Nu, nu este vorba despre deficitul țării, despre bugetele naționale, cheltuielile „fataliste” și neîncadrările în țintele de alții decise… Sau este vorba și despre acestea, dar nu în termenii în care ne sunt nouă prezentate, ca o continuă învinovățire pentru răul făcut de alții… Pentru tocarea banilor, inclusiv ai celor din rezervele naționale, ai banilor pentru situații de urgență, dezastre naturale, războaie, și a căror „mutare” bugetară din pix, spre fel și fel de capitole de fonduri necesare guvernelor (dar nu pentru țară, nu pentru nevoile ei, ci pentru sinecurile de partid și mecanismele de impunere a unui supracontrol asupra populației) au constituit atunci, și sunt încă și astăzi neprescrise ca încadrări penale, nefiind doar deturnări și devalizări ai banilor țării, ci atacuri grosolane la adresa securității naționale. A celei financiar-economice, a riscului tot mai accentuat de pauperizare a populației și periclitare a unei minime securității agro-alimentare a țării, a celei energetice, a celei vizând feluritele resurse și bogății naturale ale României. De altfel, despre resursele țării este vorba în acest „pogrom” în pași fiscali de măcinare a oricărei suveranități economice: despre relocarea resurselor materiale, energetice… Despre golirea statului, ca instituții, de orice conținut autohton, și a României de drepturile noastre de nativi și chiar de îndepărtarea și alungarea populației autohtone. Marginalizată, sărăcită, înfometată, pentru a accepta docilă înstrăinarea țării, a resurselor ei, a ultimelor motoare economice… Și a înstrăinări de aceste locuri a însăși populației… Totul sub ochii indiferenți ai unei generații ce nu va mai ține nici măcar de margini de tivul acelui „Tot ce este românesc nu piere!”…. Al acelui „Nu ne vindem țara!” transformat într-un soi de „Oricum nu ne pasă și de o pierdem”… Pentru că este o generație pe care noi am format-o așa, pentru care valorile, altădată de neatins, nu mai contează, fiind înlocuite de „modelele” și obiceiurile de consum (aproape deja „cutume”) al acelui comportament strict consumerist (de turmă, de generație).
Asistăm, în pași rapizi, la destructurarea, decapitalizarea, denaționalizarea României… Pentru că tot acest program de reforme, sub motivul austerității necesare, vizează, de fapt, acapararea ultimelor zone și sfere strategice ale țării: resursele…. Iar „reformarea” este o distrugere fățișă… Nu o reorganizare a companiilor naționale… O decapitare a ființei românești de resursele ei existențiale, decise de acei alții ca fiind necesare pentru viitorul altora… O decizie guvernamentală prin care, la nivelul țării, vor trebui să se mai numere 200 de companii, nicidecum cele oricum sub 1500 de astăzi, practic, prin scoaterea din portofoliul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a sute de companii… Să rămână „sub 200” (și nu doar în sfera de monitorizare, ci și ca existență), ambalate, în citatele în cuie în sicriul țării al „ferparistului” Bolojan, drept „cele mai importante dintre companiile statului”. Iar planul guvernamental de lichidare este atât de violent încât ar trebui să implice o intervenție imediată, juridică și executiv punitivă… Dar dinspre care instituții? Acelea care, dacă mai au în ele procurori și judecători drepți, se vor debarasa de orice tentativă de acțiune, imediat taxată ca fiind „naționalistă”, „suveranistă” și, curând, „șovină” la adresa acelora care astăzi sunt aduși pentru a ne înlocui?… Termenii de lucru sunt clari, prin desființarea companiilor naționale înlăturându-se, a priori, orice protecție autohtonă a resurselor țării, nu doar vizate, nu doar dorite, ci deja programate ca utilizare de către alții… Pentru că, distrugând companiile naționale, bogățiile țării vor fi mult mai ușor de luat… Un simplu luat, nu o acaparare violent-legislativă, nu o preluare agresiv constituțional-instituțională „ceceristă”…
Iar guvernanții și-au afișat, prin pachetele legislative din pogromul austerității românilor și României, toate aceste intenții… Ba, fără a aștepta să se mai stingă măcar o parte din temerile cetățenilor generate de primul pachet de austeritate, ei au lovit iară, dând, înainte de a ne fi revenit din primul șoc, o a doua și deja trasatele următoare lovituri… Pachete ale austerității în care, dând la o parte textele, insinuările, interpretările, amenințările consultanților și consilierilor din camarila de guvernare, rămân tocmai companiile naționale ca ținte… Dar nu ca direcții de reformare, ci doar decapitalizare și decapitare… Căci, avem un guvern care vrea doar să lichideze… Direct. Fără analize, fără încercări de relansare, de reorganizare, de eficientizare… Fără nici o legătură cu posibilitățile reale ale companiilor, ci doar cu planurile ipochimenilor aflați în slujba acestei trădări generale…
Și chiar dacă, simplul fapt că aceste companii gestionează resursele țării, bogățiile inestimabile ale zilei de mâine, ar fi trebuit să nu permită nici o minimă posibilitate de închidere, de dizolvare, de lichidare, guvernanții acționează, desființându-le, pentru a le lăsa altora accesul la acestea. Ba, să facem un exercițiu de imaginație… Ce s-ar fi întâmplat dacă licitările de perimetre de sare din ultimele luni ar fi fost făcute după îngenuncherea regiei de sare?… Or, cum ar fi intervenit ungurii, după ce și-au asigurat, prin interpuși, exploatări de sare, după inundarea minei de la Praid?… Nu cumva este cât se poate de credibil ca totul să fie, de fapt, un scenariu scris cu ură și înverșunare la adresa a tot ceea ce este (încă) românesc?!… În fond, orice este posibil atâta timp cât nici o procuratură nu investighează felul în care a fost gestionată salina de la Praid, cu lucrări ce au accelerat posibilitatea inundării acesteia la o ploaie mai zdravănă, creându-se motivele de a analiza orice altceva în locul ancorei care ar fi trebuit să țină o astfel de companie legată strict de dreptul inviolabil al românilor asupra bogățiilor și resurselor țării. Și nu lichidarea într-un termen de analiză a activității unor astfel de companii de sub trei ani, mai ales că, în nici o clipă, nu a fost vorba despre reorganizare și eficientizare, acestea nefiind în scripte nici măcar când au apărut accidental ca opțiuni în intențiile guvernului… Se vrea doar lichidarea companiilor și înstrăinarea (mai facilă, astfel) a resurselor… Nu salvarea, nu prezervarea pentru generațiile de mâine… Căci, dacă ar fi fost vorba despre o reevaluare și eficientizare a companiilor de stat, guvernanții aveau deja, prin instrumentul statului în stat, CCR, mijloacele de a decide cât va tăia din veniturile marilor „nababi” din companiile de stat… Pentru că, așa cum decizia CCR acordă statului dreptul de a hotărî, unilateral, tăierea sporurilor și veniturilor simplilor salariați bugetari, la fel ea poate „ajusta” veniturile oricărui manager cu statut de „nabab”. Dar nu despre aceștia este vorba. Ei sunt utili ca masă de fluturare inclusiv a steagului fals al austerității, iar cine se va alinia instrucțiunilor guvernamentale va beneficia poate de prime de concediere, și auto… concediere, totul pentru a face inactive conducerile decizionale ale acestor companii naționale. Iar, în final, pentru a le declara falimentare, chiar dacă resursele și rolul lor în economie (mai ales în cea a viitorului) nu ar fi trebuit să lase loc posibilității de decapitare pentru a le fragiliza și permite preluarea resurselor țării de alții…
