Există o măsură în toate!

Nu am fost şi nici nu voi fi vreodată un aparător al regimului totalitar din România. Nu sunt un nostalgic după vremea de dinaintea lui 1989, chiar dacă am trăit cea mai mare parte a viţii în acea vreme. Viaţa însă m-a făcut să înţeleg că toate cele care au fost, toate cele prin care am trecut, de-a lungul unor decenii, trebuie să fie cântărite şi apreciate cu simţul  măsurii. Versul lui Horaţiu, pe care l-am aşezat ca titlu al articolului de faţă nu s-a născut doar din nimic.

Acest vers mi-a revenit în memorie ascultându-l pe prof.dr. Adrian Cioroianu vorbind la o emisiune cu caracter agricol, cred, când afirma că toate relele pe care le avem în agricultură le-am moştenit de la defunctul regim totalitar al lui Nicolae Ceauşescu. Ştiu că Adrian Cioroianu a mai făcut şi alte exagerări negative la adresa fostului regim comunist, care, din păcate şi-au făcut loc şi în manualele de Istoria Românilor. Vorbea dumnealui, la acea emisiune, despre poveştile din vremea comunismului. Eu ştiu că un istoric nu se bazează pe poveşti, ci pe fapte petrecute în realitate. Mai ales atunci când este vorba despre o istorie mai recentă, o istorie trăită încă de mulţi dintre români. Aici nu-şi mai au locul nici poveştile, nici miturile, prezente în istoria trecutului îdepărtat. Dar nici exagerările nu sunt folositoare nimănui.

Din păcate, trebuie să afirm că ceea ce spunea Adrian Cioroianu despre relele moştenite de la regimul comunist în agricultură ţin chiar de poveşti! Nu este nevoie să inventăm un trecut pe care îl cunoaştem din experienţa vieţii trăite. Nu putem să denauturăm realitatea în aşa hal încât să afirmăm că datoriă acelor rele acum suntem nevoiţi să importăm multe dintre produsele agricole de care avem nevoie. Este o exagerare, dacă nu chiar o minciună! Este destul să ne amintim de recoltele care se obţineau la toate produsele agricole. Este adevărat, raportările erau exagerate, dar nimeni nu poate contesta recoltate reale, obţinute la nivelul întregii ţări. Doar nu întâmplător au devenit produsele agricole ,,moneda forte” cu care regimul şi-a plătit toate datoriile externe.

A rămas atunci un singur ha necultivat? Nu cred. Până şi spaţiile verzi dintre blocuri şi cele din faţa caselor trebuiau să fie cultivate. Asta ca să nu mai vorbesc de sistemul de irigaţii al ţării, unul dintre cele mai mari din Europa şi de rolul său în obţinerea de recolte bogate, dar şi de comasarea terenurilor agricole, care permiteau folosirea mijloacelor mecanizate, pentru practicarea unei agriculturi moderne. Că CAP-urile au fost gândite aşa cum a fost gândită şi transpusă în realitate întreaga economie a ţării, în stil hipercentralizat, cu un singur buton de comandă, asta este altceva. Nu putem însă să nu ne întrebăm: dacă nu s-ar fi făcut pulbere acele CAP-uri, în 1990, şi s-ar fi transformat în asociaţii agricole, aşa cum se tot încearcă acum, unde ar fi agricultura României? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost distrus întregul sistem naţional de irigaţii, care asigura apa pentru mai mult de trei milioane de hectare?

Deci spusele lui Adrian Cioroianu despre ponoasele pe care le tragem acum de pe urma regimului comunist, în agricultură, nu cred că au convins pe cineva. Mai degrabă, ele se datorează tuturor întâmplărilor nefaste ce s-au petrecut după 1989. Iar acest lucru îmi aduce aminte de un alt dicton latin: ,,Medice cura te ipsum”. Adică: doctore, tămăduieşte-te pe tine”! Aşa este, e nevoie să ne vindecăm de toate bolile de care suferim acum, nu de cele care ar fi fost  cândva. Fiindcă mi se pare că unele dintre acestea sunt mai grave decât cele din trecut. Grav este că nu se ştie când ne vom putea vindeca de ele!

Iar pentru că Adrian Cioroianu este istoric, nu mă pot abţine ca să nu-i amintesc spusele unui personaj, Raleigh, care a trăit în vremea regelui Iacob I al Angliei. Uimit de exagerările pe care i le spunea temnicerul – căci se afla în închisoare – despre o întâmplare petrecută pe stradă, pe care o văzuse şi el, nu s-a mai putut abţine şi a exclamat: ,,dacă aşa se scrie despre un fapt abia petrecut, atunci cum să mai îndrăznesc eu să scriu  – scria o Istorie a lumii, care a şi apărut – istoriai trecutuluii îndepărtat”!