Peștera Lazareva (Zlotska), situată la 21 kilometri de orașul Bor, cea mai lungă peșteră explorată din Serbia, avea să mă surprindă într-un fel special. Cavernamentul este o minune a Carpaților sârbești pe care merită să o vizitezi după ce admiri canionul Lazarev. Situat pe vârful unei stânci pe care o escaladezi „ajutat” de niște trepte înguste, inegale și alunecoase, punctul de belvedere de la Canionul Lazarev îți oferă o imagine panoramică asupra despicăturii de stâncă argintie și a crestelor împădurite care o mărginesc. Încet, în grupuri mici, turiștii urcă, privesc în cele patru zări, fac câteva fotografii, apoi coboară, făcând loc următorului grup. Canionul Lazarev este accesibil doar vara (în special în lunile august și septembrie) atunci când râul este secat. Traseul începe dincolo de podul suspendat de lângă peșteră. Bineînțeles, cei care ajung acolo pot vedea capre sălbatice sau – Doamne ferește! – vreo viperă. Șansele sunt destul de mari dat fiind că în Canionul Lazarev trăiește cel mai mare număr de vipere din Serbia. Peștera Lazareva se află în estul Serbiei, la 21 km de orașul Bor și la doar trei kilometri de satul Zlot (de unde și-a luat cel de al doilea nume), un sat în care aproape jumătate din populație este vlahă.
Despre peșteră știam că este una dintre cele mai ofertante din punctul de vedere al specialiștilor, totodată – potrivit cercetărilor speologice – cea mai lungă peșteră explorată din Serbia. Primele cercetări au fost efectuate de Felix Hoffman în 1882 și – mai târziu – de cunoscutul geograf sârb Jovan Cvijić. Doar 9.818 m din lungimea galeriilor săpate de râul subteran au fost cercetate. Se estimează că lungimea totală a galeriilor depășește 10 km. Peștera Lazareva a fost declarată monument natural și este protejată din 1949. Amenajarea turistică a peșterii a început în 1953, iar traseul de vizitare are o lungime de 800 m. Intrarea în peșteră se află la o altitudine de 291,41 m față de nivelul mării și la 6,71 m față de nivelul albiei râului Lazarev. Am reținut că accesul turiștilor se face doar în perioada 15 aprilie – 15 noiembrie, numai însoțiți de un ghid. Dacă ați venit cu grupul, într-o excursie orgazată, autocarul vă va aduce chiar la gura peșterii, dar până la momentul intrării puteți avea răgazul necesar pentru a prospecta împrejurimile.
Râul Lazarev cu apele lui verzui, podul suspendat – o mare surpriză fotogenică, motelul cu restaurant și terasă inundată de vegetația abundentă, micile caverne care se cască în munte, alături de intrarea în peștera cea mare, mesele și băncuțele de lemn amplasate acolo pentru turiștii obosiți, chiar și taraba cu bunătăți locale (miere, dulcețuri, plante uscate, etc…), toate pot suscita interesul. Când a sosit vremea, porțile metalice s-au deschis, iar noi am pătruns într-o încăpere largă, capitonată cu tot felul de afișe cu informații pentru turiști. Există acolo și un mic centru cu suveniruri unde o carte de oaspeți aștepta, deschisă, impresiile noastre. Ghidul de peșteră a fost o tânără de origine vlahă (adică româncă din Timoc). În limba vlașki, română într-un dialect unic timocean-sârbesc, ne-a urat bun venit, iar după o scurtă prezentare a peșterii lângă planul afișat la intrare, ne-a invitat să o urmăm. Știam că temperatura în peșteră este de 10-12 ̊C, de aceea fiecare dintre noi s-a echipat corespunzător.
Peștera Lazareva este impresionantă, adăpostind adevărate bijuterii rupestre: stalactite, stalagmite, coloane, perdele, scurgeri parietale și alte formațiuni neregulate. Fantezia naturii a creat și aici, ca și în alte peșteri, încăperi mai largi și mai înalte pe care specialiștii le-au numit săli. Chiar de la intrare suntem impresionați de liniștea subterană și de bogăția bijuteriilor din peșteră. Aici sunt așa-numitele „lumânări” de peșteră, din calcit cristalizat, alb ca zăpada. Nu lipsește nici fântâna dorințelor, o formațiune lată, în scobitura căreia picură apa din tavan. Se spune că cei care aruncă monede și au o dorință specială, aceasta se va îndeplini curând. Dar, principalele atracții pentru vizitatori sunt „Sala de Concerte” și „Sala Liliecilor”. „Sala de Concerte” are stalactite și stalagmite neobișnuit aranjate, care dau impresia unei orchestre filarmonice în fața căreia se află dirijorul. Bineînțeles, imaginația vizitatorilor a mai adăugat un amănunt demn de o legendă: acolo asculta muzică prințul Lazăr. La doar câțiva metri de „Sala de Concerte” se află „Sala Liliecilor” renumită pentru colonia de lilieci care viețuiesc aici. Se spune că au fost identificate peste 20 de specii de lilieci, dar, cei care au teamă de aceste zburătoare, pot vizita liniștiți Peștera Lazareva. Noi n-am văzut nici un liliac. Posibil să fi fost plecați în deplasare. Intrarea în Sala Liliecilor este păzită de un „Taur”, de fapt un bloc masiv de calcar foarte asemănător cu capul acestui animal văzut din profil. Ni s-a atras atenția asupra acestei formațiuni și – bineînțeles – toți am fotografiat-o. „Camera Fetei” se află la capătul unei serii de cascade asemănătoare unei scări (în trepte). Se spune că în această cameră secretă își ascundeau localnicii fetele pentru a nu fi răpite în timpul invaziilor turcești. Vizitând Peștera Lazareva, vei fi impresionat de mulțimea bijuteriilor rupestre create într-o îndelungată lucrare de râul subteran care curge și astăzi în unele porțiuni ale peșterii. Nu trebuie însă să uităm că peștera care astăzi este casă pentru multe viețuitoare de întuneric, nevăzute de noi, în trecutul foarte îndepărtat a fost adăpost pentru ursul de peșteră, leul de peșteră și hiena de peșteră (după cum ne „mărturisesc” fosilele descoperite aici). Un panou amplasat la vedere ne amintește despre aceste specii de animale dispărute.
Și pentru că nu există loc turistic fără măcar o legendă a lui, iată – pe scurt – cele două legende ale Peșterii Lazareva. Prima spune că peștera a luat numele prințului Lazăr care, fugind din Kosovo împreună cu armata sa decimată, s-a ascuns din calea turcilor chiar în această peșteră. Oasele de animale domestice care încă se găsesc în peșteră, sunt o dovadă că acolo au trăit oameni. O altă legendă vorbește despre haiducul Lazăr, care, atacându-i și jefuindu-i pe turci, a dobândit o imensă bogăție pe care a ascuns-o în peșteră. Comoara zace și acum ascunsă adânc în Peștera Lazareva, iar visătorii temerari sunt invitați să o caute. Eei, dar, destul cu poveștile! Colindând prin peșteră, ascultând și încercând a înțelege relatările ghidei timocence, timpul a trecut nu știu cum, iar pen oi ne așteaptă un nou traseu touristic, iar apoi o gazdă primitoare.
