Despre simulacrul de alegeri nu vreau să vorbesc, presa de peste ocean s-a întrebat deja: cum a fost posibil ca un candidat cu un avantaj atât de mare în primul tur să piardă, cum a fost posibil matematic? Dar pentru matematician este posibil orice, ce va de genul „geometrie ne-euclidienă”. Tot ceea ce știu este că am primit mesaje de la prieteni, prieteni pe care îi credeam patrioți, ciocnind cupe de șampanie în cinstea marelui câștigător. Acum să nu vă așteptați că se schimbă ceva, aceiași actori, doar funcțiile se vor schimba. Ca în bancul acela cu vestea bună și vestea rea la o închisoare de femei. Vestea bună: astăzi vă schimbați bikinii. Vestea rea: între voi. Mă gândeam la o paralelă între doi titani care ne-au învățat ce înseamnă „Arta războiului” scrisă de Son Tzu și la o altă carte scrisă de Machiaveli „Principele”. Și da, se poate face o paralelă între „Arta războiului” de Son Tzu și „Principele” de Niccolò Machiavelli, deoarece ambele opere abordează teme legate de putere, strategii și manipulare, chiar dacă din perspective diferite și în contexte diferite, atunci când obiectivul principal: obținerea și menținerea puterii. „Arta războiului” se concentrează pe strategii și tactici militare pentru a câștiga și a menține controlul asupra teritoriilor și a puterii, punând accent pe înțelepciune, adaptabilitate și cunoașterea profundă a adversarului. Iar „Principele” analizează modul în care un conducător poate dobândi, consolida și păstra puterea politică, recomandând metode, uneori imorale, pentru a-și asigura stabilitatea și supunerea supușilor. Totul pare a fi strategie și manipulare. Son Tzu încurajează utilizarea strategiei, a surprizei și a cunoașterii exacte a mediului pentru a învinge adversarul fără a recurge întotdeauna la luptă deschisă. Machiavelli promovează utilizarea manipulării, a minciunii, a fricii și a altor mijloace pentru a-și păstra puterea, chiar dacă acestea implică acte imorale sau nepopulare.
„Arta războiului” are o abordare mai tehnică și strategic-militară, fiind folosită în contextul războiului și al conflictelor armate. „Principele” este o lucrare de politică și filozofie politică, aplicabilă în gestionarea puterii politice și în conducerea statului. Ambele opere au o viziune pragmatică, adesea cinică, asupra naturii umane, considerând oamenii capabili de înșelăciune, trădare și egoism, și sugerând că liderii trebuie să fie pregătiți să utilizeze aceste trăsături. Ambele opere reflectă o înțelepciune pragmatică despre cum să obții și să păstrezi puterea, punând accent pe strategiile eficiente și pe manipularea situațiilor. În timp ce „Arta războiului” are o abordare mai tehnică și militară, „Principele” se concentrează pe politica și conducerea în contexte mai generale. Ambele texte sunt considerate ghiduri pentru lideri și strategii de putere, chiar dacă stilul și domeniul de aplicare diferă.
Am citit în ziarul „Cotidianul” un text al doamnei judecător Adriana Stoicescu, care mi-a arătat într-o clipă „războiul” în care trăim. Am să redau acel text tocmai pentru a înțelege cum au învins, învingătorii, adversarul din noi. „E suficient să urăști pârțurile vacilor, să vrei să o salvezi pe bunica cu orice preț și să bagi în tine ca spartul hamburgheri de plastic ca să salvezi planeta. Dacă urli ca dementul împotriva cărților lui Tolstoi și mânjești câte un Van Gogh ești pe val. Desigur, poți deveni un adevărat lider al lumii noi dacă, în fiecare dimineață, în timp ce îți admiri „bijuteriile” ușor atârnânde și păroase, exclami, plin de mândrie și nereținută fericire „ce fată frumoasă are mama….”. Totul e simplu în lumea nouă. Trebuie doar să fii capabil de ură împotriva a tot ce e normal și să alegi să fii „altfel” decât retrograzii și penibilii conservatori. Dar cel mai tare trebuie să înveți să urăști credința. Iar creștinismul….mmm, aici lupta devine jihad. Căci nimic nu urăște mai tare omul nou decât pe Christos. Noua lume a răsărit din tenebrele iadului, stimulată fiindu-i creșterea tocmai de noi, creștinii de fațadă, cei care dau pe la biserică de Paști și Crăciun. De preoții care fac din credință o afacere.” O ce părere aveți…? Parcă ne regăsim. Acum să ne reîntoarcem la acel Principe și la Arta războiului din noi… „Totul pare a fi strategie și manipulare. Son Tzu încurajează utilizarea strategiei, a surprizei și a cunoașterii exacte a mediului pentru a învinge adversarul fără a recurge întotdeauna la luptă deschisă. Machiavelli promovează utilizarea manipulării, a minciunii, a fricii și a altor mijloace pentru a-și păstra puterea, chiar dacă acestea implică acte imorale sau nepopulare. În „Arta războiului”, înțelepciunea constă și în înțelegerea importanței percepției și a înșelătoriei pentru a păcăli și a dezorienta inamicul. În „Principele”, Machiavelli subliniază că un conducător trebuie să fie adesea „mincinos” sau „dubios” pentru a-și păstra imaginea de forță și stabilitate.
Să fie pace! Și da, am fost induși într-un somNic ușor cu artă.
