ROMANE, NU UITA! 71 de ani de la genocidul savarsit de unguri asupra românilor din Transilvania ocupata. Supravietuitor al masacrului de la Ip: “În acea zi, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat”

La 68 de ani de la Dictatul de la Viena și masacrul din Ip, singurul supraviețuitor rămas încă în viață, Gavril Butcovan, a acordat un interviu ziarului Gardianul, povestind drama familiei sale din noaptea de 13/14 septembrie 1940. Acesta mărturisea în articolul apărut în data de 2 septembrie 2008:

„În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <<Unde ești maică?!>>, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”

Gavril Butcovan amintește și de celelalte crime comise în noaptea masacrului:

„ Doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. In acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.”

51 de răspunsuri la “ROMANE, NU UITA! 71 de ani de la genocidul savarsit de unguri asupra românilor din Transilvania ocupata. Supravietuitor al masacrului de la Ip: “În acea zi, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat””

  1. Valentina Badea spune:

    Am știut de crimele astea odioase de pe vremea comunismului când era interzis sa vorbești .Le povesteam prietenilor mei cu voce nu mi a fost frica de securiști .Crimele sunt multe înfiorătoare am făcut cercetări de istorie adevărată și am găsit aceste documente secrete în acea vreme.Sunt cele mai odioase crime care au existat vreo data pe acest pământ.

  2. els spune:

    Eu aș fi fericit să-i știu afară din țară…
    Mi-e silă de toată ungurimea abjectă.
    Nu-i înghit și n-am să-i inghit niciodată.
    Și nu au ce căuta pe pămînt românesc.
    Gunoaiele astea ar fi trebuit deportați de unde au venit.
    Hai sictir, jidodiilor!

  3. HECTOR MORENO spune:

    HECTOR MORENO. Ochi pentru ochi,dinte pentru dinte, viață pentru viață,moarte pentru moarte și măsură pentru măsură !Bestiile bozgorești trebuie să plătească odată și odată,cu vârf și îndesat!…Datoria noastră și a generațiilor viitoare este să nu uităm și să ne scăldăm în sângele lor blestemat!

  4. horia spune:

    Este adevarat ca nu trebuie sa purtam ura pe ce s-a intimplat in trecut, dar cu ungurii de la noi care inca se gândesc la autonomie, cum rămâne?

  5. aha spune:

    Cand o sa fie si in Ro vreo 2milioane de musulmani nu o sa mai aveti voi traba cu ungurii si cu istoria !

  6. Mircea Patru spune:

    Pace oameni buni , dar sa ne cunoastem bine istoria neamului si sa nu o uitam

  7. Dj. spune:

    A fost inaintea al doilea razboi mondial …pe vremea respectiva domina imperiul Austro ungar SI comandau austriecii ! Iar in acei ani Transilvania nu facea parte din Ro.

  8. tavi spune:

    premierul ungur zicea zilele trecute ca ei sunt o natiune care nu doreste sa aiba in mijlocul ei musulmani.
    NICI NOI UNGURI BAI NENE,CARE NU RESPECTA INSEMNELE SI IMNUL ROMANESC

  9. Anton Bara spune:

    Da. E bine să nu uităm, iar cei care nu știu să fie informați, dar în nici un caz cu gândul la răzbunare sau alte tâmpenii. Ce ar fi să tăbărâm toți pe urmașii naziștilor? De când se face dreptate pedepsind urmașii ucigașilor? Gândiți înainte să vorbiți!

  10. Dan spune:

    Da mai terminați odată cu ura asta oameni buni. Așa apar crimele si războaiele. Mai degrabă sa va consumați energia cautind soluții la rahatul in care suntem acuma. Cum sa scăpam de ocupația străină din zilele astea. Cum sa ținem din nou fruntea sus in fata cotropitorilor actuali. Nu ne mai învrăjbiți romani contra mai stiu eu ce minoritati.

  11. ioan spune:

    Inteleg c-am citit un articol cu tenta nationalista?

    • Filofteia spune:

      De ce articolul este cu tentă naționalistă.? Este o tragedie națională, o realitate a istoriei noastre, oamenii trebuie să cunoască ororile acelor vremuri.De ce istoria țării este o tentă naționalistă. Să nu confundăm lucrurile. Celor care nu le place adevărul, spun ca suntem naționaliști.

  12. Cezar spune:

    Nu contrazic genocidul dar, povestea e inventată, pt ca la inceput spune ca intr’o dimineaţă la ora 5 sa intamplat totul si ulterior ne povesteste ce au patit si alții cu lux de amănunt, de unde stia daca el zacea,in fine nu vreau sa par Toma Necredinciosul dar, acest articol doreste să ne rascolale înpotriva Ungurilor, hai sa vedem ce au facut si turci, nemţi, ruşi care şi-au bătut joc de noi si la propriu si la figurat.

    • test spune:

      Oarecum istoria lumii este scrisa numai cu razboaie, crime avutii si multe altele, nu stiu daca cineva care ar trece prin asa ceva ar uita asemenea lucruri si nu ar fi marcat pe viata? sunt foarte multe cazuri din inchisorile comuniste care le auzim si in ziua de azi care le-au trecut romani persecutati de regimul comunist si nu au uitat nici un detaliu, dar o asemenea fapta? ar uitauo cineva?

  13. schiopu iosif spune:

    Să nu acceptăm participarea demersului în parlamentul țări și unguri din transilvania să respecte cu strictețe legile țări să vorbească obligatoriu limba română.

    • Giolgau spune:

      nam nimica cu nimeni dar eu va spun o realitate care sa se aplice peste tot in toate tarile. Am stat 16ani in altă tara si a trebuit sa in vat limba lor , sa ma integrez la legile lor si sa le respect,nicidecum sa mă mai gindesc sami fac partid si sa fac pe artistul in tara lor. si pe deasupra sami deschid o farmacie sau magazin si daca veneau sai servesc sa le vorbesc in limba mea sau sa nui servesc pt ca nu erau romani cum se intimpla in targu mures sau prin apropiere.Asa ca sasi vadă si maghiari de treaba lor sa se integreze la legile noastre si sa invete in scoli in limba noastra si la care nui convine sa mearga in Ungaria

      • Eva spune:

        Eu, ca si unguroaica, te-as sfatui sa ai intai pretentia sa inveti tu insuti limba romana. Nu poti sa zici de altii ca nu iti respecta limba si poporul, daca tu scrii de parca n-ai fi avut nicio ora de gramatica in viata ta…

        • Mergi in Mures, Harghita sau Covasna si vezi cati vorbesc macar asa cu greseli. Eram in trecere prin Covasna si la un magazin vanzatoarea nu a vrut sa imi dea o sticla cu apa pentru ca am avut „nesimtirea” sa nu vorbesc limba maghiara. Si apropo vorbea romana pentru ca atunci cand m-am revoltat si am vorbit relativ agresiv la adresa ei cu colegul a inceput sa ma apostrofeze in romana. Nu am nimic cu ungurii ca natiune sau nationalitate cunosc suficienti unguri cu care ma inteleg, am ceva cu cei care fac lucruri de genul asta doar dintr-o manie stupida. Romani, unguri, germani, rusi, tigani, toti traim in Romania si avem datoria de a cunoste cel putin limba romana. Din punctul meu de vedere as aplica tuturor maghiarilor si nu numai conditionarea unor drepturi de cunoasterea limbii romane, eventual testata printr-un examen de tipul celui sustinut de cei care solicita cetatenia.

  14. Kallia spune:

    Acest genocid a fost facut de soldati horthysti in vreme de razboi, cum puteti da vina pe toti ungurii?! Nu sunteti cu nimic mai buni ca si cei de atunci daca sustineti razbunarea!

    • Nimeni nu vorbeste de razbunare, sau ma rog, se gaseste cate un prost care parca a fost acolo. Problema nu se pune sa ne razbunam, trebuie in schimb sa nu uitam, pentru ca, citez din Stendhall : „Cel care uita istoria e condamnat sa o repete.” Indiferent de nationalitate trebuie sa nu uitam si mai ales sa nu permitem vreodata sa se mai intample asa ceva.

  15. Francisc spune:

    Mai oameni buni,de ce nu punem mana si incepem sa ne omoram iarasi ca doar”oameni”suntem nu?Sunt ungur si condamn la fel ca si voi ceea ce s-a intamplat in ’40.Credeti ca solutia esta sa ne omoram sau sa ii „punem la punct”pe bozgorii care nu au nici o vina nici ca s-au nascut unguri sau mai ales ca s-au nascut in Romania voastra.Respectele mele domnilor!

    • Giolgau spune:

      stai linistit ca nu te omora nimeni in vremurile astea si nici nu se razbuna . da spunemi mie in ce tara ai mai vazut sa se scrie pe tabla la intrare in oras numele in limba din tara respectiva si dedesupt in limba romana ca doră sor nascut or gramada de romăni in toate tarile .ex in Castellon(Spania)sunt mai multi romani ca spanioli si nu scrie pe tabla dedesupt la Castellon ,Castelu lui Ioan si in romaneste. si nici nu vezi partidul romanilor in Spania cum aveti voi aici. ar fi cazu sa va vedeti de treaba voastra cum si noi ne vedem de treaba noastra cind mergem in alta tara

      • kocsis laszli spune:

        Una e sa traiesti pe aceste pamânturi de mii de ani,sa ai mosii si stramosii ingropați aici,sa participi la scrierea istoriei,sa lupți alaturi de populația majoritară impotriva asupririi,sa lupți pentru libertate.;si alta e sa stai zece ani in spania. Deasemenea,despre genocid putem vorbi si in legatura cu garda de fier,care a asasinat fara sa țină cont de nație,sex,apartenența politică (vezi Nicolae Iorga )
        Deci,sa lasam deoparte ideile rasiste si naționaliste,pentru ca nu isi au rostul. Se vede foarte bine influenta austriaca in ardeal,aici s-a dezvoltat agricultura si industria,față de influenta nefastă a turcilor in valahia și moldova. A fost benefic in 1918 unirea cu transilvania,putere economica,locomotiva de lansare a României pe harta europei.
        Acum primordial este sa oprim pericolul care ne amenința si nu sa ne dusmanim intre noi,

        • SORIN spune:

          O mica precizare ;de 2000 de ani suntem noi romanii, pe voi v-a adus Gingis han din Mongolia de mai putin de 1000 de ani. A nu se face confuzii! Cu toata dragostea!!!

    • John Doe spune:

      s-au nascut in romania,solutia e simpla pot oricand pleca in tara lor de origine, cum poti sa uiti sau sa ierti asemenea fapte?copii arsi de vii,spintecatii,fete violate apoi torturate pana la ultima suflare,preoti rastigniti in Sfanta Biserica,apoi arsi impreuna cu Biserica. eu personal nu am nici o problema cu nationalitatea unei persoane,culoarea pieli sau religia ei, urasc violenta nascuta din rasism sau xenofobie,dar ceea ce s-a intamplat intre`40-`44 in partea din Romania ocupata de maghiari,intrece orice imaginatie, violentele si atrocitatile comise in prezent, in conflictele actuale sunt „pistol cu apa” pe langa atrocitatile la care au fost supusi romani in perioada de ocupare hortista,Problema e foarte simpla,cine nu se supune Constitutie statului roman, sa fie condus afara din granitele tarii,iar cei care vor mai stiu eu ce tinuturi sa fie poftiti cu respect sa isi infinteze aceste tinuturi in tara lor de origine. Romania nu are nevoie de un nou conflict interetnic,iar oricine ar incerca sa provoace asa ceva sa fie tras la raspundere. stimabile domn Francisc, eu tranzitez Ungaria de cateva ori pe an,o fac cu masina personala sau cu autocarul, nu a fost data cand am oprit sa ma odihnesc sau a oprit autocarul sa nu ni se vorbeasca urat de catre persoanele care lucrau in diferitele locuri in care opream, probabil majoritatea romanilor nu iti vorbesc limba materna,dar eu copilarind cu prieteni maghiari am invatat un pic din ea, si intelegeam cand ni se spunea ca suntem romani im pu titi, sau ne faceau p o rci,si (alte vorbe nici nu vreau sa le reproduc) asta o spuneau cu zambetul pe buze in timp ce ne incasa bani si ne servea cu produsele pe care vroiam sa le cumparam. am 2 intrebari pentru dumneavoastra: 1 vi se pare normal comportamentul lor, 2 dumneavoastra in Romania ati patit la fel?si daca da cat de frecvent.

    • Mihai spune:

      Îmi place expresia” România voastră” dar sunt de părere că ea e și a voastră dacă sunteți de acord să îi respectați legile, Constituția și pe ceilalți locuitori!

    • Traian spune:

      Cred ca România este a tuturor celor care trăiesc aici, nu numai a unora sau a altora. Pace domnilor.

    • daca ungurii sau [bozgorii] care sau nascut ori traiesc in romania acum au vreo vina ?. nu au nici o vina. dar trebuie sa respecte legile tarii in care traiesc. ca nu-i tine nimeni legati de ROMANIA

    • claudiu spune:

      Romania, ca si Europa, sunt ale oamanilor de orice etnie…asta in cazul in care etnia nu ii separa si ii inversuneaza unii impotiva celorlalti. hai sa ne respectam si sa ne ajutam reciproc… nu sa ne dusmanim doar pentru ca stramosii nostri au facut asta. Traim in alte vremuri si cred ca ar fi bine sa construim impreuna o viata sanatoasa, nu o tara sau o regiune. Salutari!

  16. Filofteia spune:

    Romane iartă, dar nu uita.Poate citesc și cei de etnie maghiară, mulți oameni de bună credință, dar,alții atât de mult ne urăsc încât cred ca ne ar împușcă ca în 1940.

  17. forsaken spune:

    Vis de răzbunare negru ca mormântul
    Spada ta de sânge duşman fumegând,
    Şi deasupra idrei fluture cu vântul
    Visul tău de glorii falnic triumfând,
    Spună lumii large steaguri tricoloare,
    Spună ce-i poporul mare, românesc,
    Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

  18. Bogdan spune:

    Despre acest genocid nu se vorbeste dar despre asa zisul „holocaust” vedem peste tot…suntem un popor de prosti pentru ca permitem jidanilor si altor natii sa isi bata joc de noi…

    • ROMAN spune:

      Scurt si cuprinzător 😀 !!!

    • MM spune:

      Corect!
      Cea mai bună dovadă că holocau$$tul este o invenție: Pe Terra încă sunt evrei în viață !

    • Asa zisul? Bogdane indiferent ca au murit romani sau evrei sau rusi sau oricine e la fel de grav. Faci tu o chestie aici exact ca aia care spuneau ca vezi doamne de ce ar trebui sa ne pese de ce s-a intamplat la Paris daca nu s-a facut tam tam pe cazul Colectiv. Raspunsul e simplu, nu exista termen de comparatie intre holocaust si masacrele hortistilor, in primul rand prin prisma proportiilor. Da, mi se pare cinstit sa spui ca nu trebuie sa uitam ce s-a intamplat atunci, dar sa compari chestia asta cu holocaustul e o abominatie. Si apropo, 2 chestii pe care ar trebui sa le cunosti despre holocaust:
      -evreii sunt o religie ca si ortodocsii (personal cred ca a doua speta e mai periculoasa) iar holocaustul a ucis evrei din TOATE tarile ocupate de Germania nazista, inclusiv Romania. Faptul ca oamenii aia erau romani de religie iudaica nu ii face mai putin romani.
      -pe langa evrei erau condamnati si tiganii, si homosexualii, si persoanele bolnave, cu alte cuvinte daca cineva era paralizat sau bolnav mintal era considerat sub standard si intra sub incidenta planului nazist de purificare.

  19. Manda ionel spune:

    Sa nu le mai permitem sa faca nici macar o gluma daca vor sa traiasca alaturi de noi!

    • Rudi spune:

      ionica bucurate ca poti sa traiesti si tu cu noi…..atunci fara glume cu „bozgori” daca stiti ce inseamna sau doar o spuneti sa va ascundeti trecutul de mizerie, popor fara istorie

      • Andrei spune:

        Presupun ca esti de origina maghiara. Daca romanii sunt fara istorie, atunci, draga domn, de ce s-au chinuit oameni precum Robert Roesler sau Enea Silvio Piccolomini sa dovedeasca sau sa combata romanitatea romanilor si intaietatea istorica in Transilvania? Stiai ca defapt sasii si secuii au fost trimisi in Transilvania de catre unguri pentru aparare, in cazul atacurilor sa aiba frontul de est acoperit ? Banuiesc ca nu.

        Nu poti sa afirmi faptul ca un popor nu are o istorie. Practic, asta ar insemna ca poporul roman a aparut sporadic, lafel ca universul. Inainte sa faci o afirmatie, verifica informatiile istorice si vezi sa ai o logica in ceea ce spui.

        Ura romanilor fata de maghiari vine din faptul ca, inca din 1300 voi credeti ca Transilvania va apartine si faceti tot posibilul sa va credeti inca superiori in acea zona, dar uitati ca atunci cand a-ti aderat la U.E, ceea ce au incercat elitele maghiare si austriece sa faca s-a dus pe apa sambetei, in conditiile in care voi nu mai aveti nici un drept asupra acelui teritorui, ce apartine Romaniei.

        Cum puteti voi, oameni crescuti de poporul roman de la cel de-al Doilea Razboi Mondial, sa sustineti in continuare ca Transilvania va apartine, sa va bateti joc de insemnele nationale(fapt ce apropo, constituie infractiune) si sa impuneti vorbirea altei limbi decat limba romana in anumite zone ?

        Autonomia Transilvaniei nu o ve-ti avea vreodata, in conditiile in care, in Constitutia Romaniei, art. 3 alin. 1. „Teritoriul României este inalienabil.” Daca ai proprietatea termenilor cu tine, iti vei da seama de faptul ca nu puteti face multe in acest sens.

        Nu am nimic impotriva opiniei tale, dar m-am simtit revoltat de faptul ca ai afirmat faptul ca nu avem istorie.

        O ultima intrebare… Oare cum erati voi in timpul in care Ungaria este defapt… Pașalâcul Buda?

      • John Doe spune:

        Amice mai jos o sa iti dau niste citate ale unor oameni mai inteligenti decat noi doi, sa vezi ce spun straini despre poporul roman:
        „Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.”

        Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.

        Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”

        Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!
        Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”

        Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

        Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa… fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.

        Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

        Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.

    • ROMÂN spune:

      Eu zic ca ardelenii sa ia atitudine fata de bozgori. Daca nu se potolesc venim si noi din restul tarii !!!

  20. Ana spune:

    Acest material trebuie publicat pe toate canalele si trimis pe pagina de facebook, presedintelui si premierului !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*