Despre „Memorialul Sighet”, „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat sau Fortul 13 – Jilava am scris, păstrând momentul de liniște necesar pentru sufletele chinuite ce autrecut pe aici. Acum vom afla mai multe despre Memorialul „Închisoarea Pitești”, care este un muzeu privat aflat în interiorul fostului penitenciar din Pitești, cunoscut pentru că a găzduit acțiunea violentă cunoscută drept „Fenomenul” sau „Experimentul Pitești” în timpul dictaturii comuniste. Memorialul găzduiește expoziții permanente și temporare, lucrări de artă, o librărie și o capelă. Deschis publicului în anul 2014, Memorialul „Închisoarea Pitești” este în fapt un spațiu memorial ce se desfășoară în fostul penitenciar Pitești. Aici sunt dezvoltate în mod constant diverse proiecte educaționale cât și expoziții ce au ca temă principală detenția politică anticomunistă din țara noastră. Misiunea principală a memorialului este aceea de a cerceta, documenta și bineînțeles de a valorifica închisoarea de la Pitești. Toate acestea fiind posibile prin studiul sistemului represiv comunist și cel mai important prin cinstirea memoriei persoanelor care fie au suferit enorm, fie și-au găsit sfârșitul în închisorile comuniste din România. În anul 2009 o bună parte a fostului penitenciar a reușit să fie încadrată în Lista Monumentelor Istorice din țara noastră, fiind încadrat la categoria „Ansamblu Memorial, Clasa A” în ceea ce privește interesul național. Memorialul deține o colecție de circa 200 de volume de studii despre perioada comunistă și detenția politică precum și volume de memorialistică, mai bine de 20 de ore de înregistrări video sau audio în case apar foștii deținuți politic, dar și documentele personale ale celor încarcerați aici.
Momentan această colecție nu este destinată publicului larg, ea fiind în proces de valorificare pentru a fi prezentată vizitatorilor. Din anul 2014 fostul penitenciar din Pitești a fost deschis publicului spre vizitare, aici organizându-se în mod constant diverse evenimente cu scopul de a informa și cel mai important de a educa publicul cu privire la evenimentele desfășurate în acest spațiu pe când încă era în funcțiune închisoarea politică. Despre vizita în acest spațiu memorial trebuie să știm că acesta se face prin intermediul unui tur ghidat, iar zona de la subsolul clădirii găzduiește mai mereu expoziții de arhitectură și artă. În ultimii ani Memorialul „Închisoarea Pitești” a primit o serie de expoziții de artă și arhitectură pe teme strâns legate de „Închisoarea Pitești”. De exemplu în anul 2016 aici s-a desfășurat expoziția „Fenomenul Pitești: între întuneric și lumină” gândită de către Zeppelin în colaborare cu Institului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Foarte important este faptul că Memorialul „Închisoarea Pitești” se dezvoltă într-un mod constant cu scopul de a deveni muzeu memorial permanent. Adică, un loc în care vizitatorii nu doar să se informeze ci să fie îndemnați mai apoi să reflecte pe termen lung asupra subiectului, să perceapă mult mai clar modul în care se prezintă societatea din zilele noastre prin intermediul trecului recent al României și primordial, să se raporteze corect și argumentat atât la persecuțiile regimului comunist cât și la sacrificiul pe care l-au făcut cei încarcerați fără motiv. Oamenii care calca pragul muzeului sunt stimulați să empatizeze în mod constant cu stările corporale și sufletești ale deținuților cu scopul reeducării prin intermediul cunoștințelor, imaginației și a propriului corp. Mai exact, în loc să răspundă la diferite întrebări sau să ofere sentințe, scopul muzeului este acela de a provoca vizitatorul să cerceteze subiectul prezentat și după ieșirea din muzeu. Despre amenajarea interioară a muzeului știm că aceasta este bazată în mod principal pe instalațiile de artă, drept soluție optimă în expunerea materialelor, dar și în transmiterea mult mai eficientă a informațiilor. Memorialul „Închisoarea Pitești” poate fi vizitat prin intermediul unei programări prealabile, vizita se face cu ghid și durează aproximativ o oră. Nu sunt percepute taxe la intrare, însă sunt binevenite donațiile. Un lucru de care trebuie să ținem cont este acela că din cauza violenței subiectului copiii sub vârsta de 12 ani NU pot vizita memorialul. Din mărturia unui fost deținut al Penitenciarului Pitești: „În mâna dreaptă ţin stilul, un beţigaş de lemn puţin cioplit şi ascuţit la un capăt, iar în mâna stângă ţin tăbliţa tăiată dintr-un calup de săpun de rufe. Citesc în oglinda neagră a nopţii numele infernului pe care îl străbat: PITEŞTI-ITŞETIP. Urlu. Sunt pruncul din pântecul morţii lepădat în scutecul durerii. Buzele îmi sunt lipite cu leucoplastul fricii. Mi-e frică. De mine însumi îmi e frică cel mai mult”.
Așa numitul Experiment Pitești (sau Fenomenul Pitești) a fost pus în practică la Penitenciarul Pitești, în scopul „reeducării” deținuților politici, de fapt un eufemism pentru spălarea pe creier. Experimentul s-a desfășurat în perioada anilor 1949-1952. Experimentul Pitești a fost terminat în septembrie 1951 imediat după înlăturarea din fruntea Partidului Muncitoresc Român a comuniștilor extremiști – facțiunea moscovită, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca – de către noua linie a desprinderii de Moscova sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acest experiment poate fi redus la o scuză pentru administrarea unor bătăi și torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a „reeduca total” deținuții politici, majoritatea studenți, membri în grupări interzise de comuniști ca Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, precum și cei inspirați de Garda de Fier sau membri sioniști ai comunității evreiești din România. Esența metodei folosite la Pitești este transformarea victimelor în călăi, tortura putând fi apreciatǎ drept un simplu mijloc, nu un scop. Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților, și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței absolute. Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 și 5000. A fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. După anul 1989, generalul de Securitate Alexandru Grunberg Nikolski a declarat că Securitatea a implementat Fenomenul Pitești la ordinul bucureștean al Anei Pauker care – implicit – executa ordinele moscovite directe ale lui Iosif Vissarionovici Stalin.
În Pitești se desfășoară anual Simpozionul Internațional „Experimentul Pitești – Reeducarea prin Tortură”, ajuns în 2025 la ediția a 25-a. Piteștiul original a generat literatură memorandum a deținuților supraviețuitori, dar și opere literare de foarte mare semnificație, Fenomenul Pitești (Editura Humanitas, București, 1990; reeditat în 2007) de Virgil Ierunca (1920+2006), Patimile după Pitești (1981) de Paul Goma (1935+2020}. Închisoarea a fost construită înaintea începerii experimentului — conform celor spuse de Eugen Măgirescu, clădirea a fost începută spre sfârșitul anilor ’30, pe vremea Regelui Carol al II-lea, și a fost terminată în timpul dictaturii lui Ion Antonescu. Pentru o perioadă după proclamarea Republicii Populare Române, a continuat să funcționeze ca arest pentru cei vinovați de infracțiuni minore. Primele stadii ale „reeducării” au avut loc la închisoarea din Suceava, fiind la scurt timp adoptate la Pitești, și cu intensitate mai redusă, la Gherla. Grupul de supraveghetori a fost format tot din deținuți politici și a fost condus de Eugen Țurcanu, fost student la Universitatea din Iași și pentru scurt timp și membru al PCR. Țurcanu, probabil la ordinele comandantului Securității Alexandru Nicolschi (pe numele său adevărat Boris Grünberg), ale colonelului Czeller de la Direcția Penitenciarelor și sub directa supraveghere a ofițerului politic Ițicovici Marina a ales un grup unit format din „veterani” trecuți prin reeducare, ca asistenți pentru îndeplinirea sarcinilor politice; numit Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste („ODCC”, poreclită de prizonieri în batjocură „Odecaca”) – i-a inclus ca membri pe viitorul părinte al Bisericii Ortodoxe și dizident Gheorghe Calciu-Dumitreasa și evreul Petrică Fux. Primul val de deținuți de la Suceava care au trecut prin „inițiere” a fost trimis la Pitești, unde tratamentul inițial uman a devenit subiectul unor restricții din ce în ce mai severe — potrivit lui Măgirescu, situația s-a deteriorat cu rapiditate în luna iunie.
Procesul început după acea dată a implicat pedepse psihologice (de obicei prin umilire) și tortură fizică. Deținuții, pe lângă bătăile severe administrate regulat, au fost siliți să se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialitățile dinaintea încarcerării. Gardienii i-au forțat să participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politică, cu subiecte precum materialismul dialectic și istoria Partidului Comunist Sovietic de Iosif Stalin, de obicei acompaniate de abuzuri fizice la întâmplare și îndemnuri la demascare pentru diferite abateri, unele reale, dar marea majoritate inventate. Obiectivul lor era ca victima să cedeze psihic, transformându-se într-un supus total, dedicat regimului. Toate victimele experimentului au fost inițial trecute printr-un interogatoriu, în timpul căruia tortura fizică a fost aplicată ca mijloc de a revela detalii intime din viața personală a fiecăruia (acest proces fiind denumit „demascarea externă”). Așadar, deținuții erau obligați să dezvăluie toate detaliile presupuse ascunse în interogatoriile precedente; cu speranța că vor putea evita torturile, mulți deținuți au „recunoscut” păcate imaginare. A doua etapă, „demascarea internă”, avea ca obiectiv dezvăluirea numelor celor care se purtau mai puțin brutal sau oarecum indulgent față de ei în detenție. Umilirea publică era de asemenea aplicată, de obicei în faza a treia („demascarea morală publică”); deținuții erau siliți să denunțe toate convingerile, ideile și valorile personale. Trebuie menționat faptul că deținuții credincioși erau îmbrăcați ca Iisus Hristos, iar ceilalți erau siliți să-i insulte; erau forțați să blasfemieze simboluri religioase și texte sfinte. Deținuții erau siliți să accepte noțiunea că membrii propriilor familii aveau tot felul de trăsături criminale, grotești; au fost obligați să scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instanțe de comportament pervers. Conform relatărilor lui Dumitru Bacu: „Prin injectarea treptată de informații opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale și adevărate în subconștientul victimei, prin alterarea și deprecierea constantă a realității existente și înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul a obținut în final scopul demascării: să facă minciuna atât de reală pentru victimă încât aceasta va uita ceea ce pentru el înainte avea sens.”
Asta a dus la un „revers complet, pentru un timp nedeterminat, al valorilor în care victima crezuse până atunci”. Pe lângă violența fizică, deținuții supuși „reeducării” erau obligați să facă diferite munci umilitoare pe timp îndelungat (de exemplu, să curețe podeaua cu o cârpă ținută între dinți). Prost hrăniți și ținuți în condiții degradante și nesanitare, deținuții nu aveau permisiunea să aibă contact cu lumea din afara penitenciarului, și erau forțați să-și acopere ochii în rarele situații când ieșeau din celule. Tratamentul la care noii veniți erau supuși de către veteranii „reeducării” includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligați să mănânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ținute la spate, și chiar siliți să mănânce fecale sau băgați cu capul în găleți cu urină. S-a spus că metodele folosite de ODCC erau derivate din principiile controversate ale pedagogiei și penologiei lui Anton Makarenko referitoare la reabilitare. În cel puțin o ocazie, Makarenko a fost citat ca inspirație de însuși Țurcanu. Închisoarea asigura și o selecție preliminară pentru lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari, Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Râmnicu Sărat, Târgușor și altele, unde echipe de foști deținuți urmau să continue experimentul. În penitenciarul Pitești au murit în urma torturilor la care au fost supuși, între 100 și 200 deținuți, fără a se cunoaște deocamdată numărul total al acestora. În orice caz, cauza morții era falsificată în certificatul de deces, pentru a nu rămâne dovezi posterității.
În 1952, pe când Gheorghe Gheorghiu-Dej a manevrat cu succes împotriva Ministrului de Interne Teohari Georgescu, procesul a fost oprit de autorități. Membrii ODCC au fost judecați în secret pentru abuzuri, cei 22 de inculpați fiind condamnați la moarte, în urma unui proces cu ușile închise (Țurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deținuți și pentru abuzurile exercitate asupra altor 780). Dintre aceștia, au fost executați 16 condamnați, la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Deși executat, moartea lui Eugen Țurcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnați, 4 dintre ei au fost ulterior exterminați la închisoarea Jilava, în secția specială de exterminare, numită „Casimca”. Colonelul Czeller s-a sinucis, împușcându-se în cap, în cimitirul Bellu din București. Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecați în anul următor; toți au primit sentințe ușoare și au fost puși în libertate la scurt timp. În conformitate cu noile directive ideologice, curtea a hotărât că experimentul a fost rezultatul infiltrării cu succes a agenților Statelor Unite și a Gărzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România. După Decretul de amnistie din anul 1964, închisoarea a continuat să funcționeze tot ca închisoare pentru opozanții regimului, care erau aduși aici sub pretextul unor condamnări pentru infracțiuni de drept comun. În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Pitești a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Constructii Industriale Pitești. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafața curții penitenciarului au fost construite blocuri de locuințe. O parte a zidului care înconjura penitenciarul Pitești mai există și astăzi, pe latura de NV a închisorii. La conducerea închisorii s-au aflat pe rând: Stănescu Vasile (1944 – 1949); căpitan Dumitrescu Alexandru (1949 – 1951); locotenent Kovacs Anton (1951 – 1953); locotenent Savu Victor (1953 – 1954); căpitan Mândreș Petre (1954 – 1956); maior Ivașcu Ștefan (1956 – 1958); maior Cârstoiu Sebastian (1958 – 1961); maior Toma Mihai (1961 – 1977). După 1989, abandonată și parțial în ruină, clădirea a fost vândută unei firme de construcții în 1991 Mai multe clădiri au fost fie distruse, fie total schimbate. Un memorial a fost construit în fața intrării închisorii. Lista numelor deținuților din timpul experimentului cuprinde pe: Nicu Ioniță; Dumitru Bordeianu; Neculai Popa; Ioan Ianolide; Eugen Măgirescu; Gheorghe Calciu-Dumitreasa; Constantin Oprișan; Mihai Iosub; Ioan Pintilie; Pr. Roman Braga; Nicolae Purcărea; Dumitru (Dan) Lucinescu; Ștefan Ioan Davidescu; Constantin Merișca; Nicolae Călinescu; Paul Limberea; Sergiu Măndinescu; Cornel Niță; Ieronim Comșa; Petru Cojocaru; Gheorghe Stănică; Gheorghe (Gelu) Georghiu; Traian Popescu; Constantin (Tache) Rodas; Victor Lichi; Octavian Voinea (autorul cărții „Masacrarea studențimii Române”); Negrescu Fag; Petrovan Miron. Au supraviețuit închisorilor comuniste și Experimentului Pitești, locul de unde cei ostili regimului trebuiau să iasă oameni noi, reeducați. Sergiu Rizescu, singurul supraviețuitor al sistemului de reeducare prin tortură din anii 50, are acum 91 de ani. Fostul deținut politic a rememorat momentele dramatice din penitenciar cu ocazia expoziției fotografice deschise la Memorialul Închisoarea Pitești.
Fundația Memorialul „Închisoarea Pitești” este o organizație privată non-profit creată în 2011 cu scopul de a documenta și a pune la dispoziția publicului informații despre istoria fostului penitenciar Pitești și despre sistemul represiv comunist, de a transforma fosta închisoare de la Pitești în muzeu memorial și de a păstra memoria persoanelor care au suferit ori şi-au pierdut viața în închisorile comuniste. În 2014, după trei ani de cercetări și planificare, Fundația a deschis Memorialul Închisoarea Pitești pentru publicul larg chiar în clădirea fostului penitenciar. În 2018, Memorialul Închisoarea Pitești a deschis prima expoziție permanentă, făcând posibilă explorarea unei zone mai extinse din fostul penitenciar de către vizitatori. Expoziția este centrată pe subiectul „Fenomenul Pitești” sau „Experimentul Pitești” – o formă de tortură sistematică aplicată de către autoritățile comuniste studenților anticomuniști între 1949-1951. Alte teme prezente în expoziție sunt: comunizarea României, mișcările anticomuniste, comunismul târziu și căderea regimului comunist din 1989. Tot în 2014, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, s-a deschis pentru public Paraclisul Ortodox „Înălțarea Domnului” în camera 4 Spital (infirmeria penitenciarului pentru scurt timp), o cameră cu o istorie încărcată, fiind cea mai violentă cameră din fostul penitenciar și locul unde, în timpul Fenomenului Pitești, deținuții politic au fost forțați să ia parte la blasfemii cutremurătoare. În 2016 Fundația a creat Editura „Manuscris” din dorința de a promova o literatură prea puțin pusă în valoare în România – memorialistica de detenție. Închisorile politice comuniste au lăsat în urmă un număr mare de victime, dar și o serie de memorii ce deschid o ușă către un întreg univers al spațiului concentraționar. Extraordinare figuri umane, trăiri ce par că depășesc limitele realității, poezie și speranță într-un întuneric apăsător – aceasta este literatura închisorilor românești. Editura publică memorii, biografii, studii, albume și audiobooks pe teme legate de detenția politică din perioada comunistă, represiune și colectivizare în România comunistă. Din 2019 Fundația a dezvoltat un proiect amplu de construire a unei biserici memoriale înconjurate de un parc public în curtea fostului penitenciar, pe o suprafață de 3000 mp, în memoria celor care au suferit la închisoarea de la Pitești în perioada comunistă. Din 2023, în urma donației către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, proiectul continuă, instituțiile noastre colaborând pentru finalizarea acestei construcții în următorii ani. În 2022 Fundația a deschis Muzeul Comunismului pentru Copii, un proiect dedicat copiilor și adolescenților prin care aceștia explorează prin joc și ateliere tema comunismului în România. Muzeul a fost creat de echipa Memorialului „Închisoarea Pitești” pentru a le vorbi celor mai tineri despre comunism într-o formă interesantă și ușor de înțeles. În 2023, după trei ani de eforturi, Fundația „Memorialul Închisoarea Pitești” a reușit să determine autoritățile să claseze întregul complex al fostei închisori drept monument istoric de importanță națională, pentru a fi protejat de orice încercări de demolare. Toate proiectele acestei fundații sunt finanțate parțial prin apeluri publice de finanțare și prin contribuțiile membrilor fondatori, care investesc constant în proiectele fundației. Un pumn de inimi s-au ridicat împotriva violenței și inumanului ce ne poate copleși oricând, s-au ridicat împotriva uitării și a nepăsării, cerând dreptul la adevăr și memorie veșnică. Prin crearea acestor memoriale necesare, vom ști unde să ne purtăm pașii, către ce punct cardinal al timpului ce nu se mai întoarce, ce să facem și ce să nu facem în viitor…
