Cine pleacă, cine vine?

Anul 2021 trece! Anul 2022 vine! Realitatea socială obligă la reflecții! Tobă bate tot mai tare! Doamne alese avem, dansatori avem, chiar dacă nu sunt autentici, contracte avem, dar nisip și sare pentru deszepeziri mai există? Codul galben de ploi, viscol și ninsori, lovește România! Puhoaie de apă, drumuri rupte, case inundate, rafale de vânt! În timp ce frigul își face simțită prezența, gerul îngheață, deja, mintea românilor? Vreau să cred că NU! România de ieri? România de azi?

După încă un an de promisiuni, de declarații belicoase, minciuna își spune cuvântul! După încă un an de așteptări, de speranțe prăbușite, de „alianțe” și de mult praf în ochi, de dezamăgire și durere, să însemne CIRCUL soluția pentru România?

În Tară, viscolul începe să răscolească sufletul! Măsuri? MegaRevelioane cu „aleși” pe post de mascote? Cine are nevoie de Circ? Ține Circul de foame? Timpul nu ne așteaptă!

Personal, am sperat că Bună credință nu se va ascunde după ușa, alături de Covid 19! La ce mai ajută Bună credință? Sănătatea costă! Apărarea costă! Zâmbetul aproape că lipsește! Circul nu ține de foame! Realitatea se simte pe stradă, în farmacii, în piață! Dacă o varză murată costă 9.80 lei/kilogram, cât costă sănătatea unui OM? Ce mai înseamnă viață unui OM?

Dar EROII noștri ce mai înseamnă? Fără să lovim cu piatrăa, cine se mai gândește la România? Să fie adevărat că „aleșii”, indiferent de culoare, se calcă pe picioare într-o interminabilă „Hora a ignoranței”? România încotro? Cine avea nevoie de „MegaRevelionul potentaților”? Pe când și un MegaRevelion al oamenilor simpli, încercați de greutățile vieții? Să însemne acesta o nouă dovadă că românii „trăiesc bine”? Înseamnă această țopăială că economia duduie?!

Ce am învățat în ultimii 32 de ani? Nu cumva românii dansează după cum li se cânta?! Dacă toba se aude… ce ne mai lipsește?! Talentul românilor este indiscutabil! De la New Fashion Style la folclor, pictură, analiză politică și sport, românii uimesc o lume întreagă! Ce se întâmplă cu tinerii noștri olimpici, medaliați cu aur la matematică, fizică și chimie? Câți olimpici mai rămân în Țară? Realitatea? Lumina se stinge tot mai des prin case! Prețul la gaz crește! Educația? Cine mai are nevoie de școală într-o lume atinsă de sindromul „se poate și așa”? Locuri de muncă? Viitor?

Facturile bat la ușa în curând! În afară de potentați specializați în pași de dans, ce ne-a mai rămas?

Credința în Bunul Dumnezeu trebuie să o păstrăm în suflet! Fără să îmi doresc polemici, petrecere, petrecere, dar ÎNCOTRO ROMÂNIA? Să ne aducem aminte! Respect și aducere aminte pentru toți cei care au fost sacrificați pentru o „Românie mai bună”!

Recunoștință? O mulțime de cruci amintesc de oameni, mulți, necunoscuți, care au murit strigând LIBERTATE! Aceasta să fie libertatea noastră? Marionete? Duduițe colorate cocoțate în copacii puterii? Ce ne-a mai rămas? Credința în toate! Funcțiile trec, gradele trec, viața se duce! Timpul nu ne așteaptă!

Să vorbim de cei plecați dintre noi cu respect și să nu uităm ca nimic nu rămâne neplătit în această lume!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*