La întrebarea pusă de un reporter: ,,cine sunteţi dumneavoastră, Vasile Netea“ ? acesta a răspuns: ,,Un om răsărit, ca fiu de ţăran muncitor forestier, dintre fagii şi brazii Călimanilor(…)“. Ovidiu Papadima îl caracterizează ca ,,având ceva din semeţia pietroasă a munţilor Călimani în preajma cărora s-a născut şi a copilărit”.
În ultima carte, apărută postum, ,,Mureşul Superior – vatră de cultură românească”(Ed. Cuvântul, Bucureşti, 2006), Vasile Netea se autodefineşte ca fiind ,,mureşan din tălpi până în creştet”. Fiindcă Mureşul şi în mod deosebit Mureşul Superior, oamenii şi locurile acestuia, au fost dragostea de o viaţă a istoricului. Nu întâmplător deci scrie: ,,Am visat în copilărie şi în tinereţe pe malurile Mureşului, i-am însăilat aleanurile şi murmurul în strofele mele de debut, am plâns de dorul lui în nopţile mele de urgie ale anumitor ani, i-am adunat cântecele în diferite culegeri de folclor (…) , i-am cunoscut toate satele şi oraşele…“.
Între aceste sate şi oraşe pe care le-a cunoscut Vasile Netea se înscrie, la loc de frunte, şi oraşul Topliţa, în care a poposit de nenumărate ori şi care ocupă un loc important în scrierile sale, în mod special în ultimul volum, postum. Tocmai de aceea voi începe cu aceste referiri, cu precizarea că atât Topliţa, cât şi topliţenii apar şi în alte volume ale istoricului. Mă voi referi şi la acestea la momentul oportun.
Vasile Netea fixează drept an al atestării documentare a Topliţei 1566, când apare într-o însemnare amintită de Constantin Voican,în Oraşele României din 1971. Tradiţia orală vorbeşte despre o luptă a topliţenilor cu un ciambul de tătari, ce veneau încărcaţi de prăzi dinspre Reghin, care ar fi avut loc la gura pârâului Călimănel, în 1606.
Din a doua jumătate a secolului XVII datează, tot după tradiţia orală şi biserica de lemn din Topliţa-Moglăneşti, construită din banii dăruiţi de doamna Safta, soţia domnitorului moldovean Gheorghe Ştefan(1654-1658), cunoscută sub denumirea de Mănăstirea Topliţa sau Mănăstirea Doamnei. Ea era înregistrată în conscripţia episcopului Blajului, Atanasie Rednic, din 1765. De-a lungul vremii, ea a îndeplinit în regiune şi un important rol cultural, aici desfăşurându-şi activitatea renumiţi pisari, dascăli şi zugravi moldoveni, precum Vasile Sturza, originar din Bărboşi-Galaţi, şi Ştefan Dascălu Moldavski, din Comăneşti-Bacău, al căror apostolat se întindea şi asupra Maramureşului şi nord-vestului Transilvaniei.
Contemporan cu ei a fost şi ieromonahul Varlaam care a cercetat numeroase sate din zona Mureşului: Subcetate, Râpa, Săcalu de Pădure, Solovăstru etc. ,,Deşi modestă -scrie Vasile Netea – Mănăstirea Topliţa a fost şi ea, peste veacuri, unul dintre numeroasele elemente doveditoare ale legăturilor dintre românii din Valea Mureşului şi cei din Moldova, una dintre vetrele de cultură şi din vechimea populaţiei româneşti din Topliţa” .În prezent aşezământul monahal din Moglăneşti este monument istoric şi de arhitectură şi şi-a regăsit vechea menire redevenind mănăstire de maici de sinestătătoare.
Drept dovadă a vechilor şi permanentelor legături ale românilor de dincoace şi de dincolo de Carpaţi, păstrată de tradiţia orală, e şi acea legendă că ,,ar fi venit din Moldova un sat întreg, care a adus şi clopotul bisericii, pe care l-ar fi aşezat pe locul de la vărsarea pârâului Topliţa în Mureş”. Între familiile venite atunci a fost şi cea a Tăslăuanilor, de pe Valea Tazlăului, care a dat Topliţei şi satelor din jur câteva generaţii de preoţi, încheiate cu părintele Ioan Tăslăuanu (1842-1926) din Bilbor, tatăl scriitorului şi publicistului Octavian C. Tăslăuanu, fostul conducător al revistei ,,Luceafărul”, cel care a făcut parte din generaţia de aur a bărbaţilor români care au înfăptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, din Alba-Iulia. Dar ,,conştiinţa românească a Topliţei – scrie Vasile Netea – a fost susţinută şi stimulată de asociaţiile culturale ardelene, în fruntea cărora se aflau Astra şi Societatea pentru un fond de teatru român La 2 august 1903 aceasta din urmă a organizat un spectacol artistic cu piesele lui Vasile Alecsandri Arvinte şi Pepelea şi Herşcu Boccegiu. Pentru sprijinirea societăţii s-a înfiinţat la Topliţa un comitet local, avându-i în frunte pe dr.Tit Liviu Tilea, viitorul delegat al topliţenilor la Alba-Iulia, pe învăţătorul Olimpiu Trifu ca secretar şi pe preotul George Maier casier. În Topliţa, la 2 august 1911, despărţământul Reghin al Astrei a ţinut o importantă adunare generală, cu ocazia căreia a fost organizată o bogată expoziţie de artă populară. ,,Cel mai de seamă intelectual al Topliţei a fost însă teologul Elie Cristea (1868-1939), călugărit sub numele de Miron, care avea să devină redactor al ,,Telegrafului român” (1898-1900), episcop de Caransebe (1909- 1919), mitropolit primat al României (1919 1925) şi, în cele din urmă, patriarh (1925)”.
El a luat parte la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, care a hotărât pentru vecie destinul românilor transilvăneni alături de fraţii lor de peste munţi, într-un singur stat naţional şi unitar, în calitate de episcop al Cransebeşului. După acest istoric eveniment, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Vasile Gol-diş şi alţii au dus la Bucureşti actul Unirii adoptat la Alba-Iulia. Vasile Netea aminteşte că Miron Cristea e autorul tezei de doc-torat Mihai Eminescu – viaţa şi opera, susţinută la Budapesta, în limba maghiară, în 1895, aceasta fiind cea dintâi exegeză completă despre viaţa şi opera celui mai mare poet român, făcându-l cunoscut, totodată peste hotare, într-o altă limbă.
,,Una dintre cele mai importante scrieri ale sale, legată în mod direct de regiunea Mureşului de Sus este însă culegerea de Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme,” publicată la Sibiu, în 1901, de care aminteşte şi în lucrarea Folclorul şi folcloriştii mureşni, Târgu-Mureş, 1983. O bună parte dintre aceste proverbe şi maxime au fost culese chir din Topliţa şi din satele româneşti din jur. În acelaşi volum este amintită şi singura publicaţie perioadică apărută la Topliţa în perioada interbelică, Glasul Călimanilor– ,,foaie pentru popor” (1 martie 1927 – 5 septembrie 1929), editată de cercul local al Astrei, prin grija prim-notarului P.A.Boţan, în paginile căreia au apărut culegeri de folclor, precum cea a lui Teodor Podariu Flori de pe Cămpie, ori poezii populare culese şi publicate de Vasile Alecsandri. În volumul Murăş, Murăş apă lină, editat de Vasile Netea şi Eugen Nicoară – Reghin, 1936, este amintit faptul că între cele 19 localităţi din zona Mureşului în care Bela Bartok a făcut culegeri de folclor, între 1910-1917 se numără şi Topliţa, alături de Dumbrava, Pietriş, Vătava, Idicel etc. Lui Miron Cristea, Vasile Netea i-a închinat volumul OMAGIU Î.P.S.S.
Patriarhului Dr. Miron E.Cristea din partea comunei Topliţa, 1938, cu ocazia aniversării a 70 de ani de viaţă, care se deschide cu o Închinare semnată de primarul de atunci al Topliţei, Florea Coman. Concluzia pe care autorul o formulează la sfârşitul cărţii este cât se poate de semnificativă: ,,Dar, pentru a porni, ca un simplu copil de ţăran din Topliţa-Română, cu cioareci şi suman, fără neamuri suspuse, fără un nume consacrat, fără avere şi fără protectori, pentru a ajunge Patriarh, Regent şi Preşedinte de Consiliu, ajutat numai de darul sădit de Dumnezeu în sufletul tău, înseamnă că eşti, desigur, o culme între culmi“. De numele Patriarhului Miron Cristea se leagă edificarea Mănăstirii Sfântul Ilie, monument istoric şi de arhitectură, a cărei bisericuţă de lemn a fost construită în anul 1846, în satul Stânceni-Meştera (Haltă), împlindu-se deci în acest an 160 de ani de le edificarea sa. Biserica a fost adusă la Topliţa de Miron Cristea, atunci Episcop al Caransebeşului, din dorinţa de ,,a face în ea morimtele părinţilor mei”, după cum reiese din scrisoarea adresată Mitropolitului Ioan Meţianu, datată 28 septembrie 1911 . Biserica a fost resfinţită în 1928, când a devenit mănăstire. ,,Hramul ei se sărbătoreşte cu o mare participare de popor, la 20 iulie, ea fiind locul de întâlnire, ca şi la Moglăneşti în trecut, a numeroşi pelerini din Moldova, Maramureş şi nord-estul Transilvaniei”. Dar, pe lângă Miron Cristea, din Topliţa s-au ridicat şi alţi luptători pentru libertatea şi unitatea poporului român. Vasile Netea îl aminteşte pe studentul Ioan Bucur, cel care a reuşit să mobilizeze mai mulţi tineri din Topliţa care au plecat la Cluj, spre a-şi uni glasurile cu cele ale miilor de ţărani ardeleni care şi-au manifestat simpatia şi solidaritatea cu memorandiştii, în 1894. Pentru aceasta, el a fost dat afară din Universitatea din Budapesta. Mai târziu avea să ajungă notar la Topliţa şi Deda.
Acelaşi rol avea să-l joace, în 1918, şi ,,studentul Dumitru Antal – viitorul arhiereu Emilian Antal preşedintele societăţii studenţeşti ,,Petru Maior“ din Budapesta”, cel care încă în octombrie 1918 a părăsit capitala Ungariei şi s-a întors pe melegurile natale ale Mureşului de Sus, luând parte activă la constituirea gărzilor şi a consiliior naţionale, de la Reghin, până la Topliţa, participând apoi la adunarea de la Alba-Iulia, ca delegat al studenţimii româneşti din Transilvania şi Ungaria. La Topliţa s-a născut şi compozitorul, muzicologul, etnograful şi ziaristul George Sbârcea, în 1914, cel care a compus nenumărate melodii devenite şlagăre şi a scris studiul întitulat Obiceiuri, cântece şi jocuri magice din comuna Topliţa.
După Marea Unire Topliţa a cunoscut un real avânt economic şi cultural, sprijită fiind mereu de marele său fiu, Patriarhul Miron Cristea: a fost împroprietărită cu 5000 de iugăre de pădure din fostele moşii ale baronilor Urmanczy şi Banfy, s-a înfiinţat banca ,,Topliţana”, s-au deschis trei şcoli noi în limba română, o şcoală de ucenici şi una comercială, s-a intensificat activitatea cercului local al Astrei, condusă de preotul Gheorghe Maior,s-a înfiinţat o tipografie şi o librărie, a apărut publicaţia perioadică ,,Glasul Călimanilor”, s-a infiinţat căminul cultural ,,Miron Cristea”, s-a amenajat cimitirul de onoare de la Topliţa-Gura Secului pentru cei 771 de eroi căzuţi în luptele din august-septembrie 1916 etc. Toate acestea sunt consemnate de Vasile Netea în cartea sa Mureşul Superior, vatră de cultură românească, concluzionând că ,,sub semnul luminii lor, Topliţa, care pe vremuri nu era decât un sat, al cărui cel mai avansat punct de progres material era plutăritul, s-a afirmat şi continuă să se afirme ca un adevărat oraş industrial şi centru cultural”
Lasă un răspuns