Individul lumii moderne are multe lipsuri, carențe sau hibe, iar una dintre ele este depersonalizarea – lipsa de atitudine, care înseamnă lașitate totala. Și se vede din plin acest lucru în societatea în care trăim. Aici s-a lucrat, s-a jucat și s-au jucat cu noi foarte fin. Manipularea este de fapt o operă foarte fină. Și unde s-a lucrat? În primul rând la cultură. Noi azi am pierdut hegemonia culturală. Total – noi nu o mai avem! Astăzi hegemonia culturală este deținută de globaliști, de neomarxiști, prin transumanism, prin LGBT… prin toate formele diverse și apocaliptice, pentru a ceea ce se dorește a urma, respectiv un întreg glob sodomic, o întreagă planetă căzută. Și pierzând hegemonia culturală, așa am pierdut economia. Aici este cheia jocului, pe care foarte putini o înțeleg astăzi. Nu a fost distrusă economia și apoi cultura, ci întâi cultura și ulterior economia. De aceea, ofensiva noastră, a celor ce avem drept crez și valori suveranismul, patriotismul, naționalismul, creștinismul autentic – trebuie să însemne promovarea tradițiilor, obiceiurilor, datinilor strămoșești. În momentul în care am pierdut hegemonia culturală, am pierdut totul!
Noi suntem azi pe marginea prăpastiei. Avem o țară, dacă o mai avem, care este dirijată toată de alogeni (nu mai este nevoie să dau nume, pentru că se știu ei foarte bine) impuși sau numiți din afara granițelor și unde cultura românească nu mai există. Azi, din păcate, nu mai vezi decât foarte rar oameni îmbrăcați elegant și care să poarte discuții elegante. Lumea este subjugată material pe toate planurile; și careși-a pierdut spiritualitatea. Practic acesta este noul cancer. Am beneficiat, mulțumesc lui Dumnezeu, să-l cunosc și să-l am ca mentor spiritual, în anii 90, pe Pr. Liviu Brânzaș. Din păcate, azi prea puțin cunocut, la fel întreaga generație de martiri cunoscuți sub numele de „Sfinții Închisorilor”. Chiar, dimpotrivă, în subcultura de azi, ei sunt stigmatizați și prigoniți în continuare…vezi cazurile Radu Gyr, George Manu sau Mircea Vulcănescu. Pr. Liviu sau un OM de care nu mă dezic și nu mă voi dezice niciodată, la fel cum nu mă pot dezice de un Răul Volcinschi, de un Marcel Petrișor, de un Zaharia Marineasa, de un Mircea Nicolau sau de un Ion Gavrilă Ogoranu… cu toții Mărturisitori pentru noi în Ceruri! Și de la care am învățat lucruri de o mare spiritualitate. Și îmi aduc aminte de ultima întâlnire cu mult regretatul Pr. Liviu. Prin luna mai – iunie a anului 1998 l-am vizitat la Baciu – Cluj. Deși vizibil slăbit, deoarece suferea de un cancer la ficat, a insistat fiind și o zi frumoasă de duminică, să facem împreună o plimbare (ultima pentru mine alături de dânsul) pe o colină din spatele locului unde locuia. Și, la un moment dat, s-a oprit și mi-a spus… „Dragă Cristi, eu sunt foarte fericit”. Și puțin uimit i-am răspuns că-mi pare bine să aud asta. Dar, a continuat dânsul… nu știi de ce sunt fericit. Sunt foarte bolnav și știu că o să mor curând, dar sunt fericit pentru că nu o să mai văd dezastrul acestei țări, pentru care noi am sacrificat tot ce am avut mai bun în noi”.
Și avea perfectă dreptate ! Noi suntem acum într-o catastrofă morală de mari proporții. Din păcate, România are azi un popor oprimat și depresiv. Asta este definiția. În care destinele sunt distruse, anulate, pentru că tara este foarte prost condusă. Soluția pentru România este următoarea: legi puține și simple care să sprijine suveranitatea și independența țarii. Funcționari morali, devotați care să pună în aplicare aceste legi. Taxe și impozite mici pentru ca țara să se dezvolte. O singură monedă sigură și stabilă – moneda noastră. Și, în final, o țară curată și îngrijită. Asta-i tot! Asta ar trebui să fie strategia României… nu tot felul de filosofii și povești nemuritoare. Dragostea de Țară, Neam și Dumnezeu să fie legea noastră. Dacă nu facem asta, noi în această lume haotică și clar dezaxată, riscăm să ne pierdem nu doar țara, ci și sufletele. Nu degeaba se dorește distrugerea culturii, a spiritului, a simbolurilor, iar azi lovitura cea mai puternică este dată Bisericii. Biserica Ortodoxă care a fost dintotdeauna stâlpul, esența neamului românesc. Biserica este păstrătoare de tradiție și de esență a neamului, adică exact de ceea ce avem nevoie astăzi. Și ea trebuie apărată ! Pierderea hegemoniei culturale?… Cum putem evita acest dezastru? Este nevoie să ne trezim pentru că am dormit destul – să ne lepădăm de indiferență și lașitate. Dacă nu ne trezim, basmul lui Petre Ispirescu, care ne-a încântat copilăria, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, o să fie, dacă se continuă pe acest drum spre infern, Tinerețe fără tinerețe și viață fără de viață…
Lasă un răspuns