Ioan Slavici, într-un moment de inspiraţie, pe când se afla la Viena, a rostit ca şi pentru sine, dar şi pentru noi cei de mai apoi: „Soarele, pentru toţi românii, la Bucureşti răsare”. Îi dăm perfectă dreptate marelui ardelean şi neîntrecut prozator Din această parte a Ţării. Mi-am amintit de această frază înaripată, pe când băteam pragul Consulatului Român la Chişinău.
Toată tărăşenia avea să se întâmple la finele acestui Brumar, când din mila nu ştiu cui, mă trezesc şi eu cu o invitaţie de la Guvernul României, prin Direcţia Strategii Guvernamentale, vârfuită pare-mi-se de un bun român pre nume Sorin Stanciu, care ne-a ghidat timp de patru zile în albia unui slogan destul de sugestiv şi , evident, la zi „Destin: România!”. Iniţiativa mai vine şi din partea a asociaţiilor ProFamilia şi PromArt, care au organizat „Întâlnirea reprezentanţilor asociaţiilor românilor şi ai mass-media de limbă română, existente în afara graniţelor României—Hai ACASĂ!”
Dar până a ajunge în Micul Paris ai nevoie de o viză. Cu invitaţia la mână şi cu intenţii mai nobile decât nobile, cu ajutorul aparatului telefonic, sunt programat pentru ora 09.00 a dimineţii din ajunul sărbătorii Arhanghelul Mihail şi Gavriil, care de la o vreme se va numi „Arhanghelul Mihail (Ghimpu) şi Dorin (Chirtoacă). Devin posesorul numărului de înmatriculare 240061, pe care mi-l scriu pe podul palmei ca să nu-l uit.
La ora şi la data indicată mă fac vizibil prin noua mea pălărie de fetru, de care nu poartă nimeni din mulţime. Pardesiul negru din stofă de Boston îmi dă alură de grangur şi la poarta Consulatului din strada Grigore Ureche sunt tratat cu mult respect. Mi se dă iarăşi un număr. De data aceasta e 036. Aştept cuminte. 036 apare sclipind pe ecranul ghişeului nr.3. Domnişoara e foarte amabilă. Parcurge cu ochii ei migdalaţi invitaţia şi mă întreabă părinteşte: „De ce aţi venit atât de târziu?”. Nu-i vina mea, îi răspund cu voce stinsă. Au întârziat organizatorii de la Bucureşti. Aşteptaţi, zice angajata Consulatului, mă voi consulta cu domnul consul.
Revine în câteva minute. „Domnul consul zice că putem urgenta eliberarea vizei de şedere în România, dacă ne mai prezentaţi până la ora 13.30 certificatul de naştere, demersul de la locul de muncă, lista salariului pe ultimul an, copia biletului pentru transport, copia legitimaţiei de serviciu”.
Mort-copt trebuie să reuşesc până la ora 13.30. Chem un taxi. Mă deplasez la serviciu. Între timp îl telefonez pe Nelu, fiul meu, ca să vină într-o fugă din sat şi să-mi aducă adeverinţa de naştere (că buletinul de identitate şi paşaportul, vedeţi dvs., nu mai erau de ajuns!).
Nu sunt curios, dar am întrebat-o pe domnişoara de la ghişeu: la ce vă trebuie certificatul de naştere? Ca să vedem cine vi-s părinţii, răspunde ea cochet. Dar cum să vă prezint tichetul de călătorie, dacă nu am încă viză? Angajata nu-mi poate da nicio explicaţie.
Pornesc în căutarea actelor necesare. Chiar în faţa Consulatului, nişte doamne, văzându-mi mutra acră, mă întreabă de ce aş avea nevoie. „De un bilet de călătorie şi o poliţă de asigurare benevolă de sănătate”.
Femeia, o blondă în floarea vârstei, scoate din poşeta din piele de crocodil biletul de călătorie AB 0739844, înregistrat la compania SRL OSTROVSCAYA BVV-Trans şi ni-l înmânează pentru suma de 50 de lei, care e numai bun de anexat la dosarul pentru viză. O altă femeie îmi propune şi o poliţă de asigurare tot pentru suma de 50 de lei. Dar se vede că e tot un fals numai bun de anexat la dosar. Dar cu sănătatea nu-i de glumit şi merg la Societatea de Asigurări Internaţională „Moldasig” şi pentru suma de 82 de lei obţin o poliţă veritabilă.
Şi, astfel, în preajma postului Crăciunului, mă înfrupt cu o doză de birocraţie moldo-românească şi sunt gata să renunţ la această călătorie cu ghinion, pentru că au să mă întrebe cei de la serviciu de ce nu dau curs vajnicei invitaţii guvernamentale.
A doua zi îmi ridic viza şi mă crucesc. E doar pentru cinci zile. Iar eu speram ca de ziua mea, 1 decembrie, să merg măcar o dată în viaţă la Alba Iulia, la Mecca noastră. Nu se poate! Deşi de ani buni sunt membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România, deşi două decenii am muncit la Glasul Naţiunii—duplex Chişinău-Bucureşti.
Cu o asemenea atitudine a celor de la Ambasada Română în Republica Moldova, cu rânza şi osânza asta birocratică, cred că în curând trenurile îşi vor schimba orarul şi vor lua direcţia spre Moscova şi Petrograd, acolo unde nimeni nu-ţi cere vize de intrare şi ieşire şi, mai ales, banalul certificat de naştere şi copia biletului de călătorie. E un total nonsens.
Lasă un răspuns