A fost finalizată negocierea „Tratatului Pandemic”. Documentul a fost „negociat” de reprezentantul României la OMS, trimis acolo de MS -ul lui Rafila. Documentul este extraordinar de periculos pentru democrație și pentru popor. Nu trebuie lăsat să devină act normativ care să se aplice României, că e bai mare. România trebuie să aibă o poziție clară, publică, împotriva acestui document. Experiența tristă a pandemiei de covid din 2020-2022, în care OMS a avut un rol pivotal, a lăsat suferință, totalitarism vopsit în grijă pentru sănătatea publică, obiceiul de a utiliza crize (inclusiv crize inventate) pentru a concentra puterea, resursele și presa supusă în mâinile unei oligargii neo-feudale, în scopul înghețării sau al neutralizării drepturilor și libertăților individuale în favoarea unor iluzorii drepturi colective, luate asupră-le de niște elite ne-mandatate de nimeni. Acest tratat pandemic este cu mult mai constrângător decât erau în plandemie „recomandările” OMS și are efecte de-a dreptul totalitare.
Am să încep succinta analiză a acestui document cu dispozițiile și clauzele care sunt cele mai periculoase și contrariante.
1. Cea mai aberantă clauză a tratatului este cea din art. 26 pct. 3, conform căreia, în raport de tratatul pandemic, celelalte tratate internaționale la care sunt parte țările semnatare se vor aplica în continuare, dar numai cu condiția să fie compatibile cu tratatul pandemic. Pur și simplu, acest text subordonează și chiar înlătură de la aplicare CEDO, Convenția de la Oviedo și Carta Drepturilor și Libertăților Fundamentale (care este parte a Tratatelor UE).
2. Tratatul introduce conceptul de One Health (o singură sănătate), care va include, alături de pandemii, panzootiile (boli contagioase ale animalelor extinse global) și schimbarea climatică (văzută de tratat ca potențial factor de risc ecosistemic, care ar putea afecta sănătatea populației, inclusiv mental…). Mai mult chiar, One Health include și „determinanții economici și sociali”. Practic, OMS va putea avea autoritate asupra oricărui fragment al vieții sociale, dacă „experții” vor considera că există risc pandemic care vine de la oameni, animale, plante, săraci, discurs al urii, opinii dizidente, teorii ale conspirației etc. De exemplu, animalele domestice cu risc de panzootie vor fi ucise fără comentarii, întreprinderile poluante vor putea fi închise fără drept de apel, autostrăzile și căile ferate oprite de la dezvoltare, totul sub conducerea sau coordonarea OMS. Vom putea fi obligați și la plata taxelor pe amprenta de carbon (fumărit), cu justificarea că este pentru siguranța noastră și pentru o singură sănătate. Prin adoptarea regulii One Health, OMS va putea declara nu numai stare de urgență sanitară la nivel global, ci și stare de urgență climatică. Or, așa cum ne-a arătat foarte bine Iohannis, în stare de urgență, drepturile și libertățile individuale sunt înghețate sau chiar aneantizate.
3. Prin dispozițiile art. 17 din tratatul pandemic se impune așa-numita „abordare întregul guvern și întreaga populație” în caz de pandemii, panzootii și schimbări climatice. Sub impactul acestei „abordări”, statul și populația vor fi nevoite să se comporte ca un stup, în care drepturile colective prevalează asupra drepturilor individuale, iar cetățeanul devine albină sau termită muncitoare și supusă, care nu mai are drepturi individuale și nu mai poate vorbi și gândi liber, ci doar „dreptul” de a-și semnaliza virtutea (de exemplu, prin avatar cu mască, seringă, curcubeu inversat sau steag galben – albastru). În schimb, experții stupului devin sfinții stupului, fiind protejați sub aspectul opiniilor solicite lor de stup și prin știința pe care o edictează, la cererea lor, stupul. Conceptul One Health este nimic altceva decât produsul ideologic al Chinei. Adoptarea de către OMS a acestei „abordări” este o mare victorie a Chinei, care se descurcă bine ca un stup – atât de bine că adepții „ordinii liberale internaționale bazate pe reguli” o invidiază sincer.
4. Tratatul pandemic recunoaște autoritatea globală a OMS de a conduce și coordona „munca internațională de sănătate” în timpul pandemiilor, dar și între pandemii (prevenție, pregătire și răspuns). Evident, pandemiile se vor succeda și înlănțui, cu mici perioade de intermezzo, dar OMS va avea autoritate chiar și în aceste momente de pace și libertate aparente. În acest scop, tratatul pandemic creează o așa-numită Conferință a părților, care va lua deciziile necesare implementării tratatului. Toate țările semnatare vor raporta periodic secretariatului acestei Conferințe. Nu este vorba de o simplă chestiune de birocrație, este o nouă cedare de suveranitate.
5. Tratatul pandemic vorbește pe șleau despre „vaccinarea de rutină”. Deși tratatul nu prevede nicio sancțiune pentru omisiunea de a face din vaccin o rutină, statele își asumă obligația să dezvolte, să întărească și să implementeze „vaccinarea de rutină”. Dacă „recomandările” OMS au putut, în țări ca România, să se transforme în obligația de distanțare socială, de termoscanare, de purtare a măștii și de vaccinare, cu atât mai mult această clauză din tratat* va deveni obligație în dreptul românesc, căci avem în Parlament și Guvern și în societatea „în civil” (nu societatea civilă) fani ai vaccinării obligatorii, de rutină.
6. Tratatul pandemic vorbește și despre panzootii care au potențialul de transmitere a bolilor infecțioase de la animale la oameni… Vorbește și despre restricții privind apa – cea naturală, dar gratuită, poate fi infectată sau infestată din senin, cea îmbuteliată, dar scumpă, nu… De asemenea, tratatul vorbește și despre obligații privind igiena – ne vom spăla des și nevrotic pe mâini, ca pe vremea lui Iohannis, specialistul în sănătate publică. (*se regăsește la art.4, alin.2, lit. e) și g), ambele plasate în cap. II, intitulat poetic ”Lumea împreună, echitabil”)…
7. Multe texte din tratatul pandemic denotă preocuparea obsedantă a redactorilor și a „negociatorilor” pentru limitarea sau chiar pentru eliminarea responsabilității producătorilor de vaccinuri și de medicamente necesare luptei cu pandemia. Tratatul operează, indirect dar indubitabil, o translatare a răspunderii de la producători la statele semnatare sau chiar la comunități. Este în acest sens art. 13bis. De asemenea, este foarte preocupant și îngrijorător faptul că textul art. 14 impune o procedură rapidă, ba chiar expeditivă, de testare a vaccinurilor în vederea punerii pe piață. Iată o adevărată pantă fatală: tratatul încurajează dezvoltarea rapidă de vaccinuri, asigură proceduri rapide de testare și autorizare a lor, în timp ce limitează sau înlătură răspunderea producătorilor și, în mod „logic”, recomandă cetățenilor folosirea acestora ca fiind sigure și eficiente… Așadar, pandemia poate fi ușor transformată într-o șansă de experimente medicale sau genetice (așa cum, de altfel, s-a întâmplat în pandemia din 2020-2022), de manipulare socială și psihologică și de control politic și birocratic care se aseamănă cu totalitarismul, dar și un ocean de riscuri și de efecte adverse pentru care nu răspunde nimeni.
8. Încă din preambul, tratatul reamintește minunata luptă contra dez-informării, pe care o consideră crucială pentru construcția încrederii în autorități, precum și necesitatea ca lumea întreagă să se bazeze pe știința canonică (=de necontrazis) și pe opinia protejată (=sacră, de necombătut) a experților în sănătate publică; evident, de aici vor reieși oceane de turnătorii, iar libertatea de exprimare și opinie va fi neutralizată.
9. Tratatul arată, la art. 3, că părțile semnatare vor fi ghidate de: -dreptul suveran al statelor de a legifera și a implementa legislația, în propria jurisdicție, -respectul demnității, al drepturilor și libertăților fundamentale ale oricărui individ, precum și de – dreptul fiecărui om de a beneficia de cele mai înalte standarde de sănătate. Așa ipocrizie normativă, mai rar… În raport de cele mai sus expuse, este evident că suntem în prezența unui ser de sloganuri propagandistice și de tehnici iluzioniste, bune doar pentru a alimenta disonanța cognitivă a idioților utili ai plandemiei și ai „luptei” cu schimbările climatice. Tratatul vorbește de respectul pentru dreptul umanitar, de echitate și de solidaritate între toți oamenii dar, din nou, e o ipocrizie, având în vedere atenția exagerată pentru protecția drepturilor de proprietate industrială a corporațiilor pharma asupra vaccinurilor și medicamentelor, precum și preocuparea excesivă pentru limitarea sau chiar eliminarea răspunderii pentru efectele adverse și daunele cauzate de vaccinuri și medicamente utilizare în pandemie.
10. Primele două puncte ale art. 13bis din tratat conțin prevederi care ar trebui să dea frisoane de groază la vârful birocratic al UE: trebuie ca părțile semnatare (statele membre OMS) să publice esențialul din contractele de achiziții de vaccinuri și medicamente necesare luptei contra pandemiei și să excludă clauzele care prevăd confidențialitatea și interdicția publicării. Din această perspectivă, ceea ce s-a întâmplat cu contractele cu Pfizer (pentru care CJUE a stabilit în 2024 că există „bune” motive economice de păstrare a confidențialității) pică sub efectul clauzei din tratat. Dacă o asemenea clauză nu ar veni de la birocrații OMS, aș zice că este finalul ultra-confidențialității contractelor de achiziție state/UE – producători de vaccinuri și medicamente, dar pur și simplu clauza este necredibilă.
11. Fapt divers: deși tratatul se referă la pandemii, care reprezintă dezastre globale, în cazul cărora importantă este salvarea de vieți, redactorii nu s-au putut abține să nu introducă progresisme ieftine. Se vorbește despre faptul că statele trebuie să promoveze egalitatea și diversitatea de gen în rândurile „forțelor de sănătate și îngrijire”, precum și protecția contra hărțuirii… Tratatul pandemic nu este negociat de România, ci de un reprezentant anonim al Ministerului Sănătății. Parafa acestui reprezentant nu obligă Statul român în lipsa ratificării de către Parlament. Va exista o Adunare Generală a Statelor Membre, peste o lună, unde se va vota varianta finală a tratatului. Din păcate, același reprezentant anonim va fi prezent și la acel vot. De aceea, este de imens interes public ca, în mod transparent și ușor de înțeles, Ministerul Sănătății să spună ce conține acest tratat și cine și cu ce mandat ne reprezintă la votul asupra acestui tratat în acea adunare generală. Vestea bună este că tratatul nu intră în vigoare decât după ce este ratificat de Parlament și, ulterior, promulgat de Președintele României. Dacă trec 18 luni de la votul din mai 2025 (cel dat de reprezentantul MS) și nu este ratificat și promulgat, tratatul devine caduc pentru România. Ar fi crucial ca decidenții politici să declare expres că, date fiind prevederile extrem de periculoase, totalitare, ale acestui tratat, nu va fi promovat și nici ratificat.
Există, cu toate acestea, riscul ca, prin aderarea la tratat a Uniunii Europene, România să fie obligată de UE să acționeze conform tratatului, chiar dacă refuză să îl ratifice conform procedurii constituționale interne. Acest risc rezultă din art. 34 din tratat. De aceea, trebuie ridicată urgent problema la nivel de Parlament European și de Consiliu European. Oricum, tratatul nu intră în vigoare decât în cazul în care cel puțin 2/3 din numărul statelor membre ale OMS îl ratifică. Până una-alta, gândiți-vă de cinci ori, înainte de a aplauda acest tratat al OMS, dacă vă doriți ca politicieni ca Tedros, afaceriști veroși ca Gates sau ciocli siniștri ca Arafat să vă fie dictatori în viitoarele plandemii.
Lasă un răspuns