Vă place metafora? Dar imaginația bolnavă? Și dacă-ar fi adevărat? Dacă s-ar răsturna cerul și ar curge mările în el? Dacă pompierii ar umbla cu focul printre căpițele de paie și glugile de coceni? Dacă la guvern miniștrii ar sta împăiați la masa de negocieri? Dacă în loc de oi ciobanii ar crește lupi? Dacă în sanatorii nebunii ar îmbrăca halate ca să trateze doctorii legați de pat? Nu că ar fi mare diferență, dar invers ar da prost la imaginea din față și din profil și, oricum, până la urmă, tot acolo s-ar ajunge. Dacă spălatul ar fi obligatoriu prin lege de zece ori pe zi, dar același spălat ar fi pedepsit cu închisoarea de către judecători? Dacă elevii s-ar sui cu picioarele pe catedră și ar lăsa corijenți profesorii din bănci? Dacă le-ar mai pune și patru la purtare și i-ar exmatricula apoi din școli ca să nu se mai încurce nimeni de ei și să nu mai țină locurile ocupate?
Dacă viermii de făină și cei din varza de Bruxelles s-ar servi la masă în restaurantele de fițe? Dacă nebunia ar ajunge să fie considerată cea mai de preț calitate a omului? Dacă cine n-are nebunii lui s-ar grăbi să-i cumpere din străinătate pe bani grei? Dacă la televizor s-ar da lecții zilnice de cum să contractezi ușor o gripă, cum s-o ții mai bine și cum să te ascunzi definitiv cu ea în brațe ca să nu ți-o mai poată vindeca nimeni?
Împușcați privighetorile și prăjiți greierii în tigaie. Apoi mâncați-i. Adică să-i eliminăm pe cei care cântă? Bine, și ce facem cu interpreții de operă, de operetă, de muzică ușoară, de muzică populară, că și ei cântă? Îi prăjim și pe ei? Și apoi îi mâncăm? Vacile nu mai sunt bune de mâncat? Porcii, găinile… Nu. Ăștia sunt toxici pentru că sunt bolnavi. Suferă ori de vaca nebună, ori de gripă aviară, ori de gripă porcină. În plus vaca mai elimină și gaze toxice și urât mirositoare. Trebuiesc sacrificate, dar nu mâncate. Trebuiesc incinerate și eliminate din natură. Și, încă ceva: consumați mai puțină apă. Apa e puțină și nu mai ajunge la toată lumea. De fapt, niciodată nu a ajuns la toată lumea, dar acum situația este și mai gravă. Clima se încălzește și apa se evaporă, iar ploi nu mai sunt ca înainte, sunt mai puține. E secetă în lume, caniculă și pârjol. Apa se pierde în cosmos. Nu vă mai spălați cu apa curgând de la robinet. Luați un prosop umed și frecați-vă cu el pe corp. Când nu se mai poate, faceți și câte un duș, dar cu grijă și câte doi deodată sau trei sau patru sau… Economisiți apa.
Ce ziceți de aiureala asta dementă care m-a apucat pe mine, așa… din senin? Că așa pățesc eu de la o vreme. Mă ia de dimineața, de cum mă scol, se urcă pe mine înspre nămiezi, iar seara mă doboară. Noaptea visez urât. Nu țin minte exact ce-am visat, dar știu c-a fost ceva urât, ceva de groază, de greață, de scârbă și revoltă resemnată.
Vorbești prostii, domnule!, ați zice. Ești bolnav, du-te să te tratezi!, ați mai adăuga dumneavoastră. M-aș duce. Zău că m-aș duce, dar unde? Unde se tratează oamenii bolnavi? Unde ți se eliberează un certificat de sănătate? Cică ar fi pe undeva pe afară, dar locul e ținut secret. Nu pot ajunge acolo decât inițiații. Inițiați în ce? În ceva și mai secret. În ceva în care ai nevoie de abilități. De mari abilități care acolo, pe undeva pe afară, ți se dezvoltă și se perfecționează. Nu întrebați ce fel de abilități, că nu ați fi de acord cu ele. Chiar dacă le-aș cunoaște, mi-ați răci gura de pomană să vi le spun că nu m-ați crede. Se iese de acolo, v-am spus exact de unde, total abilitat și imun la orice boală. Sănătos tun și inviolabil. Iar dacă mori la o schimbare de orar tot sănătos mori și tot inviolabil. Nu m-ați crede pentru că nu veți putea înțelege. Ați fost rău crescuți. Vi s-au spus niște prostii în care acum credeți cu încăpățânare neabătută, credeți fără să vă mai gândiți și nu vedeți decât ce știți și nu știți ce vedeți, vorba lui Maugham. Vedeți pe stradă bărbați și femei pentru că așa ați fost învățați. Dar dacă vi se spunea invers, că ce vedeți pe stradă nu sunt bărbați și femei, ci sunt femei și bărbați, ce mai făceați? Credeați ce vi s-a spus și insuflat și le luați pe toate ca pe niște truisme. Și dacă bărbații și femeile ar fi tot una? Dacă un bărbat ar fi de fapt o femeie infirmă și o femeie, un bărbat handicapat. N-ar fi bine ca și unora și altora să li se facă dreptate și să nu mai fie acuzați pe criterii penibile și rău intenționate. N-ar fi politically correct ca fiecare să fie întrebat direct „Bă, tu ce ești? Ești femeie sau bărbat?”.
Așa cum numele unei persoane se pronunță după cum și-l pronunță persoana respectivă, tot așa fiecare să fie considerat după cum el se consideră. Ce-o fi așa de greu? Educația noastră, asta, e grea. Odată însușită e greu să o mai schimbi. Așa mori cu ea. Mori, mori, dar uite că unii uită să mai moară, și mai ales dintre cei rău crescuți și educați, dintre cei care îi tot dau zor cu imagini primitive din tinerețea lor demult expirată. Cu laptele care ar veni musai de la vacă sau de la oi și capre, cu ouăle de la găini, rațe și gâște, cu mierea de la albine și carnea de porc afumată pusă la borcane, cu cititul orei din uitatul la soare (nu i-or fi durut ochii?), cu aflarea vremii din urmărirea stelelor de pe cer și zborului de păsări călătoare. Păi, da, acum le dă mâna să trăiască și nu se mai dau duși: cu Lidl, cu Carrefour sau cu Auchan la poartă, cu telefoanele portabile de gât, cu prognoza meteo la ei, cu autoturisme personale în bătătură, cu pensii, ajutoare sociale și Facebook, unde la orice oră pot să spună ce le trece prin cap și să înjure pe cine vor ei? De apă curentă, încălzire și canalizare ce să mai vorbim? Ce le pasă lor de bomba demografică, ce le pasă lor că s-a înmulțit lumea și că în curând n-o să mai avem ce mânca, că o să cădem cu toții de pe pământ ca boabele de mazăre răsturnate din borcan pe masă?
Că demult zicea mamare, „s-a înmulțit lumea, maică, e lume multă și tot mai păcătoasă. Se tot înmulțește și tot mai mult ea se prostește”. De, minte de femeie bătrână. Lume înapoiată în care doar femeile nășteau. Se căsătoreau cu flăcăii care-și făcuseră armata și erau în stare să țină coarnele plugului și frâiele gospodăriei, în timp ce ele, femeile, țineau frâiele familiei. Lume care se iubea, lupta și se înmormânta prostește pentru că țineau la pământul puțin pe care îl aveau. Lume care juca, cânta și se veselea iresponsabil. Lume nebună, ce mai încolo și încoace. Lume de care trebuie neapărat să scăpăm. Și repede. Cât mai repede posibil.
Lasă un răspuns