De ziua Unirii Moldovei cu Țara Românească a fost o ceremonie și la Mormântul Eroului Necunoscut. Care mormânt n-a avut, de-a lungul unui veac, cuvenita liniște de veci. Din nefericire, așa se întâmplă la noi, când țara este condusă de cârmaci care n-au nici o legătură firească, de sânge și simțire, cu neamul românesc… În loc de alte comentarii, să ne întoarcem la rădăcinile acestui sfânt monument. Nu se strică dosarul nici unui roman dator să cunoască, totuși, sacrificiile pe care le-au făcut înaintașii noștri, fără să pretindă vreo răsplată. Anul trecut, când s-a împlinit un veac de la inaugurarea lui, nu prea am văzut să fi fost pomenit Eroul Necunoscut nici de oficialități, nici de hăitașii lor on-line. Că de cerneală nu prea se mai mânjește nimeni… În ziua de 25 mai 1923, în Parcul Carol din București, în prezența unei asistențe dintre cele mai importante, erau așezate întru glorie veșnică osemintele Eroul Necunoscut al românilor căzuți în Primul Război Mondial pentru reîntregirea pământurilor și a neamului nostru „de la Nistru până dincolo Tisa”. O ceremonie copleșitoare, acompaniată cu 101 salve de tun și alte momente înălțătoare, urmărită de o asistență impresionantă, consemna, într-un fel anume, izbânda, unică la acea dată, a adunării laolaltă a românilor și românismului, în general.
Inițiativa instituirii „Zilei Eroului Necunoscut” a aparținut Franței, mai precis cronicarului Leon Balby. Ideea a avut la bază prevederile Tratatului de la Versailles, prin care țările beligerante se obligau, prin semnătură, să întrețină „mormintele ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora.” Cinstirea „Eroului Necunoscut” a demarat în Franța chiar în anul 1920. Dintre zecile de mii de oșteni căzuți la Verdun au fost alese, aleatoriu, sicriile a zece dintre ei și, apoi, a unuia singur… „Metodologia” s-a aplicat oarecum aidoma și în România, unde printr-un decret-lege s-a stabilit ca cinstirea „Eroului Necunoscut” să aibă loc, în fiecare an, de ziua Înălțării Domnului. Adică la 40 de zile de la Înviere.
Așadar, în România, s-a hotărât ca, începând din 11 mai 1923 să fie dezgropaţi zece soldaţi căzuți pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial – Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg. Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia -, iar unul dintre acestia să capete „învestitura” de „Erou Național”. Misiunea pentru această alegere a fost încredințată elevului craiovean Amilcar Săndulescu, premiant și orfan de război. Solemnitatea a avut loc la Mărășești. Amilcar – avea 12 ani și, peste câteva luni, își pierdea și el viața – a dat ocol celor zece sicrie şi, în fața celui de al patrulea, a îngenuncheat, rostind cuvintele ce aveau să intre în legendă: „Acesta este tatăl meu!”. Așa a fost ales oșteanul necunoscut al României. Sicriile celelalte, nouă la număr, au fost îngropate în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti, cu onoruri militare, în ziua de 14 mai 1923. Înveșmântat în pânză tricoloră, sicriul cu osemintele Eroului Necunoscut, trimis spre Capitală, a fost întâmpinat în Gara de Nord de Regele Ferdinand, îmbrăcat în uniforma de general, de oficiali ai statului şi personalităţi politice şi militare. Aşezat pe un afet de tun, purtat de opt cai, coșciugul a fost dus la Biserica „Mihai Vodă”. În ziua de 17 mai 1923, în Parcul Carol a avut loc emoționanta solemnitate a reînhumării Eroului Necunoscut. Pe lespedea criptei și astăzi poate fi deslușit următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919″. N-a fost o ceremonie izolată. De-a lungul și de-a latul României Mari s-a păstrat un moment de reculegere, toți românii aflați în mișcare oprindu-se într-o impresionantă linişte pentru a respecta memoria soldatului necunoscut.
Care ostaș, peste câteva decenii, nu avea să aibă liniște deloc.. Odată cu anii 1950, în plină epocă bolșevică, se „amenaja” Parcul Carol, rebotezat de comuniști Parcul Libertăţii, și, concomitent cu „făurirea” unui „monument al eroilor pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, Eroul Necunoscut era transferat, în mare secret, la Mărăşeşti. Josnicia s-a petrecut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958. Avea să fie repus în drepturile lui sfinte în ziua de 26 octombrie 1991, ca pe 25 noiembrie 2006, printr-o ceremonie adecvată să fie statornicit la locul lui de veci. Numai că, la noi, doar improvizațiile sunt statornice… Este omagiat cu coroane și jerbe de flori fie cu ocazia vizitelor unor șefi de state în Capitală – ceea ce, în ultimii ani, a reprezentat o raritate -, fie cu prilejul unor sărbători speciale ce țin de istoria României.
Scria marele savant Vasile Pârvan: „Oamenii noi, înflorind în marea lumină a vieţii, se pleacă cu reculegere spre pământul unde dorm oamenii vechi, din tăria cărora au crescut ei, oamenii noi, ca florile noi din pulberea florilor vechi…”
Lasă un răspuns