al Europei. Se estimează că acest proiect, numit şi „al secolului”, va beneficia doar în prima sa faza de lucru, de vreo o mie de miliarde de dolari şi va implică 65 de ţări, care însumează 65 la sută din populaţia globului şi circa o treime din PIB-ul mondial.
După câţiva ani de la punerea în funcţiune a acestui ambiţios şantier, ce se întinde din zona chineză Xian până în nordul baltic al Germaniei şi Marii Britanii, Beijingul a reunit săptămâna trecută lideri mondiali la un nivel oficial cât mai ridicat, posibil (cu Putin şi Erdogan ca vedete, dar şi alţi preşedinţi şi prim miniştri, şefi ai ONU, FMI, Băncii Mondiale etc.) pentru a impune atenţiei generale, în mod oficial, pentru reflecţie şi acţiune, iniţiativa să. La conclavul de la Beijing au fost şi câteva absente notabile – India, Japonia, iar SUA şi ţările vest-europene (care, fapt semnificativ au participat cu interes) s-au arătat totuşi, cel puţin în această fază, fie vădit necooperante, fie diplomatic rezervate.
Statele din partea noastră de lume şi-au trimis şi ele la Beijing lideri de vârf, mai ales că tronsoane ale acestui Drum al Mătăsii au început să se prefigureze în zonă. „Guvernele grec, sârb, ungur, ceh, italian, portughez şi elveţian au recunoscut de multă vreme că drumul spre viitor trece prin cooperarea cu China şi edificarea Noului Drum al Mătăsii” – remarca, în ianuarie 2017, într-un studiu, politologul francez Sonia Bressler, doctor în filozofie. China dispune acum de portul grecesc Pireu şi de cel turc Kumport, construieşte sau modernizează linii ferate în Grecia, Serbia, Ungaria, a început să o facă şi în Bulgaria şi nu vom scapa nici noi, pentru că Drumul Mătăsii va lega Istanbul şi Moscova şi pe toate hărţile cu proiecte, acest tronson traversează şi estul României.
Câteodată, ne mai ajută şi geografia! Chiar făcându-ne bine cu forţa, s-ar putea zice…
Lasă un răspuns